Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza va fi înmormântat la sfârşitul acestei săptămâni la Iaşi, cei care vor să participe la funeralii fiind rugaţi ca în loc să îi aducă flori să doneze banii unei asociaţii neguvernamentale, în scopuri caritabile.

"Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza se întoarce acasă. Ultimul său drum îl aduce la Iaşi, după cum i-a fost dorinţa. În aceste vremuri încercate, cei care reuşesc să ajungă la Iaşi îşi vor putea lua rămas bun sâmbătă, 20 iunie 2020, cu începere de la 9,30 dimineaţa, la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi, unde va fi depus trupul neînsufleţit al Prinţului Mihai D. Sturdza. Slujba de înmormântare va începe la orele 11,00. Mihai D. Sturdza se va odihni în cavoul familiei din cimitirul Eternitatea", spun reprezentanţii familiei lui Mihai Dimitrie Sturdza, prin intermediul unui comunicat de presă.

Funeraliile se vor desfăşura în condiţii speciale, cu respectarea distanţei sociale şi recomandarea pentru toţi cei prezenţi să poarte mască de protecţie.

Familia Prinţului Sturdza are o rugăminte pentru cei care vor veni să-i aducă un ultim omagiu: în loc de flori, să direcţioneze mai degrabă bugetul pentru această cheltuială către cei aflaţi în nevoie. Un exemplu este Asociaţia "Glasul Vieţii" care se ocupă de susţinerea copiilor defavorizaţi. Conturile Asociaţiei sunt: Banca Transilvania - RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei), RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro), RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire) - Cod Swift BTRLRO 22, potrivit comunicatului de presă transmis de către familia acestuia.

Prinţul Sturdza a murit pe 25 aprilie 2020 la Paris, la vârsta de 85 de ani.

Istoric de vocaţie, Mihai Dimitrie Sturdza este autorul unei opere impresionante, acoperind domenii precum heraldica, genealogia, istoria familiilor nobiliare din sud-estul Europei, statutul internaţional al Ţărilor Române, relaţiile româno-ruse, istoria culturii. Studiile şi volumele sale au apărut în periodice şi edituri prestigioase din Paris, Munchen, Bucureşti şi Iaşi.

Diplomatul şi istoricul Mihai Dimitrie Sturdza este strănepotul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei (1834-1849), fiind şi descendent al familiei Manu, care l-a dat pe generalul Gheorghe Manu, erou al Războiului de Independenţă, prim-ministru şi primar al Bucureştiului.

Mihai Dimitrie Sturdza s-a născut în 1934, urmând studiile primare şi liceale la Iaşi şi Bucureşti. În 1952 a fost arestat de regimul comunist, sub acuzaţia de nedenunţare de complot, fiind condamnat la o pedeapsă administrativă executată în diferite lagăre de muncă.

Eliberat în 1954, a reuşit să se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvit-o în 1960. Părăseşte ţara în 1963, stabilindu-se la Paris. Este diplomat al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris, fiind angajat, în perioada 1968-1985, la Departamentul de Schimburi Culturale şi Ştiinţifice al Ministerului Afacerilor Externe francez. A fost interpret oficial pentru limba română al preşedinţilor Franţei, generalul Charles de Gaulle şi Valery Giscard d'Estaing.

Între 1986-1995 a activat ca redactor politic la Departamentul român de la postul de radio 'Europa liberă' din Munchen. La încheierea contractului a fost distins cu o scrisoare de felicitare semnată de preşedintele SUA, Bill Clinton. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.