Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a prezentat la Madrid, în această săptămână, documentarul video "Marea Unire - România, la 100 de ani" şi expoziţia de fotografie "România: Evoluţie".

Expoziţia a fost inaugurată miercuri, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Madrid, în prezenţa ambasadorului României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, a directorului general al AGERPRES, Alexandru Giboi, şi a şefului adjunct al Reprezentanţei CE la Madrid, Jochen Mueller.

În acest context, ambasadorul Gabriela Dancău a arătat că fotografiile din expoziţie îl poartă pe privitor într-o călătorie unică, din punct de vedere istoric, cu personalităţi din România care ne fac mândri de evoluţia statului român.

Directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, a afirmat că expoziţia a călătorit şi va călători în mai multe capitale din lume, pentru ca românii din diaspora şi străinii să se poată bucura de cele mai bune fotografii ale Agenţiei Naţionale de Presă, de evoluţia României reflectată de către acestea, precum şi de filmul documentar, care, pe lângă realităţile istorice ale ţării noastre, emoţionează prin poveştile de viaţă relatate.

Documentarul AGERPRES "Marea Unire - România, la 100 de ani" a fost vizionat, joi, de publicul prezent la Ambasada României în Regatul Spaniei.

Documentarul este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat.

Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric - Marea Unire. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

Expoziţia "România: Evoluţie" poate fi vizitată până pe 20 iunie, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Madrid. Ea cuprinde imagini ce fac parte din arhiva AGERPRES, care reflectă viaţa cultural-artistică, politică şi sportivă a ţării, dar şi câteva fotografii din arhiva Associated Press. Expoziţia cuprinde, de asemenea, cele mai bune fotografii realizate în ultimul timp de către fotoreporterii AGERPRES, care ilustrează evoluţia României.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a realizat şi un album cu acelaşi nume, o ediţie specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conţine 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluţie, Evoluţie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.