Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Amănunte picante despre modul în care a fost negociat şi semnat primul contract colectiv din istoria mass-media, despre bătălia pentru primele drepturi ale jurnaliştilor, dar şi despre clauza de conştiinţă sunt ilustrate în volumul ''Mass Media din România după 30 de ani'', o istorie a presei scrisă de cronicari ai vremurilor noastre, coordonată de Marian Petcu, profesor universitar doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - FJSC din cadrul Universităţii Bucureşti, a anunţat, luni, MediaSind.

"Omagiem cei 30 de ani de jurnalism postcomunist prin acest volum, în care am reunit 28 de studii şi cercetări. În acest mod acoperim o bună parte a 'mediamorfozelor' din ţara noastră. Este vorba despre evoluţii ale mass media din Timişoara, Alba Iulia, Constanţa, Harghita, Covasna, Argeş şi Bihor, relevante pentru ceea ce s-a întâmplat în mai toate judeţele. Apoi, cercetări punctuale relative la presa militară, religioasă, cinematografică, culturală, automobilistică. Două schiţe monografice privesc o importantă formă asociativă - MediaSind şi Societatea Română de Radiodifuziune. Presa alternativă, cea a comunităţii aromâne, presa privită ca obiect ştiinţific/statistic, consumul de media, poziţionarea presei faţă de relaţiile publice, trivializarea jurnalismului şi alte abordări le completează pe cele de mai sus şi oferă o imagine coerentă a transfigurărilor, evoluţiilor, chiar a revoluţiilor înregistrate în media autohtone. Toate vor rămâne în istoria jurnalismului ca repere bibliografice. Fireşte că cei 30 de ani meritau mai multă atenţie, conferinţe, volume, momente de reflecţie. Însă, în paradigma culturală în care ne aflăm, reverenţa pare să fi dispărut. Totuşi, decomunizarea României datorează mult jurnalismului. Mai mult decât suntem dispuşi să recunoaştem", susţine coordonatorul lucrării, prof. univ. dr. Marian Petcu.

Potrivit sursei citate, amănunte picante despre cum a fost negociat şi semnat primul contract colectiv din istoria mass-media, despre bătălia pentru primele drepturi ale jurnaliştilor, clauza de conştiinţă şi despre apariţia şi supravieţuirea celei mai mari organizaţii ale jurnaliştilor - MediaSind pot fi găsite în această carte.

"Mass-Media din România după 30 ani" poate fi comandată online la Editura Tritonic. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: mediasind.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.