Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu în perioada 27 - 30 august, cu peste 20 de filme care vor fi proiectate în Piaţa Mare, Piaţa Habermann, Muzeul în aer liber, pe terasa Centrului Cultural "Ion Besoiu" şi în parcarea supraterană a mall-ului din municipiu.

O comedie romantică va da startul festivalului pe 27 august, de la 20,45, în Piaţa Mare: "Cei mai frumoşi ani/ La Belle Époque' (r. Nicolas Bedos), cu starurile franceze Daniel Auteuil, Guillaume Canet şi Fanny Ardant pe afiş. O călătorie în timp plină de peripeţii a unui bărbat care încearcă să o redescopere pe femeia de care se îndrăgostise cu 40 de ani în urmă, filmul a avut premiera mondială la Cannes şi a câştigat trei premii César anul acesta, inclusiv pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Fanny Ardant).

Organizatorii Transilvania International Film Festival (TIFF) au pus în vânzare biletele pentru cele 20 de filme din program, doar proiecţiile care vor fi ţinute în Piaţa Mare urmând fi gratuite.

"Regizori şi actori români se vor întâlni anul acesta cu publicul TIFF Sibiu, la proiecţiile speciale ale filmelor lor, în aer liber, între 27-30 august. Cele 20 de filme din program vor avea proiecţii unice în cinci locaţii, de la ora 21.00: Piaţa Mare, Habermann Markt, Muzeul în aer liber Astra, Parcarea supraterană Promenada Sibiu (ultimul etaj) şi Terasa cu flori a Centrului Cultural "Ion Besoiu". Programul şi biletele pentru TIFF Sibiu sunt online, începând din 24 august, pe tiff.eventbook.ro şi pe TIFF Official App (disponibilă în App Store şi Google Play). Biletele pentru toate locaţiile se vor vinde fizic la o singură casierie, în Piaţa Mare, începând de miercuri, 26 august. Intrarea este liberă la proiecţiile din Piaţa Mare, în baza unui bilet cu valoare zero achiziţionat în avans, ce va fi scanat la acces. Programul complet poate fi consultat aici: https://tiff.eventbook.ro/", au informat organizatorii.

Un bilet pentru o persoană la film la TIFF costă 20 de lei, iar pentru două persoane, 35 de lei, potrivit https://tiff.eventbook.ro/.

În prima zi de festival, joi, la Habermann Markt, actorul Mihai Călin va sta de vorbă cu publicul despre "5 minute", noul film al lui Dan Chişu, proiectat în premieră la Varşovia şi inspirat din fapte reale -destinul bărbatului care a condus echipa de intervenţie a Jandarmeriei după ce un grup extremist a întrerupt proiecţia unui film cu tematică LGBT. Pe afiş, alături de Mihai Călin, actriţele Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Ana Radu.

Din evenimente reale - deportarea a 40.000 de oameni în Câmpia Bărăganului, în anii '50 - se inspiră şi pelicula care a câştigat Premiul Publicului în Zilelele Filmului Românesc la TIFF 2020. Şi atunci... ce e libertatea?, în regia lui Andrei Zincă, va fi proiectat pe ecranul din Piaţa Mare vineri, 28 august, în prezenţa actorilor Nicodim Ungureanu şi Magda Catone. În filmul bazat pe nuvela "Proiecte de trecut" a Anei Blandiana joacă şi Radu Iacoban, Iulia Lumânare, Cuzin Toma, Olimpia Melinte.

Tot pe 28 august, "Profu'" (r. Alex Brendea), povestea ataşantă a unui profesor de matematică din Bistriţa care iese din sistemul de învăţământ şi îşi deschide o clasă de meditaţii în propriul apartament va rula la Terasa cu flori a Centrului Cultural "Ion Besoiu". Despre "Colectiv", documentarul cutremurător, multi-premiat, despre fraudele imense din sistemul medical, vor vorbi regizorul Alexander Nanau, jurnalistul Cătălin Tolontan şi Mihai Grecea, victimă a incendiului din clubul bucureştean, sâmbătă, 29 august, după proiecţia de la Habermann Markt.

În ultima zi de festival, duminică, pe 30 august, tot la Habermann Markt, regizorul Dorian Boguţă şi actorul Marin Grigore vor răspunde întrebărilor publicului despre "Urma", un film cu accente de thriller despre dispariţia neaşteptată a unui pianist şi relaţiile sale bizare, distins cu Premiul pentru debut în Zilele Filmului Românesc la TIFF 2020. Teodor Corban, Irina Rădulescu - fiica regretatului Dem Rădulescu, Dragoş Bucur şi Mădălina Ghenea completează distribuţia.

Accesul la proiecţii se va face cu o oră înainte de începerea lor, pentru a putea aplica măsurile de siguranţă şi a respecta distanţarea socială. Măsurile de siguranţă şi distanţare socială vor fi afişate vizibil în toate locaţiile şi vor fi obligatorii pe toată durata desfăşurării evenimentelor. Numărul locurilor la proiecţii este limitat, respectând astfel condiţiile impuse de autorităţi pentru evenimentele în aer liber. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: TIFF Sibiu / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.