Un tablou de Fernand Leger, vândut la licitație cu prețul record de 70 de milioane de dolari

 •  Cultură
298 afişări

Un tablou realizat de pictorul francez Fernand Leger a fost adjudecat luni cu suma de 70 de milioane de dolari în cadrul licitațiilor de toamnă organizate de casa Christie's la New York, stabilind astfel un record de preț pentru artist, informează AFP.

293df897-d428-4ae0-ade4-6497a7b51875

Tabloul "Contraste de formes", realizat în 1913 de Fernand Leger, originar din Argentan, era estimat de experții casei Christie's la 65 de milioane de dolari.

Suma oferită pentru această pânză de 92 centimetri x 73 centimetri este de aproape două ori mai mare față de precedentul record al artistului francez (1881-1955). În 2008, pictura "Etude pour 'La femme en bleu'" a fost vândută de casa Sotheby's cu 39,2 milioane de dolari.

Un alt record a fost stabilit luni seară la New York, unde tabloul "L'empire des lumieres", realizat în 1949 de pictorul belgian Rene Magritte, a fost vândut cu 20,5 milioane de dolari. Prețul de vânzare a depășit estimările experților casei Christie's, care se așteptau ca această pictură să fie tranzacționată cu un preț cuprins între 14 milioane și 18 milioane de dolari.

La sfârșitul lunii februarie, "La corde sensible", o altă pânză a aceluiași pictor suprarealist, a fost vândută cu 14,4 milioane de lire sterline la o licitație organizată de casa Christie's la Londra (17,9 milioane de dolari).

Un alt moment important al licitației de luni seară a fost acela în care tabloul "Laboureur dans le champs" al pictorului olandez Vincent Van Gogh a fost vândut cu 81,3 milioane de dolari (taxe și comisioane incluse).

Prețul estimativ pentru această lucrare, realizată de Van Gogh de la fereastra sanatoriului din Saint Remy, era de 50 de milioane de dolari.

Recordul de preț pentru un tablou pictat de Vincent van Gogh a fost stabilit în 1990, când pictura "Portrait du Dr. Gachet" a fost vândută cu 82,5 milioane de dolari la o licitație organizată de casa Christie's la New York.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bădescu, editor: Codruț Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe