Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Nucleul urban al Bucureştilor a fost, după toate probabilităţile, în regiunea Curţii Vechi, dar având încă din secolul al XV-lea o rază de extindere destul de mare pe malul stâng al Dâmboviţei, se arată în lucrările ''Cetatea de scaun a Bucureştilor'', autori Paul Simionescu şi Paul Cernovodeanu (Editura Albatros, Bucureşti, 1976), şi ''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei (Bucureşti, 1963).

"Bucureştiul s-a născut treptat, între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, prin coagularea unor aşezări săteşti aflate în vecinătatea Curţii domneşti şi a târgului sezonier numit "Târgul Cucului" sau al "Moşilor". Mahalalele - mai întâi aşezări săteşti în jurul Târgului Bucureştilor şi mai apoi cartiere preurbane ale acestuia - au avut până la începutul secolului XX o înfăţişare rurală", scrie istoricul Adrian Majuru în lucrarea sa "Bucureşti. Povestea unei geografii umane" (Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2007)

* CASE, BISERICI, HANURI, TÂRGURI

Istoria Bucureştilor se defineşte prin perpetua extindere a periferiei, a marginilor de oraş, hotărnicite abia la 1830, arată Adrian Majuru într-o altă lucrare a sa, ''Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă'' (Editura Compania, Bucureşti, 2003).

 

Muzeul Curtea Veche (Palatul Voievodal) din Bucureşti. (3 mai 1973)

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / Arhiva istorică AGERPRES



La finele secolului al XVI-lea, Bucureştii se întindeau pe partea stângă a Dâmboviţei, având drept centru Curtea domnească. Dincolo de Dâmboviţa, în partea dreaptă, erau mănăstirile de la Sf. Troiţă (viitoarea Radu Vodă), Sf. Ecaterina şi Mihai Vodă, iar în dreptul actualei Căi a Rahovei erau bordeiele "calicimii", sărăcimea oraşului. Tot în partea dreaptă se întindeau grădinile, livezile şi viile domneşti, mănăstireşti sau boiereşti. Din secolul al XVI-lea datează şi alte biserici şi mănăstiri situate în Bucureşti sau în preajma acestuia, precum Plumbuita sau mănăstirea Mărcuţa.

Săpături arheologice au scos la iveală "casa de apă", denumită pe atunci "vistieria apelor" din Curtea domnească - un rezervor cu găuri prin care venea, pe olane, apa de izvor. Instalaţia datează, cel mai probabil, din vremea domniei lui Mircea Ciobanul (mijlocul secolului al XVI-lea), care clădise palatul şi biserica de la Curtea Veche, se arată în ampla lucrare "Istoria Bucureştilor" a istoricului Constantin C. Giurescu (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966). De la Mihai Viteazul a rămas în Bucureşti mănăstirea care îi poartă numele, precum şi un pod peste Dâmboviţa, "podul răposatului Mihail-voievod", cum era acesta menţionat într-un document din 1623. Radu Şerban (1602-1611) construieşte peste Dâmboviţa podul Şerban-Vodă, care este astfel amintit într-un hrisov din 3 martie 1631.

Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti între 1632-1654, a fost ctitorul bisericii Zlătari şi al bisericii Sf. Apostoli. De la sirianul Paul de Alep avem informaţia că în vremea lui Matei Basarab Bucureştii numărau 6.000 de case şi 40 de mănăstiri şi biserici, iar oraşul număra la mijlocul secolului al XVII-lea 20.000 de locuitori, se arată în volumul ''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei (Bucureşti, 1963). Alte biserici noi care apar în secolul al XVII-lea sunt Colţea, Ienei, Sf. Vineri, Negustori. În prima jumătate a acestui secol apar în documente noi denumiri de uliţe bucureştene: calea de sus (1614), uliţa turcilor (1625), uliţa den sus (1658), uliţa domnească (1659) etc. Prăvăliile erau în majoritate din scânduri, la fel şi casele, care aveau un singur nivel şi erau acoperite cu trestie şi şindrilă. În afara caselor domneşti de la Mihai Vodă şi Radu Vodă, mai existau în Bucureşti casele domneşti de la Plumbuita, construite între 1646-1647. În vremea lui Constantin Şerban, în 1656, începe construirea mitropoliei.

În secolul al XVII-lea un singur "târg'' sau, cum se numea pe atunci, "pazar", nu mai era de ajuns, astfel că, alături de cel vechi, din imediata vecinătate a Curţii domneşti, apare "târgul de sus", în partea de nord-vest, iar din timpul lui Matei Basarab, cel mai probabil, datează şi începutul unui al treilea târg, "Târgul de Afară", situat pe locul cuprins între sfârşitul Căii Moşilor şi Halele Obor de azi. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

Primul han mare al Bucureştilor a fost hanul Şerban Vodă, ridicat de Şerban Cantacuzino. Constantin Brâncoveanu a construit hanul Constantin Vodă şi hanul mănăstirii Sf. Gheorghe Nou. Alte hanuri cunoscute au fost hanul Colţei, hanul lui Zamfir, hanul Roşu etc.

În 1679 s-a început ridicarea mănăstirii Cotroceni, ctitoria lui Şerban Cantacuzino. În timpul lui Constantin Brâncoveanu se dezvoltă un nou "pod" - aşa cum se numea atunci -, un drum podit cu bârne de stejar aşezate de-a curmezişul, anume Podul Mogoşoaiei, care va deveni în scurtă vreme artera principală a oraşului. După Războiul de Independenţă (1877-1878), numele acestei artere se va schimba în Calea Victoriei. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

În preajma Podului Mogoşoaiei se aflau curţile marilor boieri (Cantacuzineştii, Bălăcenii, Brezoienii, Filipeştii şi Creţuleştii).

Constantin Brâncoveanu a fost ctitor al mănăstirii de la Sf. Gheorghe Nou şi a construit şi un nou palat în preajma Curţii domneşti, în perioada domniei sale fiind dezvoltat şi podul Târgului din Afară (actuala Calea Moşilor). (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei)

 

Spitalul Colţea şi statuia spãtarului Mihail Cantacuzino. (23 ian. 2019)

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO



La finele secolului al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea a fost ridicat, din iniţiativa spătarului Mihail Cantacuzino, ansamblul mănăstiresc de la Colţea, cuprinzând biserica, un spital (cel dintâi din Bucureşti), apoi şi un turn înalt. Tot Mihail Cantacuzino a fost şi ctitorul bisericii de la Fundeni. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea sunt ridicate bisericile Sf. Ilie Gorgan, Sf. Elefterie, Sf. Nicolae Şelari, Stavropoleos, Creţulescu etc. Dacă majoritatea locuitorilor oraşului aveau case de lemn şi bordeie, construcţiile din zid şi piatră încep acum să se înmulţească şi ele.

 

Biserica Colţea din Bucureşti. (29 iul. 2018)

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



Bucureştii se extind în toate direcţiile în secolul al XVIII-lea. Mai multe planuri dau imaginea oraşului de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea: planuri ruse ale Bucureştilor din 1807, 1807-1812 şi 1828; un plan al oraşului realizat de elveţianul Franz Joseph Sulzer, în 1781, plan completat de arhitectul Dimitrie Berindei în 1861; două planuri cartografice realizate în anii 1790-1791 de doi ofiţeri austrieci. (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei)

 


Biserica Stavropoleos. (2 mart. 2015)

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



O grijă deosebită începe să fie acordată Dâmboviţei, a cărei apă era folosită de orăşeni pentru băut şi treburile casnice, dar şi pentru stingerea incendiilor şi punerea în mişcare a morilor. Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797) a acordat o deosebită atenţie Bucureştilor şi a făcut o nouă delimitare sau hotărnicire a oraşului, a construit un apeduct de olane pentru alimentarea oraşului cu apă de izvor şi a înfiinţat în 1777 primele cişmele sau fântâni cu astfel de apă din oraş, s-a îngrijit de întreţinerea "podurilor", adică a pavajelor de lemn de pe arterele principale. O catagrafie din 1798 arată existenţa a 93 de mahalale. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

La începutul secolului al XIX-lea apar noi clădiri publice, precum spitalul Pantelimon, spitalul Visarion, spitalul Filantropia ş.a. Mai ales după incendiul din 1804 apar tot mai multe clădiri din cărămidă şi piatră. În ceea ce priveşte problema iluminatului, un pitac din 6 iulie 1814 stabilea iluminarea podului Mogoşoaiei prin aşezarea unor felinare din şapte în şapte case. (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei)

După revoluţia de la 1821 şi restabilirea domniilor pământene, în 1824 încep primele lucrări de pavaje cu piatră, iar la 30 septembrie 1825 se termină "podul de piatră al Târgului de Afară". La 5 martie 1830 ia fiinţă o comisie pentru "înfrumuseţarea oraşului", alcătuită din opt membri, dintre care doi doctori şi doi arhitecţi. A fost întocmit regulamentul special "de înfrumuseţarea oraşului", inclus ulterior în Regulamentul Organic, potrivit căruia a fost delimitat oraşul, perimetrul lui stabilindu-se la 9.800 de stânjeni, adică 19.227,6 metri, se instituie zece bariere, păzite de străji, se dau nume proprii uliţelor sau străzilor, se numerotează casele străzilor, se continuă pavarea uliţelor din centru cu piatră de râu, se trasează "aleea cea mare", între capul Podului Mogoşoaiei şi "dumbrava Bănesii" care va purta mai târziu numele de Şoseaua Kiseleff, începe secarea mocirlelor, se aşează felinare care luminau cu untdelemn sau untură de peşte, se îmbunătăţeşte serviciul pompierilor. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

 

Biserica Sf. Anton. (16 ian. 2016)

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO



În perioada domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) continuă dezvoltarea oraşului. Acum se amenajează grădinile publice Kiseleff şi Cişmigiu şi încep lucrările pentru alimentarea cu apă din Dâmboviţa, prin conducte, iar în 1846 începe construirea Teatrului Naţional (terminat în 1852). În timpul lui Barbu Ştirbei (1849-1853, 1854-1856) se construiesc pieţele Sf. Gheorghe-Nou şi Sf. Anton, se introduce iluminarea în Cişmigiu.

Se fac totodată progrese privind reglementarea curgerii Dâmboviţei, se fac şi se transformă podurile de peste Dâmboviţa, în 1844 încep lucrările pentru realizarea unei alimentări moderne cu apă a Bucureştilor. În 1850 se înfiinţează o comisie specială pentru înfrumuseţarea capitalei, iar între hotărârile acesteia se număra şi cea privind înfiinţarea de cimitire noi, în afară de raza oraşului, luând astfel naştere cimitirele Bellu, Sfânta Vineri şi Ghencea. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu).

La 10/22 martie 1855, a fost inaugurată linia telegrafică Bucureşti-Giurgiu.

În aprilie 1857 s-a introdus aici iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant, Bucureştii fiind primul oraş din lume luminat astfel, potrivit volumului ''Istoria României în date'', Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003.

La recensământul din 1860 se înregistrează 16.263 clădiri din zid, 2.184 din lemn şi 4.992 din pământ. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu şi ''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei)

''Între aproximativ 1500 şi 1830, termenul "mahalla'', venit din turcă, desemna un cartier, indiferent dacă acesta era marginal sau central. Înţelesul de district periferic apare după 1830, atunci când Bucureştii preiau elemente de viaţă urbană occidentală, iar mahalalele centrale se topesc în sânul unui oraş cosmopolit'', scrie istoricul Adrian Majuru în ''Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă''. ''Începând cu anii 1830-1831, modernizarea Bucureştilor va pune stavilă proliferării mahalalelor în zona centrală. Multe din vechile cartiere ale Târgului dispar în vaste proiecte edilitare ce vor prinde contur îndeosebi începând cu 1860'', se arată în aceeaşi lucrare.

* MEŞTEŞUGARI, NEGUSTORI, DEMOGRAFIE

După ce Bucureştii devin reşedinţă domnească în 1459, Curtea domnească a atras numeroşi negustori şi meşteşugari care s-au grupat într-o mahala a Târgului Bucureştilor, numită şi Sfântul Gheorghe Vechi. În jurul Târgului Bucureştilor apar noi aşezări săteşti, care vor deveni cu timpul periferii, se arată în lucrarea ''Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă'' de Adrian Majuru (Editura Compania, Bucureşti, 2003)

 

Centrul istoric al Capitalei; imagine din zona Lipscani. (3 mart. 2009)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR  / AGERPRES FOTO



În secolul al XV-lea, Bucureştii deservesc o largă zonă internă, sunt principalul centru de legături economice cu teritoriile de dincolo de fluviul Dunărea şi totodată un intermediar între comerţul sud-dunărean şi teritoriile de dincolo de munţi. Cetate de scaun, centru economic, administrativ şi militar, Bucureştii joacă un rol de seamă în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi încep să capete caracteristicile unui oraş propriu-zis, se arată în lucrarea ''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei (Bucureşti, 1963).

În cursul secolului al XVI-lea, având un rol important în procesul de schimb cu satele din jur şi în acela al schimburilor dintre regiuni geografice diferite, Bucureştii capătă în Ţara Românească o însemnătate comercială crescândă, fiind şi un important centru de tranzit. Documentele atestă un mare număr de prăvălii bucureştene în secolul XVI, cei mai mulţi deţinători fiind negustorii şi meşteşugarii. Din vremea domniei lui Petru cel Tânăr (1559-1568) datează prima menţiune (13 mai 1563) despre conducerea oraşului printr-un cârmuitor ales de orăşeni - "judeţul" Necula şi cei 12 pârgari, arată istoricul Constantin C. Giurescu în "Istoria Bucureştilor" (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966)

În secolul al XVII-lea se dezvoltă meşteşugurile, se înmulţesc morile pe cuprinsul şi în preajma Bucureştilor, sporeşte numărul negustorilor străini, îndeosebi greci şi turci. Primele manufacturi bucureştene apar în secolul al XVIII-lea. Categoriile de meşteşugari bucureşteni întâlniţi în documente de la finele secolului al XVII-lea sunt: calapodarii, cavafii, ceaprazarii, silitrarii, spoitorii, rotarii, lăcătuşii, papugiii, postăvarii, fântânarii, tipografii, apoi, de la începutul secolului al XVIII-lea apar şi clopotarii, teslarii, strungarii în lemn, conduragiii, işlicarii, şalvaragiii, pieptănarii, boiangiii, plăcintarii, cofetarii, ceasornicarii, tâmplarii, coşarii şi sticlarii. Apar, de asemenea, noi denumiri de uliţe şi mahalale: uliţa Bărbierilor (1660), mahalaua Şelarilor (1664), mahalaua Zăbunarilor (1665), mahalaua Săpunarilor (1667), mahalaua Precupeţi (1669), uliţa Zlătarilor (1669), uliţa Căldărarilor (1683), mahalaua Măcelarilor (1684), ''în Boiangii'' (1707), ''în Abagii'' şi ''în Mărgelari'' (1710) etc. (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei).

După 1750 apare şi uliţa Lipscanilor. În secolul al XVIII-lea, o bună parte dintre locuitorii oraşului, îndeosebi cei dinspre margine, practicau ca şi înainte agricultura.

Lucrãri de restaurare şi extindere a obiectivului de patrimoniu Hanul Gabroveni din str. Lipscani. (6 apr. 2013)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR  / AGERPRES FOTO



Între 1700 şi 1800 Bucureştii îşi dublează suprafaţa, graţie şi mulţimii de negustori care se aşează la periferiile sale, arată Adrian Majuru în ''Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă''.

La începutul secolului al XIX-lea continuă organizarea meşteşugarilor în bresle, al căror număr era în 1812 de 60. În anii 1810-1811 se constată în Bucureşti 59 de îndeletniciri de natură meşteşugărească şi comercială. Statistica din decembrie 1831 indica existenţa în oraş a 100 de "fabrici" (unele de lumânări de ceară, de ulei, de pânzeturi, tăbăcării, de săpun etc.). În 1832 existau în Bucureşti 38 de corporaţii, iar în preajma Unirii Principatelor meseriaşii de aici erau grupaţi în 45 de corporaţii. Potrivit catastihului din 1832 în Bucureşti erau cca 1.300 negustori, iar datele statistice din 1860 indică prezenţa a 4.742 negustori. (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei).

Referitor la populaţia Bucureştilor, pentru epoca lui Constantin Brâncoveanu, spre exemplu, secretarul acestuia, italianul Anton Maria Del Chiaro, indica 50.000 de locuitori. Recensământul din 1798 dezvăluie existenţa în oraş a 80 de mahalale şi a 6.006 case. O catagrafie sau statistică din 1810 arată pentru Bucureşti 89 de mahalale, 7.503 case şi 32.185 locuitori vârstnici (fără a fi socotiţi aici copiii şi străinii). Statistica Bucureştilor din 1832 indica cifra de 72.595 locuitori, dintre care 12.000 flotanţi şi 45.406 "clasa mijlocie". Din vremea lui Al.I. Cuza, odată cu reorganizarea serviciului de statistică de către Dionisie Pop Marţian, cifrele indică pentru anul 1860 un număr de 121.734 locuitori, dintre care 67.482 "agricultori şi de profesii libere", 30.394 "meseriaşi", 769 "fabricanţi" şi 23.089 "comercianţi" sau negustori. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

* CULTURĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT

Perioada începând de la mijlocul secolului al XVII-lea înregistrează şi o dezvoltare a vieţii culturale bucureştene. În vremea domniilor lui Şerban Cantacuzino (1679-1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714) ia fiinţă şi prima instituţie de învăţământ superior din Bucureşti, vestita ''Academie'' cu limba de predare greacă, de pe lângă Mănăstirea Sf. Sava, se menţionează în lucrarea ''Cetatea de scaun a Bucureştilor'', autori Paul Simionescu şi Paul Cernovodeanu (Editura Albatros, Bucureşti, 1976).

 

Pagină din codexul mănăstirii Cotroceni cuprinzând Hrisovul prin care Şerban Cantacuzino, voievod al Ţării Româneşti, închina mănăstirea Cotroceni la Muntele Athos în 1682. (16 dec. 1967)

Foto: (c) PREOROCU MIHAI / Arhiva istorică AGERPRES



În 1678 ia fiinţă, la Mitropolie, prima tipografie a Bucureştilor, unde se va tipări în 1688 Biblia. La începutul secolului al XVIII-lea este înfiinţată şcoala de la Colţea, odată cu spitalul, de către Mihail Cantacuzino, şi îşi continuă existenţa vechea şcoală de "slovenie" de la Sf. Gheorghe-Vechi. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

În perioada domniilor fanariote influenţa Constantinopolului în viaţa Bucureştilor atinge cel mai ridicat nivel, în îmbrăcăminte, mobilier, viaţă socială, chiar şi în alimentaţie. În 1776 se reorganizează Academia - şcoala grecească - din Bucureşti, introducându-se pe lângă greacă şi latină şi limbi moderne ca italiana şi franceza, iar în 1775 se reorganizase şi şcoala de la Sf. Gheorghe Vechi. În perioada domniei lui Ioan Caragea are loc inaugurarea cursurilor lui Gheorghe Lazăr la Sf. Sava şi crearea ''teatrului de la Cişmeaua Roşie'', înfiinţat din iniţiativa domniţei Ralu Caragea. (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei)

Din iniţiativa lui Dinicu Golescu, în 1827 se înfiinţează Societatea Literară, iar la 8 aprilie 1829 îşi începe apariţia "Curierul Românesc" editat de Ion Heliade Rădulescu, prima gazetă bucureşteană.

Procesul de modernizare continuă, şi tot ceea ce vine din Occident este adoptat cu entuziasm - veşminte, mobilier, maniere, iar limba franceză devine limba înaltei societăţi, înlocuind limba greacă, după cum arată Constantin C. Giurescu în "Istoria Bucureştilor". De la Paris pătrund tot mai mult şi ideile înnoitoare.

În 1853 este reorganizată Şcoala de agricultură de la Pantelimon, în 1851 este înfiinţată Şcoala de meserii, în 1853 încep cursurile Şcolii de chirurgie de la Spitalul Filantropia, iar în 1857 începe să se clădească palatul ''Academiei'' - viitoarea Universitate, pe locul mănăstirii Sf. Sava. (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei)

* MOLIME, INCENDII, CUTREMURE, INUNDAŢII

Oraşul Bucureşti a fost afectat de-a lungul timpului nu numai de ocupaţii şi războaie (cum s-a întâmplat, spre exemplu, în perioada domniei lui Mihai Viteazul, sau în urma războaielor ruso-turce din secolul al XVIII-lea), ci şi de numeroase molime, incendii, cutremure şi inundaţii.

 

Procesiune religioasă cu prilejul sărbătorii Sfântului Anton cel Mare (17 ianuarie). (16 ian. 2016)

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO



Astfel, în 1675 şi 1689 Bucureştii au de suferit de pe urma ciumei, după cum arată documente din acea vreme. În 1712, un incendiu afectează târgul şi uliţa cea mare din Bucureşti. Un alt mare incendiu se produce în 1718, fiind urmat de foamete, în 1738 oraşul este zguduit de un puternic cutremur de pământ, iar în 1756 apare din nou ciuma. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

La 26 octombrie 1802, are loc un puternic cutremur de pământ, despre care cronicarul Dionisie Eclesiarhul scria: ''S-a cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din Bucureşti şi clopotniţele şi alte case înalte'' (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei).

În septembrie 1804, un uriaş incendiu cuprinde cartierul negustoresc din Bucureşti, de la Sf. Gheorghe la Podul Mogoşoaiei, iar în 1805 Dâmboviţa se revarsă de două ori, distrugând numeroase case.

În 1812 izbucneşte o mare epidemie de ciumă (''ciuma lui Caragea''), care durează un an, în 1838 un alt incendiu afectează oraşul, tot în 1838 se produce un cutremur soldat cu victime omeneşti, în 1839 se produce o nouă revărsare a Dâmboviţei, iar în 1847 un incendiu uriaş distruge 2.000 de case.
* * * 
După Unirea Principatelor Române, în 1859, odată cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) şi apoi, din 1866, cu domnia lui Carol I, oraşul Bucureşti a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; redactori Arhivă foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Simona Aruştei)

 

Explicatie fotografie din deschidere: Muzeul Curtea Veche (Palatul Voievodal) din Bucureşti. (3 mai 1973)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.