Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 14 nov /Agerpres/ - Cea de-a 40 ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova va avea loc în luna aprilie, şi nu în iunie aşa cum fusese programat iniţial, pentru a nu fi în aceeaşi perioadă cu Campionatul Mondial de Fotbal 2018, a precizat marţi directorul evenimentului, informează AFP.

Ediţia din 2018 a festivalului va avea loc în perioada 19-26 aprilie, potrivit directorului evenimentului, cineastul Nikita Mihalkov, citat de agenţia de presă TASS.

''Este imposibil să organizăm festivalul pe perioada campionatului. Pentru spectatori ar însemna să se împartă între cele două evenimente, iar pentru noi să ne întrebăm mereu ce film să proiectăm atunci când va fi un meci între două echipe populare'', a explicat acesta când a fost pusă în discuţie problema devansării festivalului.

Organizat în fiecare an începând cu 1959, Festivalul Internaţional de Film de la Moscova conţine o secţiune competiţională dominată, de cele mai multe ori, de pelicule din Europa de Est, precum şi o importantă selecţie de lungmetraje, documentare şi scurtmetraje din Rusia şi din străinătate.

Realizat cu sprijinul Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), festivalul a avut, vara trecută, aproximativ 80.000 de spectatori.

Campionatul Mondial de Fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie-15 iulie, în principal în Moscova şi Sankt Petersburg (nord-vest), va da peste cap viaţa cotidiană a ruşilor.

Vineri, Uniunea studenţilor ruşi a protestat împotriva intenţiei autorităţilor de a scurta anul universitar în oraşele care găzduiesc campionatul pentru a permite forţelor de poliţie să fie cazate în căminele studenţeşti.

Primarul Kaliningradului, unul dintre oraşele-gazdă, le-a cerut, în octombrie, locuitorilor să părăsească oraşul pe perioada desfăşurării campionatului şi să ''nu lovească'' suporterii străini. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.