Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Filarmonica de stat din Sibiu va prezenta vineri, în primă audiţie, o lucrare special compusă de compozitorul român Constantin Basica pentru dirijorul Cristian Lupeş şi orchestra sibiană, într-un concert-eveniment alături de pianistul elveţian Francesco Tristano şi violonistul Michael Barenboim, în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu".

"Pentru prima dată în lume, un computer quantic (Gebocaris), cu o quasi-inteligenţă artificială, colaborează cu orchestra simfonică generând noi muzici. Soft-urile vor învăţa de la reacţiile muzicienilor, dirijorului şi ale publicului, cum să se comporte în viitor. Veţi descoperi un dirijor-cyborg care foloseşte accelerometru, senzor de mişcare şi o cască-experiment care va măsura undele cerebrale", se arată în comunicatul filarmonicii.

În deschidere, melomanii vor putea asculta "Elegia Minacciosa", compusă de Dan Dediu, despre care autorul însuşi afirmă că este "o elegie de groază."

Multitalentatul artist Francesco Tristano, recunoscut compozitor, muzician de jazz şi tehno, îşi va interpreta, în continuare, Concertul pentru pian şi orchestră "Island Nation Free".

"Francesco a devenit un muzician de referinţă într-o mişcare nouă care explorează intersecţia creativă dintre muzica clasică şi cea electronică, omogenizând-o într-un fel natural care uneşte audienţele din diferite lumi în propriul lui univers", potrivit comunicatului de presă al filarmonicii.

În partea a doua a concertului simfonic, violonistul Michael Barenboim, fiul celebrului Daniel Barenhoim, va interpreta "Concertul pentru vioară şi orchestră", compus de germanul Jorg Witmann. El a debutat recent şi pe scena Filarmonicii din Berlin, mult apreciat de critici, unde a interpretat Concertul pentru vioară al lui Schonberg, sub bagheta lui V. Petrenko.

Surpriza serii va fi oferită, în final, de compozitorul Constantin Basica şi lucrarea sa "Concertul pentru dirijor şi orchestră", concepută în laboratoarele Stanford University California şi dedicată Sibiului şi orchestrei sale.

"Ideea pentru acest proiect mi-a venit în urmă cu 13 ani, atunci când lucram la prima mea compoziţie pentru orchestră. Am visat atunci că aveam... un fel de puteri supranaturale şi puteam să inspir direct orchestrei sonorităţile la care mă gândeam, fără a mai fi nevoie să scriu partitura. De atunci am rămas obsedat de a găsi o cale să fac acest vis realitate. Mi-am dat seama că, de fapt, dirijorul este cheia şi, acum, am în sfârşit mijloacele tehnice necesare pentru a începe procesul", a spus compozitorul.

Împreună cu colega sa, Barbara Nerness, doctorand în neuroştiinţă, au iniţiat proiectul Gesture-Based Orchestral Control via Artificially quasi-Intelligent System GEBOCAR(q)IS.

"Pe scurt, ipoteza noastră este că gesturile dirijorale pot face mai mult decât să conducă orchestra. Credem că pot fi folosite eficient în tipare complexe pentru a controla orchestra ca pe un instrument organic, viu", a menţionat Constantin Basica.

Odată ce sistemul va fi antrenat la un nivel suficient de avansat, afirmă compozitorul, acesta va putea să convertească idei sonore şi muzicale direct în gesturi după care să cânte efectiv orchestra.

Concertul-eveniment, condus de dirijorul Cristian Lupeş, va avea loc vineri, 13 septembrie, la Sala Thalia, de la ora 19 şi va fi reluat duminică, 15 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.