Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Expoziţia "Atilla Bartis. Pe insule", care aduce în prim-plan experienţele de viaţă şi poveştile din spatele imaginilor realizate de artist pe Insula Java, va fi vernisată marţi, de la ora 19,00, în Rotonda Auditoriumului Muzeului Naţional de Artă al României.

Potrivit unui comunicat al MNAR, transmis AGERPRES, la eveniment vor fi prezenţi directorul MNAR, Liviu Constantinescu, directorul Institutului Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti, Kosa Andras Laszlo, Brendus Reka, director în cadrul Oficiului Primului Ministru al Ungariei, precum şi istoricul de artă Petranyi Zsolt, curatorul expoziţiei.

Propuse de autor sub titlul "Pe insule", "operele se leagă de Insula Java, de acel mediu unde artistul trăieşte şi creează (ca şi la Budapesta) într-o mare parte a timpului său, dar nu sunt fotografii documentariste", afirmă Petranyi Zsolt, citat în comunicat.

"Lumea acestei insule îndepărtate nu este pentru Bartis un loc exotic, pe care-l prezintă celor de-acasă ca pe o curiozitate, ci un teren al purelor experienţe de viaţă. Este locul unei existenţe şi al unui mod de gândire dispărute din Europa deja de ani buni, unde apropierea dintre om şi natură profită încă de puterea elementară, originală a miticului", adaugă Petranyi.

Bartis Attila este mai bine cunoscut din ipostaza de scriitor, în ultimele trei decenii dedicându-se cu predilecţie scrisului, însă activitatea sa fotografică a început înainte de cariera literară. A studiat fotografia, iar portretele sale au atras atenţia criticilor încă din anii '90.

Noua expoziţie de fotografie contemporană maghiară găzduită de Muzeul Naţional de Artă este cea de-a doua manifestare înscrisă în parteneriatul MNAR cu Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti, după ce, în anul 2018, publicul bucureştean a avut ocazia să admire operele artistului Korniss Peter, care a prezentat în special fotografii documentare inspirate de activităţi din viaţa satului de astăzi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sura foto: Muzeul Național de Artă al României/facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.