Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu (TNRS) a anunţat miercuri, că piesa "Oidip" regizată de Silviu Purcărete a primit premiul pentru cel mai bun spectacol străin în China.

"Pentru anul 2018, în 2019, au fost nominalizate zece spectacole din cele care au fost prezentate de-a lungul anului în Shanghai, din care, în selecţia finală, în Gală, au fost prezentate trei din care a fost ales câştigătorul. Cele trei au fost Teatrul Naţional din Londra - The Curious Incident of the Dog in the Night - Time, regia Marianne Elliot, Alexandrinsky din Sankt Petersburg, condus de Valery Fokin, a prezentat 'Mother Courage' în regia lui Terzopoulos şi Teatrul Naţional din Sibiu, cu 'Oidip'. 'Oidip' a fost ales de juriu ca fiind Cel mai bun spectacol străin prezentat la Shanghai (One Theatre Award, Foreign Language Theatre of the Year.) Ne onorează compania şi în acelaşi timp suntem bucuroşi că într-un oraş de douăzeci şi patru de milioane de locuitori, Sibiul a putut să fie triumfător din punctul acesta de vedere", a declarat directorul general al TNRS, actorul Constantin Chiriac, care face şi parte din distribuţia spectacolului.

Potrivit sursei citate, teatrul sibian a primit premiul în China, în cadrul China Shanghai International Arts Festival.

Spectacolul îi are în distribuţie pe Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Diana Văcaru-Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emőke Boldizsár, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu/Serenela Mureşan, Cristina Ragos.

"Oidip este unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii dramatice. Aşa cum s-a mai remarcat, m-am întors după mulţi ani la tragedia greacă, prilej de a-mi exercita din nou pofta de a crea aceleaşi imagini cu care nu mai lucrasem de mult", a declarat Silviu Purcărete în timpul repetiţiilor de la Sibiu.

La Sibiu, spectacolul va fi prezentat duminică, 17 noiembrie 2019, la Sala Mare, iar următorul turneu cu acest spectacol va fi la Cluj-Napoca, luni, 25 noiembrie 2019, pe scena UTE-FEST - Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, ediţia a 18-a.

"Oidip" regizat de Silviu Purcărete a avut premiera la Sibiu, în 13 iunie 2014. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.