Mexic: Nicole Kidman, premiată pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film Los Cabos

 •  Cultură
335 afişări

Actrița australiană Nicole Kidman a fost distinsă duminică cu Lifetime Achievement Award, pentru întreaga sa carieră la Festivalul Internațional de Film Los Cabos (CIFF) din Mexic, relatează EFE.

aef3307c-a322-4873-bea1-25cba3de46cd

La ceremonia de închidere a celei de-a 6-a ediții a CIFF, desfășurată în perioada 8 — 12 noiembrie, Nicole Kidman, care este de asemenea producătoare, a prezentat într-o proiecție specială cel mai recent film al său, "The Killing of a Sacred Deer".

"The Killing of a Sacred Deer", în regia lui Yorgos Lanthimos, nominalizat la Oscar pentru "The Lobster", a concurat anul acesta la Festivalul de la Cannes unde a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu.

Filmul prezintă familia, aparent perfectă, formată din reputatul chirurg Steve (Colin Farrell) și respectabila doctoriță oftalmolog Anna (Nicole Kidman), care au doi copii și o viață înconjurată de lux. Această perfecțiune este însă amenințată de Martin (Barry Keoghan), un tânăr orfan de tată pe care chirurgul îl adoptă.

Nicole Kidman și-a făcut apariția la prezentarea filmului într-un deux pieces alb cu imprimeu floral.

Actrița, care anul acesta a împlinit 50 de ani și a fost nominalizată la Oscar pentru 'Lion', a avut o coafură tinerească cu părul lung și drept și a fost aplaudată îndelung de publicul prezent.

AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Ștefan)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe