COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Anul Timişoarei Capitală Culturală Europeană (TCCE) 2021 va fi deschis oficial cu un spectacol de operă care va fi prezentat în premieră mondială pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara (ONRT), "Traian în Dacia", după ce a fost scrisă în secolul XVIII de compozitorul italian Giuseppe Nicolini, iar manuscrisul ariei principale a fost redescoperit recent, au anunţat joi organizatorii, într-o conferinţă de presă.
Opera s-a jucat ultima dată în Italia, în anul 1822, când autorul ei încă mai trăia, iar manuscrisul ariei principal a fost cumpărat la o casă de licitaţii din SUA de muzicianul Enrico Cannata şi omul de afaceri italian Gianluca Testa, ambii stabiliţi după revoluţie în Timişoara.
Directorul executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, Simona Neumann, a declarat, joi, că această operă va fi o coproducţie între ONRT, Asociaţia Griselini a comunităţii italiene din Timiş şi Asociaţia Timişoara CCE 2021.
"Prin faptul că se va juca la începutul anului 2021, va constitui o piesă foarte importantă din seria evenimentelor de deschidere a anului 2021, care va avea loc, probabil, în perioada 23-24 ianuarie. Această operă jucată aici va fi un eveniment de foarte bun augur şi pentru a proiecta spre Europa multiculturalitatea acestei regiuni, a Timişoarei şi a Banatului şi în acest caz, cu comunitatea italiană. Opera în sine are o temă prin care este legată cultura italiană de cea română, inspirată din războaiele daco-romane din 101 şi 106, în care atât învinşii cât şi învingătorii sunt trataţi cu aceeaşi atenţie şi delicateţe. Este o operă transfrontalieră şi transculturală", a detaliat Simona Neumann, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, ideea punerii în scenă a acestei opere a venit la sugestia maestrului Enrico Cannata, care împreună cu Gianluca Testa au descoperit partitura ce conţine originalul Ariei lui Decebal, cea mai importantă arie a operei, şi au făcut imediat legătura cu oportunitatea de a o prezenta în Timişoara, ca simbol al legăturii dintre comunitatea italiană şi cea timişoreană.
Managerul ONRT, Cristian Rudic, a precizat în acelaşi context că se duc tratative cu mai mulţi artişti, inclusiv cu un contra-tenor, voce masculină rară, care poate egala vocea unei mezzosoprane.
"Sunt în tratative cu unii artişti, dar pe care nu-i divulg, pe alţii nu îi cunosc; este o conlucrare între mine, dirijorul David Crescenzi, regizorul Silviu Purcărete şi Dragoş Buhagiar, iar detalii în acest sens cu siguranţă că nu se vor da. Va fi o premieră mondială. Este un eveniment pentru că este un titlu care nu s-a mai jucat decât în timpul vieţii compozitorului, este o muzică măreaţă şi este cu un contra-tenor. (...). Vivaldi, Mozart, Bach au fost exemple de astfel de mari compozitori care au devenit celebri mai ales după ce au trecut în eternitate. Poate că şi Nicolini a fost uitat până ce l-a descoperit Enrico Cannata", a explicat Cristian Rudic.
Muzicianul Enrico Cannata a detaliat şansa de a descoperi opera "Traian în Dacia" a lui Nicolini.
"Eu m-am ocupat tot timpul de muzică, fiind muzician şi ziarist în Italia. Am lucrat în bibliotecile Vaticanului unde m-am preocupat de muzica antică, veche, iar în România am adus în urmă cu 30 de ani astfel de teme. Din întâmplare am găsit acest manuscris şi am început să adun informaţii şi materiale despre acest compozitor. Nu mi-a venit să cred că am în faţa ochilor originalul ariei centrale din această operă, pentru că a găsi o bucată din acest original, în SUA, a fost ceva fenomenal. Conţine aria principală, Aria lui Decebal. Eu ştiu cum sună, pentru că am transcris-o pe computer, dar rămâne secretă. Scenografic, cred că va fi ceva grandios, avem romanii şi dacii, ne gândim deja la costume", a relatat Enrico Cannata, în conferinţa de presă de joi. AGERPRES / (A - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |