Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Actorul Ilie Gheorghe a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai Festivalului "Shakespeare" de la Craiova.

Anunţul a fost făcut duminică de Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional "Shakespeare", înaintea spectacolului susţinut de Grigore Leşe în cadrul festivalului.

"A trecut în lumea de dincolo unul dintre cei mai mari actori români, cel care a înnobilat timp de 50 de ani scena craioveană, domnul Ilie Gheorghe", a spus Boroghină.

Actorul Ilie Gheorghe avea 77 de ani. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) în 1967, la clasa profesorului Dinu Negreanu şi, în acelaşi an, a fost angajat la Teatrul Naţional Craiova.

A primit titlul de Societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova, la 21 martie 2004. A jucat în spectacole de Silviu Purcărete - printre cele mai recente şi cele mai longevive numărându-se "Faust" - Laszlo Bocsardi, Mircea Cornişteanu. La rândul său a regizat spectacole, precum one man show-urile "Vreme trece, vreme vine ..." după Mihai Eminescu şi "Oratorii pisicilor turbate" după I.L. Caragiale, arată site-ul oficial al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova.

De asemenea, Ilie Gheorghe a avut roluri în filme precum "Moromeţii" (1985) în regia lui Stere Gulea şi "Undeva la Palilula" de Silviu Purcărete (2012).

În 2004 a fost decorat de către preşedintele Ion Iliescu cu Meritul Cultural în grad de Cavaler.

În 2011 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate iar în 2014 a fost premiat în cadrul Galei Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citiţi şi:

 

A murit actorul Ilie Gheorghe (fişă biografică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.