COD GALBEN: 30-03-2020 ora 14 Intre 30 martie, ora 22:00 - 01 aprilie, ora 10:00 se va semnala ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă in ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Hara, Celelalte Cuvinte, Ducu Bertzi, Victor Socaciu şi alţi artişti vor urca pe scena din Pădurea Dumbrava, sâmbătă şi duminică, în cadrul Festivalului "Sibiul de Odinioară", informează un comunicat transmis AGERPRES.

"Cea de a VI-a ediţie a evenimentului 'Sibiul de Odinioară' are loc în 17 şi 18 august în locaţia devenită deja tradiţională - în Pădurea Dumbrava - camping. Sâmbătă vor fi concerte cu cu Onenightstand, RIFF, Hara, Celelalte Cuvinte, iar duminică urcă pe scenă Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Emeric Imre şi Cristian Buică. Weekendul acesta trebuie neapărat să vă faceţi timp să ajungeţi la 'Sibiul de Odinioară' şi asta pentru că ediţia a VI-a a festivalului promite să fie una extrem de reuşită. Cei care îşi amintesc sărbătorile de altădată vor avea ocazia să retrăiască aceste amintiri în Pădurea Dumbrava - camping, iar tinerii pot descoperi atmosfera altor vremuri, când lucrurile păreau mai simple, bucuriile mai sincere şi revederile mai dragi", afirmă organizatorii în comunicat.

Pentru prima dată, în acest an, la festival a fost invitat un bucătar local, care va pregăti mici şi cârnaţi produşi în localitatea sibiană Gura Râului. Tot în cadrul festivalului va exista o zonă destinată producătorilor locali, unde spectatorii îşi pot cumpăra mâncare.

Organizatorii au amenajat pentru copii un mini parc de distracţii. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.