COD GALBEN: 06-12-2019 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 in Județul Arad, Județul Bihor, Județul Timiş; COD GALBEN: 06-12-2019 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Olt, Județul Dolj; COD GALBEN: 06-12-2019 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Vrancea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fosta capitală a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, şi Incinta 1 a Cetăţii Deva, cea mai importantă parte a monumentului istoric, vor fi reabilitate cu fonduri europene în valoare de 10 milioane de euro, contractele de finanţare fiind semnate marţi la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.

Proiectul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa vizează conservarea şi restaurarea amfiteatrului roman din acest sit arheologic, pe o suprafaţă de aproape 5.000 de metri pătraţi. Sunt prevăzute lucrări ample, cum ar fi reconstruirea şi gazonarea arenei, consolidarea şi reamenajarea zidurilor arenei, amenajarea intrărilor, realizarea de scări de acces, pardoseli şi tribune.

Proiectul cuprinde amenajarea parţială a gradenurilor de pe tronsonul sudic al amfiteatrului, astfel încât acestea să poată fi folosite pentru diferite evenimente în perioada estivală.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 22 milioane lei, din care 98% reprezintă finanţare nerambursabilă. Perioada de implementare a proiectului este de 54 de luni, iar beneficiarul acestuia este Consiliul Judeţean Hunedoara.

"E o bucurie pentru colectivul de CJ Hunedoara semnarea oricărui contract pe fonduri europene. În cazul de faţă, e ceva deosebit pentru că am avut multe probleme până am reuşit să finalizăm acest contract, dar satisfacţia este cu atât mai mare. Implementarea va fi destul de complicată, dar eu am certitudinea că vom reuşi să ducem la bun sfârşit şi să dezvoltăm zona turistică în mod deosebit. Ulpia Traiana merită această restaurare şi conservarea a amfiteatrului", a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

În ceea ce priveşte reabilitarea Incintei 1 a Cetăţii Deva, singura rămasă nerestaurată din monumentul istoric, contractul de finanţare se ridică la aproximativ 23,15 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă acoperă 98% din contract, iar durata de implementare a proiectului a fost stabilită la 50 de luni. Se va interveni pe o suprafaţă de aproximativ 2.060 mp.

Investiţia cuprinde consolidarea şi reabilitarea zidurilor de piatră, reabilitarea turnurilor, refacerea planşeelor intermediare şi a şarpantei din lemn, închiderea uşilor şi ferestrelor cu tâmplărie din lemn.

Proiectul include realizarea iluminatului arhitectural, de siguranţă şi festiv, instalarea unui sistem de supraveghere video şi racordarea la utilităţi. Este prevăzută, de asemenea, digitizarea obiectivului de patrimoniu.

"Am semnat contractul de finanţare, un proiect de 5 milioane de euro. Pot spune că de astăzi suntem în linie dreaptă. În maximum patru luni de zile, proiectarea trebuie să fie finanţată şi apoi vom scoate lucrările la licitaţie. Eu sper ca, în maximum un an şi jumătate, Incinta 1 să fie reabilitată şi să creştem exponenţial numărul turiştilor care vizitează municipiul Deva", a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

Incinta 1, apreciată ca fiind cea mai importantă parte a monumentului istoric, este închisă acum circuitului turistic din cauza riscului pe care îl reprezintă starea de degradare a ruinelor cetăţii.

Incintele 2 şi 3 ale cetăţii au fost reabilitate tot cu fonduri europene, în baza unui contract în valoare de 38,4 milioane de lei, acestea fiind deschise pentru public în anul 2016.

Cetatea Deva este atestată documentar în anul 1269. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.