Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Musicalul "Familia Addams", cu regia şi coregrafia semnate de Răzvan Mazilu, va fi prezentat în premieră absolută vineri şi sâmbătă, la Teatrul Excelsior.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, noua producţie, care marchează debutul stagiunii 2019-2020, este "un musical efervescent care are toate ingredientele unui hit - numere muzical-coregrafice senzaţionale, songuri molipsitoare, o poveste cuceritoare şi o echipă artistică şi de creaţie care a investit energie, pasiune şi entuziasm în materializarea fiecărui detaliu scenic".

 



Noul spectacol creat de Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior îi transpune pe faimoşii Addams într-o altă dimensiune şi explorează estetica macabrului dintr-o perspectivă hiper-ludică, reflectată şi în decorurile ingenioase imaginate de Sabina Spătariu. Un plus de savoare comică îl imprimă spectacolului traducerea şi adaptarea libretului, semnate Carmen Stanciu, alături de versiunea în limba română a songurilor, realizată de Alex Ştefănescu, precizează organizatorii.

"Dincolo de umorul negru şi de extravaganţele Addams-ilor, de micile sau marile ciudăţenii ascunse în interiorul oricărei familii, publicul va fi surprins să descopere o poveste plină de candoare care vorbeşte despre valori profunde ce ar putea caracteriza orice familie: iubirea, sinceritatea, înţelegerea, respectul. Cine spune că o familie aparent neobişnuită nu s-ar putea confrunta cu provocările oricărei familii obişnuite şi viceversa?", se arată în descrierea spectacolului.

Într-un interviu acordat AGERPRES, Răzvan Mazilu spunea despre muzicalul "Familia Addams" că "este un musical cu foarte mult umor, cu foarte multă muzică, cu o partitură destul de dificilă, eclectică, ce îmbină mai multe stiluri muzicale, de la operetă la pop, fapt ce a provocat trupa de actori. Este un musical pentru toată familia, care se adresează tuturor palierelor de înţelegere, de receptare. Contăm pe acest titlu ca un succes de casă, de public. Distribuţia se bazează pe trupa tânără a teatrului, alături de care apare, ca invitat, actorul Teatrului de Comedie Lucian Ionescu, un colaborator permanent al spectacolelor mele de musical".

Coregraful şi regizorul spectacolului spunea că "este o mare comedie, dar în acelaşi timp ne face să medităm asupra unor teme importante cum ar fi, de exemplu, diferenţa dintre oameni: cu toţii suntem diferiţi, iar familia Addams este, clar, cu totul diferită şi ciudată, cu gustul ei pentru tot ceea ce e dark şi morbid".

Bilete pentru spectacolul "Familia Addams" se pot achiziţiona de pe platforma bilet.ro şi la casa de bilete a Teatrului Excelsior. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Teatrul Excelsior

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.