Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizarea inaugurării şi dezvelirea monumentului de for public „România Biruitoare”, în data de 27 septembrie 2019, la ora 18.00, au promovat imaginea judeţului Bacău, la nivel naţional şi european, prin punerea în valoare a ansamblului arhitectural-sculptural, care evidenţiază rolul băcăuanilor în Primul Război Mondial şi în realizarea Marii Uniri. 

 

Prin invitaţii prezenţi, Asociaţia „Unlimited Connections” (AUC) a asigurat un înalt nivel de reprezentativitate şi de impact public al acţiunii „Vitejii României Biruitoare”, mesajele de factură politică, religioasă, academică şi universitară evidenţiind faptul că pentru români, care în urmă cu o sută de ani au ieşit învingători din cea mai mare încleştare de forţe pe care planeta o cunoscuse până atunci, istoria a permis desăvârşirea idealului naţional - România Întregită, iar băcăuanii se află printre cei mai îndreptăţiţi să contribuie la aniversarea Centenarului, prin realizarea şi promovarea unei opere de artă monumentale care asumând cinstirea eroilor Războiului de Întregire a României (1916 – 1919) şi subliniind rolul judeţului Bacău îl plasează pe acesta în prim-planul demersului naţional în domeniu.
    
Evenimentul a debutat cu un ceremonial militar religios, urmat de onorul dat de garda militară şi intonarea Imnului Naţional de fanfara Muzica Militară a Garnizoanei Bacău.
    

Au fost prezenţi la manifestare oameni politici, oficialităţi locale, înalţi funcţionari publici, şefi ai instituţiilor deconcentrate, parlamentari şi europarlamentari, rectorii celor două universităţi din Bacău, reprezentanţi ai cultelor religioase, comandanţi de unităţi militare.
    

Ceremonia a fost deschisă de Felician Pop, scriitor, director adjunct al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare.


A urmat dezvelirea celor trei statui ale ansamblului monumental, compus din reprezentarea alegorică a „României Biruitoare” şi statuile din bronz ale Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria, făuritorii Marii Uniri de la 1918, ceremonial îndeplinit de Oana-Elena Radu, preşedinte al Asociaţiei „Unlimited Connections”, Silviu Munteanu şi Ionuţ Munteanu, membri ai asociaţiei iniţiatoare şi coordonatoare a realizării monumentului. Alături de aceştia, s-a aflat un grup de 11 elevi băcăuani, premiaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale de istorie, biologie, chimie, limba română şi germană (element introdus în program cu scopul de a evidenţia elita tineretului băcăuan, dar şi de a facilita transmiterea mesajului evenimentului şi al monumentului către generaţiile viitoare).
    

Slujba religioasă a fost oficiată de preoţi ai Bisericii Romano-Catolice, în frunte cu preotul decan Isidor Dîscă, şi ai Bisericii Ortodoxe, conduşi de Arhiepiscopul Bacăului şi Romanului, Ioachim Băcăuanul, după care a fost sfinţit ansamblul monumental. 
    

Arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul i-a omagiat pe eroii căzuţi în Primul Război Mondial, printre care s-au aflat şi preoţi militari, şi a citit mesajul patriarhului Daniel. De asemenea, a fost citit un mesaj din partea Episcopului Iosif Păuleţ, al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, adresat realizatorilor monumentului, băcăuanilor, în care s-a adus un prinos de recunoştinţă eroilor neamului, creştini ortodocşi şi romano-catolici, deopotrivă.

    

Elena-Oana Radu, preşedintele Asociaţiei „Unlimited Connections”, manager al proiectului Monumentul de for public „România Biruitoare”, a arătat în discursul susţinut cu această ocazie că monumentul este dedicat străbunilor care au făcut România Întregită, fiind realizat pentru generaţia actuală şi dăruit generaţiilor viitoare.

 

 ''Monumentul de for public „România Biruitoare” este dedicat străbunilor noştri care au făcut România Întregită, fiind realizat pentru generaţia actuală şi dăruit generaţiilor viitoare. Tocmai de aceea, am gândit un monument ale cărui coordonate, fie şi în prezentarea lor crudă, să onoroze misiunea asumată: Este primul monument din România care îi înfăţişează pe cei doi regi, împreună, în mărime monumentală (2,20 metri şi, respectiv, 2,40 m); este prima reprezentare artistică a României, cel puţin în ultimele 3 decenii, iar reprezentarea alegorică (înaltă de 2,70 metri) este situată pe un soclu monolitic din granit, ceea ce, de asemenea, marchează o premieră în ţara noastră. Aşa cum spunea Stendhal, „Frumuseţea este doar promisiunea fericirii”, iar noi, astăzi, vă facem această promisiune prin talentul şi mâinile sculptorului Radu Ciobanu, care a realizat, pentru băcăuani şi pentru toţi românii, o operă de artă de o frumuseţe aparte. Pentru noi, cei din Asociaţia „Unlimited Connections”, atunci când intram în atelierul „Făurar Art” din Baia Mare al lui Daniel Pop şi întâlneam cele trei statui, în diferite faze de modelaj şi, mai apoi, de turnare în bronz, simţeam o eliberare de haosul cotidian, păşind într-o atmosferă în care valorile sunt aşezate corect, pe locurile de frunte ce li se cuvin. Ne dorim ca şi dumneavoastră acest ansamblu monumental să vă transmită o stare de bine să vă fure un surâs şi să vă stârnească sentimente de mândrie, prin faptul că eroii noştri din Primul Război Mondial, sub conducerea regilor întregitori – Ferdinand I şi Regina Maria – au făcut „România Biruitoare”''.

    

Vicepreşedintele Asociaţiei „Unlimited Connections”, Munteanu Silviu Corneliu, a mulţumit celor prezenţi şi a făcut referire la momentul zero al proiectului. 
    

''Niciun proiect nu poate exista fără o idee. Iar în acest caz ideea a aparţinut în exclusivitate fratelui meu Ionuţ Munteanu. Însă, mai important decât asta este felul în care ideea a apărut şi a evoluat. Simplu, a apărut în familie, acolo unde bunicii noştri i-au povestit fratelui meu despre străbunicul nostru căzut la Mărăşeşti în august 1917 şi a evoluat odată cu omul care creştea sub oblăduirea profesorilor săi, a d-nei Elena Zdrobiş, a d-lui Jean Ciută, a profesorilor de la Facultatea de Istorie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi. Ideea pe care vreau să o subliniez este că acasă şi la şcoală se pot insufla valori, se pot construi caractere şi se pot creea oameni care, fiecare în parte şi toţi împreună să poată face ca această ţară să fie, astăzi, mâine şi pentru totdeauna, cu adevărat biruitoare''. 
    

El a mai arătat că monumentul dezvoltă tema centrală a basoreliefului ce încununează Mausoleul de la Mărăşeşti, autorii intenţionând, în primul rând, să evidenţieze această axă a apărării României – Bacău – Vrancea/Oituz – Mărăşeşti.

    

Sculptorul Radu Ciobanu a subliniat în discursul său importanţa monumentului pentru români, ''ca amintire a acelor momente''. 
  

 ''Ca orice român, după revoluţie, mi-am luat şi eu lumea în cap, căutându-mi fericirea pe alte meleaguri. Ajuns acolo am văzut o grămadă de oameni, grupuri etnice, oameni care-şi pierduseră ţara sau care nu avuseseră niciodată una, oameni fără nicio identitate pe care mai marii planetei îi împingeau de colo colo, după bunul plac. Atunci mi-am dat seama că eu am un loc al meu, pe o planetă care e din ce în ce mai neîncăpătoare, un loc unde să pun capul jos şi să-i spun „acasă”.


Şi tot atunci mi-am dat seama că acest loc nu a venit din cer, cadou, el a fost câştigat prin luptă şi udat cu sânge, nu de nişte străini, ci de rudele noastre de sânge, de bunicii şi străbunicii noştri, care atunci când a fost cazul au lăsat jos furca şi sapa şi au pus mâna pe armă şi conduşi magistral de regele şi regina lor s-au opus şi-au ţinut piept uneia dintre cele mai fioroase armate din lume la acea oră. Aşa s-a făcut acest loc pe care noi acum îl numim acasă, România. De aceea nimic nu-i prea mult să omagiem sacrificiul acelor înaintaşi. Noi am încercat atât cât am putut să ridicăm acest monument ca amintire a acelor momente. Sper ca el să intre cât de repede în conştiinţa publică, cetăţenii Bacăului să se bucure de el nu numai pentru semnificaţia sa politică, ci şi pentru frumuseţea sa estetică. Să vină cu plăcere la el, tinerii să-şi dea întâlnire la „Rege şi Regină”, copii să se joace pe lângă ei, iar bătrânii să se invite la „o tablă” sau „un şah” în „Parcul Regilor”''.
 
Dr. Anton Coşa a vorbit despre drumul către reîntregirea României şi, în context, importanţa ansamblului arhitectural.

 

''Suntem părtaşi la un moment istoric de rezonanţă naţională. Acest monument de for public reprezintă un pios omagiu adus înaintaşilor noştri, celor care, în urmă cu un veac, înfăptuiau România Întregită. Monumentul pe care îl inaugurăm astăzi poartă un nume sugestiv: „România Biruitoare”. În urmă cu un secol, România Biruitoare a făcut posibilă România Întregită. Iar în fruntea acestei ţări s-au aflat, atunci, regele Ferdinand şi regina Maria, atât de sugestiv reprezentaţi, peste ani, pe ansamblul monumental de lângă noi. Drumul către întregirea României a fost udat de sângele a mii şi mii de înaintaşi ai noştri, Marea Unire din 1918 fiind posibilă în primul rând prin jertfele ostaşilor români căzuţi pe altarul Patriei în timpul Războiului de Întregire Naţională. România a putut fi Biruitoare în cele din urmă printr-o jertfă comună, printr-o solidaritate exemplară, a combatanţilor şi necombatanţilor, a militarilor şi civililor, a familiilor celor plecaţi pe front. Împreună au făurit România Întregită. În urmă cu mai bine de un veac, înaintaşi ai noştri au trecut, este adevărat, din viaţa aceasta într-o altă viaţă. Dar ei nu au trecut în nefiinţă, ci în eternitate. Iar jertfa lor nu va fi, niciodată, lăsată uitării. Ei trăiesc în continuare prin noi, urmaşii lor, care ne străduim, atât cât ne stă în putere, să le păstrăm vie memoria. Inclusiv prin intermediul unor monumente de for public, precum cel care se inaugurează astăzi în municipiul Bacău. Plasarea acestui ansamblu monumental în oraşul Bacău nu a fost nici ea întâmplătoare, în condiţiile în care, în vâltoarea Războiului de Întregire Naţională din 1916-1919, judeţul şi oraşul Bacău au fost spaţii de referinţă. În anii 1916-1918, pe multe dintre văile, dealurile şi munţii judeţului Bacău s-au desfăşurat încleştări armate de o intensitate deosebită, marcate de numeroase jertfe şi fapte de eroism. Atunci, într-unul din aceste locuri istorice, pe frontul de la Oituz, ostaşii români au strigat pentru prima dată: Pe aici nu se trece! Coşna şi Cireşoaia au fost ultime redute în calea armatelor adverse, redute care, prin sacrificiile ostaşilor români, au rezistat eroic. În oraşul Bacău a funcţionat Comandamentul Armatei de Nord, în 1916, iar mai apoi Comandamentul Armatei a II-a, în 1917 (acesta colaborând activ şi cu Misiunea Militară Franceză), tot aici fiind cantonate şi unităţi militare de rezervă, depozite şi spitale militare, toate acestea făcând ca, deloc întâmplător şi pe drept cuvânt, Bacăul să fie denumit „capitală a rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale”. La Răcăciuni („pe şesul comunei Cleja, ţinutul Bacăului”) a rostit regele Ferdinand, în faţa trupelor Armatei a II-a, celebrul său discurs din 22 martie 1917, prin care le-a promis ţăranilor-ostaşi: libertate, dreptul de a putea vota şi de a primi pământ în proprietate. De pe aerodromul din Mărgineni (din vecinătatea Bacăului) s-a realizat, cu o săptămână înaintea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, istoricul „zbor al Marii Uniri” Bacău-Blaj-Bacău, prin intermediul căruia au fost transportate preţioase documente privind sprijinul guvernului român aflat la Iaşi pentru acţiunile unioniste ale Consiliului Naţional Român din Transilvania, la întoarcere fiind aduse alte importante „plicuri”.
    

''Ansamblul monumental „România Biruitoare” acoperă, prin menţionarea celor mai însemnate bătălii din timpul Războiului de Întregire Naţională, întregul spaţiu geografic românesc. Şi prin aceasta el este, cu siguranţă, un monument naţional. Un monument care cinsteşte memoria tuturor soldaţilor români care au luptat pe fronturile Războiului de Întregire Naţională, dând dovadă de curaj, onoare şi loialitate. Patriotismul acestor soldaţi români a fost unul de netăgăduit, iar jertfele lor evidente. (...) Fiecare nou monument de for public închinat eroilor neamului devine implicit şi un loc al păstrării memoriei istorice. Monumentul „România Biruitoare” este un astfel de edificiu care, pe lângă faptul că adună laolaltă amintirea jertfelor tuturor celor care au căzut pe fronturile Războiului din 1916-1919, este închinat şi ţării pe care aceşti eroi au făurit-o în urmă cu un secol (...) Da, ei, eroii noştri au murit pentru ca noi să putem trăi (...) să ne putem bucura de adierea păcii. La temelia României stau osemintele tuturor eroilor, pe care trebuie să-i admirăm, să-i respectăm, să-i cinstim şi să-i omagiem aşa cum se cuvine. De la eroi trebuie, noi, românii de azi să luăm puterea de a lupta în vâltoarea vieţii contemporane, de la eroismul lor trebuie să învăţăm eroismul faptei creatoare, eroismul sincerităţii, eroismul voinţei, al hotărârii, al conştiinţei, al fraternităţii, al solidarităţii naţionale. 

    

Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Române, a transmis un mesaj în care a salutat demersul societăţii civile şi al oficialităţilor de a reda României respectul, mândria şi încrederea în sine, prin readucerea la lumină a adevărului istoric referitor la făurirea Marii Uniri.

     

De asemenea, cei prezenţi la eveniment au putut viziona mesajele video transmise de acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi prof. univ Ioan Bolovan - prorector al Universităţii „Babeş - Bolyai” Cluj.

    

Prof. univ. Ion Solcanu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza”, a explicat semnificaţia fiecărui element din alcătuirea monumentului dezvelit în Bacău. El a adus în atenţie ideea de unitate naţională pe care momentul 1918 îl marchează în istoria şi conştiinţa românilor, arătând că aceasta se datorează unei înţelegeri superioare a menirii pe care au avut-o la acel moment Regele, politicienii, generalii şi toţii decidenţii importanţi, dar mai ales faptul că sub imperiul acestei înţelegeri au acţionat împreună şi în consens, realizând în cele din urmă împlinirea idealului naţional al Marii Uniri.

    

În discursul susţinut, criticul de artă Alfonso de la Torre, istoric de artă din Madrid, a arătat că ''fierarii sunt asimilaţi în lumea occidentală cu alchimiştii''. 
    

''Sculptorii care lucrează metalul sunt zei. (...) Ei transformă metalele, materia, cu ajutorul unui foc esenţial. (...) Prestigiosul autor al sculpturilor, Radu Ciobanu, ne întoarce la Şcoala creatorilor de vise, cu o vastă experienţă în sculptura monumentală - atât în România, cât şi pe plan internaţional - nu în zadar a realizat numeroase expoziţii în întreaga lume - a ridicat un extraordinar ansamblu. Ciobanu, legat de ţara din care provine, foloseşte imagini reprezentative, dar îşi declară apartenenţa la lumea modernă, afirmând că maeştrii săi sunt Brâncuşi şi Moore, care apar ca fiind spiritul celor mai moderne lucrări. Mircea Eliade defineşte crezul artistic al lui Brâncuşi: „comunicarea Pământ- Cer”. Duchamp a sesizat „o tendinţă mistică combinată cu un intelect capabil să dezvolte o idee şi o capacitate de a o reda, extrem de vizibilă” şi explică, de asemenea, proiectul care ne reuneşte.
    

Ciobanu şi Pop au fost conştienţi de legitimitatea rădăcinilor, originii lor, originile emoţiilor, materialelor şi miturilor care au constituit identitatea strămoşilor lor.


Acest ansamblu sculptural, această ”punere în scenă” este menită să fie, într-adevăr, un centru energetic al oraşului Bacău, un nod energetic extins către nobila Românie, care mi-a amintit de instalarea făcută de Michelangelo a sculpturii închinate lui Marc Aureliu, deasupra Capitoliului. Rezultatul îl reprezintă câteva imagini: „Biruitoare”, triumfătoare pentru că îi readuc la viaţă pe Ferdinand I şi pe Regina Maria.
    

Acum este alături de noi acel rege care a ales să domnească ca un bun român. Împreună cu ei, îngerul învingător care reprezintă România. După cum ştiţi, în Cohorta din Los Angeles două personaje ne privesc în apropiere: cea care veghează asupra pruncului şi cea care conduce oamenii spre viitor, victorie şi progres. Este Îngerul istoriei care, precum cel care încununează Dresda, Frauenkirche, binecuvântează tot ceea ce va să vină. Din metal răsare gloria imaginilor, imitându-l pe Pierre Michon, căci i-am văzut cu adevărat pe Ferdinand şi Maria, fiinţe umane, contemplând aceste sculpturi, iar apoi le-am găsit reflectate într-un film istoric al încoronării regilor, cât entuziasm adevărat, ce pasiune printre oameni, în acea zi, a Încoronării din 1922!
    

Aduc felicitări din Spania, o ţară care, după cum ştiţi, are o mare tradiţie monarhică dar care ”a fost întreruptă de lovitura de stat a generalului Franco şi de cei patruzeci de ani de deznădejde şi cenuşă”cum spunea Antonio Saura. Prin urmare, regii noştri remarcabili au fost esenţiali la moartea dictatorului, reprezentând speranţa, atât pentru cei mai tineri spanioli, cât şi pentru cei mai în vârstă, încă marcaţi de frică şi durere. Voi mărturisi, am avut ocazia ca, împreună cu familia regală, să vizitez expoziţii de artă contemporană şi să discut ei. Sprijinul lor pentru arte a fost de necontestat. (...)  În faţa acestui ansamblu sculptural realizat de Ciobanu şi Pop, şi închinat marilor regi, m-am gândit la ceea ce este scris la Madrid, în monolitul sub care se crede că este înmormântat pictorul Velasquez: „Glorie lui!” Iată că şi gloria regilor voştri, atât de buni români, Ferdinand şi Maria, nu a fost îngropată odată cu trupurile lor!

    

Manifestarea a fost încheiată cu un moment artistic. Prezentatorul Felician Pop, acompaniat de artiştii George Negrea şi Adrian Lupescu au interpretat cântece de patriotice, pentru a evoca atmosfera care a însufleţit mentalul colectiv al românilor din anii primului război mondial. La final, cei przenţi s-au bucurat de concertul susţinut de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, avându-l ca solist pe violonistul de origine română Ştefan Tarara. Repertoriul ales şi prestigiul artiştilor au asigurat un final apoteotic evenimentului, lansând monumentul de for public şi acţiunea „Vitejii României Biruitoare” pe traseul recunoaşterii naţionale şi europene pe care şi l-au propus iniţiatorii şi Consiliul Judeţean Bacău, în calitate de susţinător financiar.
    

Monumentul este dedicat băcăuanilor şi tuturor românilor care au luptat în Războiul de Întregire Naţională şi, mai cu seamă, României - reprezentată şi omagiată în cel mai glorios moment al istoriei sale - când, după mari sacrificii, a devenit ŢARA TUTUROR ROMÂNILOR. Rezultat al acţiunilor societăţii civile băcăuane, Monumentul este şi expresia forţei mediului de afaceri din Bacău, dar şi a capacităţii inginerilor şi constructorilor locali.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.