COD GALBEN: 13-08-2020 Intre 06:15 si 09:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Gala Gopo, care a premiat cele mai bune producţii de anul trecut, a avut loc luni seara în condiţii de pandemie - în aer liber, cu recomandarea organizatorilor către participanţi de a purta mască de protecţie, cu această ocazie fiind reluat apelul de susţinere a industriei cinematografiei româneşti.

Anunţat iniţial spre finalul lunii martie, evenimentul a fost reprogramat, din cauza pandemiei, două luni mai târziu, de data aceasta în aer liber, la Verde Stop Arena din Capitală. Organizat în condiţiile stării de alertă, evenimentul a avut covor roşu cu tunel de dezinfectare instalat la intrare şi recomandarea de păstrare a distanţei fizice de 1,5 metri, imprimată pe pancarte cu chipul omuleţului lui Ion Popescu-Gopo, purtate de voluntari prin mulţime. De altfel, unii invitaţi au ales să îi aducă un omagiu inedit creatorului ce dă numele evenimentului dedicat filmului românesc: criticul Irina Margareta Nistor a venit cu o mască de protecţie imprimată cu silueta omuleţului creat de Gopo.

 

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


 

La începutul galei li s-a amintit invitaţilor de pandemie. Prezentatorul Alex Bogdan a fost adus pe scenă cu o izoletă, de patru persoane îmbrăcate în combinezoane de protecţie. El a vorbit despre COVID-19 - ''un virus care ne-a purtat într-o perioadă dificilă, un virus mai popular decât orice film din seara asta".

Cei premiaţi au mulţumit, pe rând, echipei lor, colegilor alături de care au fost nominalizaţi, dar au vorbit şi de nevoia sprijinului concret pentru industrie.

Producătorul Ada Solomon a făcut un apel în acest sens, când a ridicat trofeul pentru Cel mai bun film documentar, pentru "Distanţa dintre mine şi mine", de Dana Bunescu şi Mona Nicoară. "Aş vrea să vă rog în seara asta să vă apropiaţi mai tare de documentarul românesc. Dacă vă uitaţi un pic în ultimii ani, o să vedeţi că succesele internaţionale ale documentarelor româneşti sunt la acelaşi nivel cu succesele ficţiunilor româneşti. Cinematografia românească vorbeşte prin animaţie, vorbeşte prin documentar, vorbeşte prin ficţiune şi genurile astea se întrepătrund din ce în ce mai tare. Cred că un pic de mai mult interes pentru documentarul românesc ar fi ceea ce merităm", a subliniat ea.

 

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


 

Marele câştigător al Galei Gopo a fost "La Gomera", de Corneliu Porumboiu, care a adunat nouă trofee, inclusiv cele pentru Cel mai bun film de lungmetraj, Cea mai bună regie şi Cel mai bun scenariu. La primirea premiului pentru scenariu, Porumboiu a făcut referire la povestea din film, ce are în centru o insulă pe care se practică un limbaj fluierat. "N-am învăţat eu să fluier, dar cred că am scris un scenariu destul de bun", a mărturisit cineastul.

 


Spre finalul evenimentului, gazda, Alex Bogdan, a făcut un apel către Ministerul Economiei, responsabil cu "acordarea finanţărilor prin care străinii sunt convinşi să vină să filmeze în România, să aprobe plăţi din iarnă şi să întocmească normele pentru deschiderea sesiunii de finanţare din 2020".

"Companiile străine ar vrea să vină în România, (...) dar câţiva funcţionari din minister pur şi simplu nu-şi asumă nicio decizie. Şi sunt echipe întregi de filmare, tehnicieni, actori, extrem de multă lume care şomează şi proiecte noi de film, inevitabil spre Ungaria, spre Croaţia (...) sau în alte ţări unde aceste proceduri funcţionează fără întreruperi", a transmis actorul. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.