Povestea din spatele tabloului lui Leonardo da Vinci vândut cu un preț record la licitație

 •  Cultură
1577 afişări

"Salvator Mundi", ultimul tablou al maestrului renascentist Leonardo da Vinci, a fost vândut cu suma de 450,3 milioane de dolari la o licitație organizată miercuri de casa Christie's, la New York, pulverizând precedentul record de preț pentru cea mai scumpă operă de artă dintr-o colecție privată.

eb0a8b8a-3158-4611-b18e-4071fef2407e

Deși este imposibil de stabilit cu certitudine, se pare că "Salvator Mundi" a devenit cel mai scump tablou din istoria tuturor vânzărilor de artă, inclusiv în cadrul tranzacțiilor private. Pictura s-a aflat, până miercuri, în proprietatea miliardarului rus Dmitri Rybolovlev, un oligarh exilat care este președintele clubului de fotbal AS Monaco.

Rybolovlev, care a strâns o avere impresionantă după căderea Uniunii Sovietice sub ochii îngăduitori ai lui Boris Elțin, este cunoscut de presă mai ales pentru răsunătorul său divorț de Elena Rybolovleva, devenit cel mai scump din istorie, relatează online ziarul spaniol ABC.

Numele lui Dmitri Rybolovlev a reapărut în presă după ce a anunțat că vinde una dintre piesele emblematice ale valoroasei sale colecții de artă, tabloul "Salvator Mundi", al lui Leonardo da Vinci. După autentificarea sa în 2005, câțiva specialiști și-au exprimat îndoiala în legătură cu rolul efectiv avut de maestrului renascentist în conceperea acestui tablou.

Operele de artă create înainte de secolul al XIX-lea sunt rareori scoase la licitație, întrucât cele mai multe dintre ele se află deja în muzee, fapt care a lăsat să planeze o anumită incertitudine asupra prețului la care s-ar fi vândut tabloul maestrului renascentist. Magnatul rus a cumpărat tabloul cu 127,5 milioane de dolari de la un comerciant de artă elvețian, Yves Bouvier, care îl achiziționase cu puțin timp înainte cu suma de 80 de milioane de dolari.

După terminarea costisitorului său divorț, miliardarul rus a decis să scoată la vânzare această capodoperă pentru a-și reface finanțele care au avut mult de suferit. În mai 2014, un tribunal din Geneva l-a condamnat pe Rybolovlev să-i plătească 3,2 miliarde de euro fostei sale soții.

După mai multe recursuri, miliardarul rus a reușit să reducă din suma astronomică care echivala cu jumătate din averea sa. Ocupând locul 190 pe lista Forbes a celor mai bogați oameni ai lumii, Rybolovlev a reușit să stabilească suma la "doar" 564 milioane de dolari.

Magnatul și fosta lui soție s-au cunoscut la Facultatea de Medicină din Perm pe care au absolvit-o amândoi. În 1987, ei și-au pecetluit dragostea cu o nuntă discretă în Cipru, iar opt ani mai târziu s-au stabilit la Geneva, în plină campanie împotriva oligarhilor. Au împreună două fiice: Ekaterina, născută în 1989, și Anna, în 2001. În 2008, Elena a introdus divorțul pe motive de infidelitate din partea lui Dmitri și a aprins scânteia unei bătălii judiciare care a durat peste șase ani, încheie ABC.

AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe