Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Puterea de dăinuire a satelor româneşti este astăzi grav afectată de marile presiuni istorice, politice, economice, iar în ultimii 30 de ani, înstrăinarea clasei de sus faţă de satul de jos, "dăinuitor şi răbdător", a fost "apăsătoare şi dezonorantă", afirmă academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, într-un interviu acordat AGERPRES.

Sociologul Ilie Bădescu susţine că, deşi pare surprinzător, satul românesc îmbătrâneşte mai lent decât oraşul, pentru că în mediul rural nu sunt familii fără copii, însă în doar 10 ani de tranziţie satul a pierdut circa 1/6 din puterea lui demografică din cauza a două mari dezastre: dezcopilărirea şi deztinerirea.

Academicianul vorbeşte şi despre migraţie, care a atins cote de "maximă alarmă", fiind una din principalele cauze ale îmbătrânirii satelor şi diminuării proprietăţii identitare. Potrivit acestuia, guvernele au datoria să iniţieze politici speciale pentru migranţi, care să vizeze dăinuirea identităţii româneşti şi să nu se reducă la problema secţiilor de votare pentru românii din diaspora.


AGERPRES: Domnule academician, Biserica Ortodoxă Română a declarat 2019 An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari). Care este astăzi rolul şi statusul satului şi al locuitorilor acestui spaţiu în societatea românească?
Ilie Bădescu: România perenă se întemeiază pe sate şi toată seva ei fondatoare este acolo, în satul arhetipal, satul fondator. Toţi savanţii români ai perioadei interbelice, deopotrivă sociologi, etnografi, antropologi, filosofi, teologi şi duhovnici, medici şi farmacologi etc. au convenit asupra concluziei că aşezarea pe care o denumim sat cuprinde un tip special de civilizaţie universală pe care au numit-o civilizaţie sătească. Satul privit astfel ni se înfăţişează ca o unitate civilizaţională "pe deplin realizată", ne spune Ernest Bernea. Ritmul cosmic al comunităţii săteşti de viaţă bate regulat în spaţiul carpato-danubiano-pontic de mii de ani. Timpul istoric exercită presiuni dezagregante asupra ordinii ritmate a lumii săteşti şi româneşti, tensionând polaritatea dintre ritmul cosmic, croit după cadenţa imprimată de legea divină a vieţii, şi ritmul istoric, ascultând de cadenţa gloriei lumeşti, a puterilor care năzuiesc să devină ele stăpânitoare peste viaţa popoarelor. Este conflictul dintre timpul cosmic şi timpul istoric. Dumnezeu a creat în chip tainic, prin voinţă divină nepătrunsă, două entităţi: familia şi aristocraţia ţărănească, adică i-a creat pe oameni să fie liberi şi stăpâni ai pământului.

În limba română, cuvintele fondatoare ţară-ţărani sunt derivate de la latinescul terra - pământ, cum remarcă Nicolae Iorga. Poporul român îşi asumă ca substrat fondator această triadă: terra-ţară-ţăran, adică pământul, ţara şi ţăranii, adeverind legământul divin. Capacitatea satului de a le armoniza între ele şi pe acestea cu Dumnezeu este testul său de fiecare zi la examenul de dăinuire sau de supravieţuire. Satul este o comunitate de viaţă, cu propriul ei ritm dialectic, în multiplele sale manifestări şi sub întreită încadrare: geografică, etnică şi socială. Satul are legităţile sale proprii, puteri tainice de dăinuire şi deci de renaştere după epoci de ruină şi declin, precum este şi epoca noastră. E drept că într-o atare epocă, precum cea în care vieţuim astăzi, puterea satului de a rezista marilor presiuni istorice, politice, economice etc. fără a-şi pierde unitatea proprie şi deci fără a-şi secătui puterea de dăinuire, este grav afectată. Pe de altă parte, satul ca unitate socială de viaţă colectivă, reprezintă locul unic al unei moşteniri spirituale inestimabile, un adevărat ''depositum custodi'' al omenirii, nebiruit de istorie, şi, deopotrivă, garanţie a dăinuirii unui model învăţător cu privire la unitatea omului cu natura, cu semenii şi cu Dumnezeu.

Hotărârea Sfântului Sinod al BOR, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, de a proclama anul acesta an omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) are un sens pedagogic special şi o valoare îndrumătoare de însemnătate strategică. Satul este un sistem de pedagogie socială deopotrivă naturală, adică firească, şi înţeleaptă, deplină, prin care putem învăţa cum să trăim în deplină armonie, în pace şi linişte, adică aşa cum îi place lui Dumnezeu. Aceasta este prima ascultare a săteanului. În sat persistă credinţa că dacă faci ceva rău "te pedepseşte Dumnezeu" şi, în exprimările extreme, această credinţă este preschimbată în jurământ ori, vai, chiar în blestem care, de altfel, este temut de toţi, şi de cel vizat şi de cel ispitit să-l profereze. De aceea, a doua ascultare a săteanului sună ca un ecou al îndemnului paulinian: ''soarele să nu apună peste mânia voastră!''. Atâta vreme cât satul, ca unitate de viaţă, îşi păstrează armonia, întregitatea, nimeni nu vorbeşte despre sat. Nici sărăcia, nici loviturile sorţii (războaie, accidente, catastrofe etc.) nu-l tulbură şi nici nu-l ridică la pervazul conştiinţei alarmate. Ne vom întreba, desigur, de ce o asemenea formă de viaţă aşa de frumoasă a devenit în zilele noastre aşa de problematică, ba chiar ponegrită, încât de aproape 200 de ani păturile dirigente se poticnesc de sat ca de una dintre chestiunile pe care nu mai ştiu s-o rezolve. Niciodată, ca în ultimii 30 de ani, înstrăinarea clasei de sus faţă de satul de jos, dăinuitor şi răbdător, n-a fost aşa de apăsătoare şi dezonorantă.

AGERPRES: Astăzi satul românesc este asociat în percepţia publică şi cu termenii "depopulare", "îmbătrânire", "dispariţie". S-a împlinit previziunea lui Niculae Moromete care îi spunea tatălui său, Ilie Moromete, că este ultimul ţăran şi că trebuie să dispară?
Ilie Bădescu: Vei fi surprinsă, precum am fost eu însumi, să afli că satul îmbătrâneşte, în România, mai lent decât oraşul. În ultimii 30 de ani (de la recensământul din 1992), satul a îmbătrânit cu 4 ani, iar oraşul cu 7 ani. E vorba de vârsta medie în sat şi în oraş. În al doilea rând, numărul familiilor fără copii creşte în oraş, nu şi în sat. Pe de altă parte, persistă în lumea rurală un adevăr tragic, acela al dezţărănizării şi al "satelor care mor". Începând cu 2011, consemnăm dublarea ratei negative în dinamica populaţiei satelor (rata atinge în 2011 o valoare negativă de -17%). Satul a pierdut în doar 10 ani de tranziţie circa 1/6 din puterea lui demografică. Pe faţeta îmbătrânirii şi a satelor care mor, vom aminti că sunt într-adevăr sate în care de 10 ani n-a mai fost un botez. Satul, aşadar, nu se sfârşeşte în moartea de bătrâneţe, ci în şi prin ne-naştere de prunci, în dezcopilărirea comunităţii. La polul morţii s-au schimbat puţine în sat. La polul vieţii însă satul se confruntă cu cele două mari dezastre: dezcopilărirea şi deztinerirea satului. O faţetă extrem de gravă a dereglării raportului dialectic al satului peren cu istoria este dezcopilărirea.

Examinarea graficului distribuţiei mediei anuale a nou-născuţilor în rural ne arată că ruralul se confruntă deja cu spectrul unui proces de masivă dezcopilărire: în 1990 media anuală a nou-născuţilor pe comune era de 57 de copii (nou-născuţi). În 2015 se mai năşteau în medie circa 31 de copii la o comună rurală. Dezcopilărirea atinge o rată de aproape 50% în 25 de ani ai tranziţiei. Dinamica ratei fertilităţii totale ne arată că în 1966 rata fertilităţii era de 3,66 nou-născuţi la o femeie fertilă, iar în 2015, aceasta coboară la 1,52 copii la o femeie fertilă. Satul încă reprezintă jumătate din populaţia ţării, dar ponderea bătrânilor a crescut, numărul familiilor fără copii a crescut enorm, casele cu parul la uşă s-au înmulţit, numărul bolnavilor fără speranţă şi deci fără putere de muncă a crescut, înstrăinarea pământului a atins praguri alarmante. Politicienii nu vor să ştie de acele familii, multe la număr, care nu pot beneficia de niciun ajutor, pentru că au un lot de pământ, devenit fără valoare fiindcă n-are cine să-l mai muncească. A nu avea pământ devine acolo mai avantajos decât a avea un lot de pământ acordat după principiul neofanariot "milă şi hatâr" de prima lege a fondului funciar care a sărăcit satul românesc sub scuza împroprietăririi ţăranului. O viclenie! Satul este astăzi o chestiune imperativă nu doar pentru politicile româneşti, ci pentru strategiile tuturor popoarelor. În America Latină, în nordul Africii, s-a născut o mare mişcare ţărănească, Via Campesina, care numără circa 80 de milioane de membri ţărani şi care promovează doctrina suveranităţii alimentare, opusă doctrinei corporatiste a "securităţii alimentare", promovate de marile corporaţii agricole, ca o scuză pentru suprematismul pieţei şi deci al legii profitului, cu efecte ecologice devastatoare.

AGERPRES: Dacă ar fi să ne imaginăm, cum ar arăta România şi cetăţenii ei fără sate: ar fi o ţară mai competitivă, mai eficientă economic, ar fi populată cu oameni mai pregătiţi dintr-un anumit punct de vedere? Ce pierdem şi ce câştigăm?
Ilie Bădescu: În sat sunt astăzi mai multe realităţi sociologice: sunt ţăranii cu gospodăriile lor ignorate cu totul de guverne. Sunt apoi, categoriile cu venituri extra-locale, neprovenind din agricultură, fie că este vorba despre pensionari, despre pătura de salariaţi comunali ori de lucrători navetişti şi, în fine, mai este categoria denumită fermieri rurali, un fel de agenţi capitalişti în mediul sătesc. La aceste categorii se adaugă desigur, marii latifundiari, în genere corporaţii agrare, care sunt cele mai rupte de sat ca unitate socială şi deci ca formă a comunităţii de viaţă socială. Formaţiunea organică a satului tradiţional este cea legată de gospodăria ţărănească, o formă de unitate a celor trei elemente, familia, ogorul sau averea gospodăriei ţărăneşti şi animalele. Dacă această unitate este stricată, gospodăria se ruinează şi lumea ţărănească dispare. Asistăm la o gravă dezţărănizare a societăţii, nu doar a satului. Ipoteza cercetărilor noastre încadrează satul şi deci universul ţărănesc de viaţă în clasa a ceea ce exponenţii Şcolii de la Copenhaga denumesc "praguri critice planetare" (planetary boundaries), un fel de praguri critice ale dăinuirii vieţii la scara planetei, care, dacă vor fi încălcate, planeta va intra într-un declin fatal. Regimurile economice şi politice care încalcă aceste limite critice ale planetei afectează echilibrul lumii. Satul şi ţărănia, ca formă socială de viaţă, ar trebui încadrate în categoria acestor praguri critice ale echilibrului planetar. Precum se exprima profetic marele scriitor Paul Anghel: "când în lume nu vor mai fi ţărani, lumea va candida la înfrângeri definitive".

AGERPRES: Mai păstrează omul contemporan elemente din modul de a fi al ţăranului - moral, valoric? Există elemente de continuitate? Cum se conturează idealurile omului contemporan, ce caută el, care sunt oportunităţile şi ameninţările la care este supus?
Ilie Bădescu: Ca să înţelegem chestiunea în lumina întrebării, aş zăbovi asupra satului ca realitate spirituală, fiindcă această faţetă este vizată de întrebarea ta. Satul se ţine printr-o legătură spirituală pe care au încercat savanţii s-o descifreze. Acea legătură conferă satului caracter de unitate spirituală inconfundabilă cu un ritm dialectic insuficient cercetat. Ritmul dialectic se recompune cu fiecare polaritate pe care satul ştie - mai profund şi mai cuprinzător decât oricare altă formaţiune socială de existenţă colectivă - s-o aducă la unitate, la acea ''coincidentia oppositorum'' pe care o înfăţişează mitologia universală. Ritmul dialectic al satului este multidimensional, se exteriorizează prin cele şase muchii ontologice ale comunei săteşti : bătrâneţe-copilărie, centru-margine, satul din idee versus satul din istorie, vremelnicie şi veşnicie, cultură majoră - cultură minoră, întregitate versus fragmentare. Aceste dimensiuni care comensurează viaţa sătească îmbracă forma polarităţilor. În toate răzbate una şi aceeaşi polaritate: viaţă-moarte şi aceasta este înfăţişată în particularitatea organizării satului în jurul celor două "locuri" sau toposuri : Biserica şi Cimitirul.

Facem remarca însemnată că prin fiecare dintre formele de manifestare ale ritmului dialectic al satului ni se descoperă o învăţătură esenţială despre apărarea vieţii prin care se adevereşte în deplinătatea ei afirmarea unei culturi fondatoare, cultura vieţii. Nici o altă formă de comunitate omenească n-a reuşit atât de complet şi de dăinuitor să dezvolte cultura vieţii ca satul şi ţăranii săi. Prin această particularitate, putem spune fără riscul vreunei exagerări că satul a fost primul învăţător universal al umanităţii. Şi acesta a fost un învăţător de valoare universală şi marile ştiinţe despre om şi societate şi cultură s-au născut în tinda casei fără de ziduri a acestui învăţător. Teologia populată, mitologia, folclorul, melosul, saga, paremiile, sapienţialul proverbelor etc. sunt fundamentul lumii şi matca ştiinţelor despre om, cultură, societate, viaţă, despre boală şi vindecare etc. Omul tuturor epocilor a învăţat enorm de la satul arhetipal, învăţător, şi se va hrăni din valorile sale învăţătoreşti şi perene în toate epocile câte vor mai fi până la sfârşitul veacului. Cel ce va refuza satul arhetipal va avea alternativa nihilismului distrugerii. Aş adăuga aici un citat din discursul la Academie al lui Lucian Blaga în legătură cu rolul major al culturii folclorice sau săteşti pentru destinul creator al unui popor: "Fără de acel complex apriori al unei matrici stilistice, preformată în plăsmuirile şi creaţiile unei culturi folclorice, cred că nu s-a ivit până azi, nicăieri şi niciodată, o cultură majoră. Un popor lipsit de acest profund apriori stilistic, ca matcă a unei culturi populare, nu va crea niciodată o cultură majoră, oricâte genii şi talente ar avea la dispoziţie pentru asemenea înfăptuire. Geniul creator rămâne geniu pustiu, dacă nu e integrat în câmpul unui asemenea potenţial stilistic".

AGERPRES: Ce înseamnă fenomenul migraţionist pentru satul românesc?
Ilie Bădescu: Migraţia a lovit satul românesc la praguri de maximă alarmă. Este necesar, poate, să facem câteva precizări legate de formele migraţiei, care afectează şi satul, ca să înţelegem mai de aproape complexitatea acestei chestiuni. Există o formă a migraţiei alternante, sau pentru muncă, adică din raţiuni de supravieţuire. Această migraţie s-a internaţionalizat şi ea în mare măsură, astfel că cei ce caută de lucru îl caută nu în oraşele din zonă - fiindcă industria românească a fost nimicită -, ci în Italia, Spania, Anglia, Franţa, America etc. Din categoria acestora un procent semnificativ se vor întoarce, la momente variabile, dar se vor întoarce în satul lor, la familiile lor. Există însă, la polul opus, o migraţie dublată de fenomenul tragic al dezţărării, adică al celor ce odată plecaţi se rup de ţară şi se asimilează în alte zări şi alte neamuri. Dintre aceştia, marea majoritate nu se mai întorc. Există, în fine, o categorie de migranţi care se întorc spre a iniţia afaceri în ţara de origine. Dintre aceştia se recrutează viitoarea clasă capitalistă a fermierilor rurali. Şi aceştia sunt relevanţi.

Ţinând seama de legea gravitaţiei genealogice conform căreia acolo unde sunt tinerii, acolo este şi centrul de gravitaţie al familiei, vom sesiza că tranziţia cea nouă aduce după sine o mutare a centrului de gravitaţie al familiei rurale spre ariile de migraţie a tinerilor. Stupul familial se goleşte, proprietăţile rămân nelucrate, satele îmbătrânesc, cultura în cele trei sfere ale ei - cultura muncii, a sănătăţii şi a minţii - este lovită grav. Numim acest proces de emigrare masivă a tinerilor din rural deztinerire a ruralului. Vom reţine, aşadar, că una dintre cauzele căderii satelor este deztinerirea. Un program naţional pentru sat ar trebui să caute căile care ar aduce o reîntinerire rurală şi nicidecum golirea satului. Spiritual, fenomenul migraţionist ne descoperă o faţetă dramatică. Precum sesiza Lucian Blaga, încă în veacul trecut: ''Desigur că, pe urma contactului diformant, direct şi indirect, cu civilizaţia timpului, satul românesc s-a depărtat şi el, câteodată chiar destul de penibil, de definiţia a cărei circumscriere o încercăm''. Ritmul dialectic al satului este adeverit, iată, structural prin această polaritate dintre satul ''clădit în jurul bisericii, din care iradiază Dumnezeu", "satul din idee", cum îl defineşte Blaga, şi satul din istorie, căzut în istorie, adeverit ipostatic de condiţia săteanului modern. Acesta se va simţi ''alungat la periferia existenţei, .. veşnic abătut de nostalgia oraşului; cu gândul la bogăţie, cu frica de mizerie". Recuperarea sufletului pustiit de atracţia bogăţiei şi de frica de sărăcie şi, culminativ, de maladia morţii, este dobândită, în situaţia tuturor năpăstuiţilor, a celor ce fac experienţa fiului risipitor, prin lucrarea liturghiei şi a ierurgiilor, fiindcă aşa cum ne arată cercetările, peste tot unde au ajuns români risipiţi printre alte neamuri, ei au fost însoţiţi de biserica neamului lor, se adună în biserică să-l slăvească pe Dumnezeu şi, cu numele divin odată, ei dobândesc puterea să păstreze şi memoria numelui de acasă. Migraţia poate împuţina proprietatea identitară, averea apartenenţei la neamul creştin, dar le poate şi potenţa. De aceea guvernele ţării sunt datoare să iniţieze politici speciale pentru migranţi, ca parte însemnată a capitalului uman (genealogic) al acestei ţări, iar aceste politici nu se reduc la demagogia suplimentării secţiilor de votare pentru bieţii români din diaspora, ci implică mult mai mult şi mai înalt.

AGERPRES: De-a lungul timpului, intelectualitatea românească a manifestat o puternică solidaritate cu satul, a fost un avocat al satului. Cum aţi caracteriza această relaţie astăzi, au intervenit modificări?
Ilie Bădescu: În ciuda unei relative rupturi dintre elita guvernantă şi sat - dintre ţara legală şi ţara reală, cum se exprima D.Gusti - elita neguvernamentală a rămas, în mare şi binecuvântată măsură, solidară cu destinul satului şi al umanităţii rurale, ţărăneşti. Elita culturală a păstrat legătura tainică, de esenţă spirituală, cu satul, promovându-l ca atare, adică descoperindu-l lumii ca sistem de pedagogie teandrică. Modul în care satul a reuşit să aşeze viaţa în unităţi armonizate între ele şi suprem cu Dumnezeu a ridicat civilizaţia sătească la nivel de arhetip şi deci la rangul unui sistem de pedagogie teandrică, divino-umană, de valoare universală. Valoarea învăţătorească a satului este atestată de apariţia unor ştiinţe cu rădăcina în satul arhetipal precum etnografia, mitologia, etnofolclorul, etnomuzicologia, genealogia etc.

Cele trei intrări ale ruralilor în literatură, cum le-a calificat George Călinescu, sunt o confirmare a puterii creatoare şi de intervenţie cumva salvatoare a satului învăţătoresc în istoria culturii majore. Eugen Simion făcea undeva observaţia că din cei 1.500 de academicieni câţi numără Academia Română de la origini până azi, cam 50% au origini rurale. Dacă ar fi să ne referim doar la cele trei intrări ale ruralilor în literatură şi chestiunea ar fi concludentă. După literatura muntenilor au venit ardelenii, cu marea literatură ţărănească (Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu, Pavel Dan etc.) şi apoi, din nou, cu a treia intrare a ruralilor în literatură, s-a petrecut un fenomen de solidaritate extraordinară între elita beletristică, sociologică, antropologică, pe de o parte, şi lumea satului cu drama sa. Scriitorii generaţiei Labiş, Marin Preda, Ion Lăncrănjan, Dinu Săraru, ca să nu pomenim marea poezie a "ruralilor", au creat cea mai înaltă literatură din tot spaţiul răsăritean, comparabilă cu literatura siberiacilor ruşi (Şukşin, Rasputin etc.). O performanţă vizibilă de pe orice meridian ştiinţific al planetei este aceea a Şcolii sociologice de la Bucureşti, ale cărei înălţimi creatoare sunt şi ele îndatorate cercetării universului sătesc. Nu avem spaţiul şi nici locul să evocăm această mare şcoală de cercetare interdisciplinară a satului românesc. Aceasta îşi aşteaptă încă editorii şi monografii care ar putea spăla dezonoarea unei uitări penibile în care se dezmiardă încă o mediocritate intelectuală plină de ifose şi întru totul sterilă, umbrind acel curent de angajament moral faţă de sat în toate domeniile ştiinţei, artei şi literaturii dintotdeauna şi până la ceasul de acum.

AGERPRES: Cum se prezintă comunitatea sociologică românească în acest moment, care sunt punctele tari şi punctele slabe ale cercetării sociologice româneşti din ultimele trei decenii, în ce măsură a fost cercetarea urmată de acţiune socială?
Ilie Bădescu: Punctele tari derivă din tăria asumării de către sociologi a chestiunilor sociale grele şi deci grave ale unei societăţi cu toate reperele bulversate, cu economia industrială nimicită cu identitatea ponegrită, cu o elită guvernamentală încă străină de lumea satului în care trăiesc 46% dintre români, cu un exerciţiu identitar şi statal diminuat la praguri de maximă alarmă. Nu lipsesc studiile de avertizare, ba dimpotrivă. Pe de altă parte, persistă năvala în instituţii şi la pupitrele îndrumării sociale a segmentului unei pături intelectuale superpuse, ruptă de ţara reală cu problemele ei, subtilizând pe sofalele unui consumerism de generaţia a treia, obosită, demisionardă, atentă la glasul de sirene viclene ale abandonului naţional, dispreţuitoare spre cinism faţă de cultura românească. Aşa se explică şi întârzierea impardonabilă a actului de receptare faţă de momentul creaţiei în cultura română. Pe acelaşi fond suntem pândiţi de un fenomen de uitare culturală extrem de primejdios pentru identitatea unui popor şi pentru sănătatea morală a generaţiilor. Deşi s-a ivit un curent restitutiv în cultură, persistă totuşi întârzieri în privinţa recuperării valorilor scufundate de accidentele vremii, dar şi de regimurile antinaţionale, precum a fost prima fază a comunismului cominternist din România, adică a regimului de ocupaţie care a instaurat un regim de prohibiţie culturală, de indexare a mii de opere şi autori de mare valoare, pe care suntem datori să-i readucem în conştiinţa publică a generaţiilor noi. Enciclopediile, tratatele, ediţiile critice sunt obiective pe care noua generaţie nu le poate ocoli. Ceasul bate deja ora târzie a recuperării moştenirii culturale româneşti şi dacă momentul va fi ratat, ora destinului creator în cultura momentului va fi şi ea amânată. Cu toate acestea, trebuie să fim optimişti fiindcă semnele lamurei sunt incontestabile.

***

Director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, doctor în sociologie (Universitatea din Bucureşti, 1984, cu teza "Mobilitate culturală şi schimbare socială. Sincronism european şi cultura critică românească"), Ilie Bădescu este profesor universitar din 1992. A urmat mai multe stagii în străinatate: bursier IREX în SUA (cercetări la Arhiva Phillip Mosley a Universităţii din Illinois şi la Departamentul de Antropologie al Universităţii Massachusetts - Amherst); bursier Fullbright la Centrul Fernand Braudel al Universităţii Binghamton (1990).

A susţinut cursuri în domeniul sociologiei: istoria sociologiei; sociologia şi geopolitica globalizării; teorii ale dezvoltării sociale; risc social şi dezvoltare comunitară; antropologie socială şi culturală; naţiune şi naţionalism în Balcani; teorii ale dezvoltării; geopolitică; sociologia problemelor sociale; idei politice şi doctrine politice româneşti; sociologia culturii.

Printre lucrările publicate se numără "Satul contemporan şi evoluţia sa istorică" (1981); "Timp şi cultură" (1988); "Sociologia eminesciană" (1994); "Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme (1994); "Sociologia si geopolitica frontierei", 2 vol. (coord. şi coautor) (1995); "Interethnic Relations in Romania" (în colab.), (1995); "Teoria latenţelor. Contribuţii la studiul popoarelor" (1997); "Istoria sociologiei. Teorii contemporane" (1997); "Cu faţa spre Bizanţ" (1999); "Mari sisteme sociologice europene" (1999); "Idei politice şi sisteme sociologice româneşti" (1998); "Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române (1944-1999)" (2 volume, coordonator, 2000), "Tratat de sociologie rurală" (coordonator şi coautor).

În iulie 2018 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române. AGERPRES / (A - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.