

COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 23 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic
Actorii Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu vor prezenta, în perioada 11 - 18 decembrie, spectacolele "Antisocial" de Bogdan Georgescu şi "Oameni obişnuiţi" de Gianina Cărbunariu, la Paris, în cadrul Sezonului România - Franţa 2019, urmând ca actori francezi să fie prezenţi anul viitor pe scena sibiană, a precizat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mihai Zugravu.
"Antisocial" va fi prezentat marţi, miercuri şi joi, la Paris, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
"Antisocial" de Bogdan Georgescu, este un spectacol inspirat de cazul unor elevi de liceu, care, în anul 2015, creează un grup secret pe o reţea de socializare, în care îşi ridiculizează profesorii. Unul dintre profesori se infiltrează în grup, folosind un cont fals şi face toate discuţiile purtate de elevi în grupul secret, publice. Cazul generează o amplă dezbatere în presa locală şi doar sub presiunea societăţii niciunul dintre elevi nu este pedepsit, dezbaterea se opreşte şi cazul este dat uitării. Spectacolul a avut premiera internaţională în data de 12 iunie 2015, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Spectacolul îi are în distribuţie pe Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Ştefan Tunsoiu, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş, Gabriela Pîrliţeanu", se arată în comunicatul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
Spectacolul "Oameni obişnuiţi" de Gianina Cărbunariu va fi prezentat la Paris, în zilele de 15, 16 şi 17 decembrie. În 18 decembrie, la Paris va avea loc concertul de muzică tradiţională românească, în interpretarea Grupului Iza din Maramureş.
"Oameni obişnuiţi" face o radiografie a corupţiei la nivel european, aducând în prim-plan "whistleblower-ii" sau "avertizorii de integritate", datorită cărora sunt făcute publice ilegalităţi de la locul de muncă. Spectacolul are la bază interviuri ale persoanelor ale căror vieţi s-au schimbat radical odată ce au ales să vorbească despre neregulile şi abuzurile pe care le-au întâlnit la locul de muncă, se arată într-o prezentare a spectacolului făcută de cei de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
"Avertizorii de integritate erau, pur şi simplu, buni angajaţi care îşi făceau treaba conştiincios şi, de aceea, li s-a părut normal să vorbească, să atragă atenţia superiorilor, atunci când au descoperit anumite abuzuri, nereguli în mediul lor de lucru. Aceste abuzuri sau nereguli nu priveau propria persoană, ele aveau însă ca efect un risc major adus oamenilor, interesului public. Ei nu au acţionat pentru propriul interes, ci pentru interesul public. Nu au sesizat nereguli care priveau propria persoană, ci nereguli, nedreptăţi, corupţie şi abuz din sistem. Indiferent de background (vârstă, educaţie, naţionalitate, domeniu de lucru), există un model pentru cazurile de whistleblowing. Imediat ce au lansat un semnal de alertă, aceşti oameni, în loc să fie recompensaţi în vreun fel de către societate, s-au găsit în această situaţie absurdă: hărţuiţi de angajator, făcuţi să arate ca nişte criminali în ochii colegilor, izolaţi de restul angajaţilor, luptând cu legislaţia existentă care nu îi protejează destul sau chiar deloc, în imposibilitatea de a-şi găsi un nou loc de muncă, din cauza faptului că reputaţia lor a fost distrusă. Aceşti oameni şi-au pierdut carierele, locurile de muncă, uneori chiar familiile şi sănătatea, casele, fiind tot timpul sub o presiune extremă", a declarat regizoarea spectacolului, Gianina Cărbunariu.
Din distribuţia spectacolului "Oameni obişnuiţi" fac parte actorii sibieni: Florin Coşuleţ, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloş şi Marius Turdeanu.
Sezonul România - Franţa 2019 este organizat de Guvernul României, Ambasada Franţei în România, Institutul Cultural Român şi Institutul Francez. AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Sezonul România - Franţa 2019 / Facebook
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |