Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 nov /Agerpres/ - Corul Armatei Roşii revine săptămâna viitoare în România cu spectacolul ''The Great Revival'' (''Marea Renaştere''), un concert închinat memoriei membrilor Ansamblului Alexandrov, care au pierit în accidentul aviatic de anul trecut.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, aproape 7.000 de spectatori vor asista la concertele din Bucureşti (Sala Palatului) - 17 noiembrie, Iaşi (Opera Naţională) - 2 spectacole, pe 18 noiembrie şi Constanţa (Casa de Cultură a Sindicatelor) - 19 noiembrie.

Turneul este organizat de Asociaţia Culturală Mall 4 Art, în colaborare cu Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă, sub egida Ambasadei Federaţiei Ruse în România.

''Ochi Cernye, Kalinka, Smuglyanka, Katyusha şi alte piese celebre din fabulosul repertoriu rusesc al Ansamblului vor răsuna într-un spectacol impresionant, ce va aduce pe scenă 120 de staruri în uniformă, dansuri autentice şi o garderobă impresionantă. În ultimii 30 de ani de activitate, Ansamblul Alexandrov a oferit peste 7.000 de reprezentaţii, în mai multe limbi, în faţa a peste 20 de milioane de spectatori entuziaşti'', se arată în comunicat.

Corul are aproape 90 ani de existenţă, timp în care şi-a câştigat o notorietate fără egal pe plan internaţional. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.