Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parteneriatul Strategic SUA-România reprezintă un demers important pentru ambele ţări, iar ştirile AGERPRES contribuie în mod semnificativ la acesta şi la înţelegerea reciprocă, afirmă ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm.

"În numele Ambasadei Statelor Unite, adresez sincere felicitări AGERPRES pentru cei 130 de ani de succes în jurnalism. Preţuim acurateţea şi promptitudinea relatărilor dumneavoastră ce acoperă întreaga Românie. Materialele dumneavoastră jurnalistice sprijină economiile şi comunităţile locale, apără şi promovează drepturile fundamentale şi transparenţa. Presa independentă, liberă, reprezintă o piatră de temelie, esenţială societăţilor democratice, atât în România, cât şi în SUA. Parteneriatul Strategic SUA-România reprezintă un demers important pentru ambele ţări. Ştirile AGERPRES contribuie în mod semnificativ la acest parteneriat şi la înţelegerea reciprocă. Vă dorim succese încă mulţi ani de acum înainte!", transmite şeful misiunii diplomatice la Bucureşti, într-un mesaj transmis AGERPRES la aniversarea a 130 de ani de la înfiinţare.

***

Istoria Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES începe la 27 martie 1889, când P. P. Carp, ministru de Externe la acea dată, semnează actul de naştere a Agenţiei Telegrafice a României, care difuza în ţară un "serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special".

La mai puţin de o lună, Agenţia Telegrafică a României şi-a început efectiv activitatea, odată cu expedierea primei "telegrame'', pe 11 aprilie.

Din 1921, Agenţia Naţională de Presă a avut o transmisie neîntreruptă de ştiri şi informaţii.

În cei 130 de ani de activitate, AGERPRES şi-a menţinut rolul de a fi principala sursă de informare pentru cetăţenii şi instituţiile din ţară, dar şi cea mai importantă sursă de ştiri despre România, în exterior. Agenţia Naţională de Presă continuă să actualizeze lumea şi să ofere informaţii echilibrate, cu caracter imparţial. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.