

COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Actorul Petru Ciubotaru a murit la vârsta de 80 de ani, anunţă Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi.
"Cu inimile frânte de durere, anunţăm plecarea dintre noi a marelui actor Petru Ciubotaru. Nouă, colegilor din Teatrul Naţional Iaşi, spectatorilor, prietenilor, scenei ieşene de teatru, ne vor lipsi zâmbetul pe care-l oferea cu generozitate, talentul uriaş şi inegalabil, amintirile extraordinare, povestite cu har, cu care ne însenina mereu, vitalitatea, verva, pasiunea neobosită pentru teatru şi iubirea nesfârşită pentru public. Suntem alături de familia îndurerată. Drum lin, însoţit de lumină, Petru Ciubotaru", conform mesajului publicat pe site-ul naţionalului ieşean.
Petrică Ciubotaru s-a născut în 1939 la Ciurea, judeţul Iaşi. A terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti în anul 1963 la clasa prof. Alexandru Finţi - George Rafael.
Între 1963 şi 1964 a fost actor al Teatrului Tineretului - Piatra Neamţ, iar din 1964 la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi. Între 1993 şi 1997 a fost director adjunct al Teatrului Naţional Iaşi.
Între 1991 şi 1997 a fost profesor universitar la Secţia Teatru a Universităţii "Mihail Kogălniceanu" Iaşi, iar din 1999 a fost regizor şi actor al Companiei particulare de teatru BON-TON, potrivit prezentării de pe site-ul Teatrului Naţional din Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Craiu Petronius, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi/facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.