COD GALBEN: 17-06-2021 ora 10 Intre 17 iunie, ora 21:00 – 18 iunie, ora 12:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Expoziţia "Horia Bernea: de la grădină la iconostas", care comemorează 20 de ani de la moartea artistului, va fi deschisă, începând de miercuri, în Sala "Irina Nicolau" a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Vernisajul va avea loc de la ora 18,00, în curtea MNTR, urmând ca vizitatorii să poată avea acces, în grupuri de câte 20 de persoane, în sala de expunere.

Pe simeze se regăsesc 37 de lucrări de pictură, care ilustrează toate etapele de creaţie ale lui Horia Bernea.

"Dintre acestea, 25 sunt împrumutate de dr. Sorin Costina, care este unul dintre cei mai importanţi colecţionari de lucrări de Horia Bernea, nouă sunt împrumutate de familia Daniel şi Roxana Ghiuruţan şi două de familia Doina şi Constantin Xifta şi unul de Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Cele mai vechi lucrări din expunere sunt din 1975, iar cea mai recentă este din 2000, adică din anul morţii artistului. Toate sunt lucrări de pictură, alegerea acestora fiind subsumată temei 'de la grădină la iconostas'", a declarat, pentru AGERPRES, managerul MNTR, Virgil Ştefan Niţulescu.

Potrivit unui comunicat al MNTR, transmis marţi AGERPRES, expoziţia, care face parte din evenimentul Zilele Muzeului Ţăranului, ce are loc anul acesta în perioada 10 - 20 septembrie, este organizată de Asociaţia Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul instituţiei gazdă şi în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României.

"După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-şi forţele, uriaşe, cu 'supunerea la dat'. A abordat genuri şi teme consacrate, şi-a impus sieşi limite în pictură şi a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiţia. Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi. A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supravieţuirea spirituală, iar împărtăşirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul său către adevăr a numit-o mărturisire", se arată în comunicat.

Efortul său integrator în plan artistic a stat sub semnul crucii, pe care a recunoscut-o, cu neîncetată uimire, în toate, subliniază MNTR.

"Prin expoziţia 'Crucea' a marcat înfiinţarea Muzeului Ţăranului Român, punând în lumină credinţa creştină ca fundament al civilizaţiei satului românesc şi importanţa crucii ca reper în contemporaneitate. Cu delicateţe, ascuţit discernământ şi gust desăvârşit, a aşezat şi expoziţia permanentă a muzeului, în care a aprins, ca o flacără pâlpâitoare, aşa cum şi-a dorit, amintirea spiritualităţii ţăranului român. Muzeologia, ca şi pictura lui Horia Bernea, s-a dorit a fi o lucrare teandrică, ce invită, nu obligă, la împărtăşirea bucuriei pe drumul cunoaşterii", mai precizează organizatorii.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 15 septembrie. AGERPRES/(AS, A - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.