COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Posturile Pro X, România TV, Realitatea Plus, Radio Guerrilla, CNS Roman (Neamţ) şi Tele 3 (Tg. Jiu) au fost sancţionate, marţi, cu somaţie publică de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Potrivit unui comunicat al CNA transmis, marţi, AGERPRES, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a autosesizării şi a decis să aplice câte o somaţie publică următoarelor posturi:

* Pro X - pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual la difuzarea emisiunii "Marea Ţăcăneală" (raportul a cuprins ediţiile din zilele de 30 şi 31.03.2020), prevedere care stipulează că "nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen".

* România TV - pentru încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea audiovizualului 504/2002 în cadrul rubricii "Un plus de sănătate" din data de 12.04.2020, articol care prevede că "plasarea de produse este interzisă".

* Realitatea Plus - deoarece radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului la difuzarea, în emisiuni de ştiri şi dezbateri din data de 12 aprilie 2020, a unor materiale referitoare la lucrători sezonieri români plecaţi în Germania.

Potrivit art. 64 - (1) din Codul audiovizualului, "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

* Radio Guerrilla - pentru încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunii "Minunatele aventuri vesele şi triste ale lui Tetelu în lumea relaţiilor de iubire" din data de 08.04.2020. La stabilirea sancţiunii s-a reţinut şi nerespectarea art. 18 alin. (1) lit. (b) din acelaşi Cod.

Art. 47 - (3) din Codul audiovizualului prevede că "sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice". De asemenea, art. 18 - (1) din acelaşi Cod, stipulează că "nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen".

În aceeaşi şedinţă, în urma analizării rapoartelor întocmite de Direcţia Control, membrii Consiliului au decis să sancţioneze cu somaţie publică postul CNS Roman (Neamţ), pentru că nu a respectat prevederile art. 65 lit. a) şi nici pe cele ale art. 64 alin. (1) lit. a) la difuzarea unei ştiri despre "metoda accidentul", prezentată în grupaje informative din zilele de 9 şi 10 aprilie 2020.

Codul audiovizualului precizează la art. 64 - (1) că "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă". Totodată, Codul stipulează la art. 65 că "în emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor".

De asemenea, postul Tele 3 (Tg. Jiu) a fost sancţionat cu somaţie publică pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului în cadrul emisiunii "A patra putere" din 15.04.2020, care prevede că "în cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars", mai informează CNA. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.