Alba:"100 de zile ale Marii Uniri", expoziție cu lucrări de artă textilă inspirate de fotografii-document din 1914-1922

 •  Cultură
336 afişări

Lucrări de artă textilă având ca sursă de inspirație fotografii-document ce reflectă evenimente petrecute într-o perioadă delimitată de izbucnirea primului Război Mondial (1914) și Încoronarea de la Alba Iulia (1922), precum și imagini în premieră ale unor pagini din Jurnalul Reginei Maria pot fi admirate în cadrul expoziției ''100 de zile ale Marii Uniri'', vernisată vineri la Alba Iulia.

84a52140-d145-4a96-be82-7a588582f1a7

Finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului Acces Centenar, ''100 de zile ale Marii Uniri'' este prima expoziție tematică din istoria Museikon, cea mai nouă secție a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și care funcționează într-o clădire monument istoric recent restaurată.

''Această primă expoziție face parte dintr-un șir de manifestări pe care și Museikon vrea să le dedice Marii Uniri'', a menționat muzeograful Ana Dumitran.
Semnată de Daniela Frumușeanu, expoziția se află la confluența artelor plastice cu valorificarea patrimoniului și cuprinde elemente cu puternic impact vizual, momente reprezentative din perioada 1914-1922. Sunt lucrări de mari dimensiuni, cu materiale și tehnici variate, care îmbină abordarea simbolică cu cea concretă, documentară, într-un demers estetic-educativ. Pe lângă fotografii au fost folosite și scrisori, pagini de ziar sau chiar pagini din jurnalul zilnic al Reginei Maria, acestea putând fi văzute în premieră, a menționat managerul de proiect, Alexandra Brutaru.

''Având aceste imagini, am hotărât să lucrăm cu una din colaboratoarele noastre, Daniela Frumușeanu, și să punem într-o nouă formă informațiile pe care noi le aveam la nivel istoric. Dificultatea a fost pentru noi ca să alegem cele 100 de momente. '100 de zile ale Marii Uniri' sunt momente care se întind pe un parcurs de opt ani, din 1914, de la izbucnirea Primului Război Mondial, când trupe românești din Ardeal au fost angrenate în armata imperială în diverse lupte, până la Încoronare, în 1922. Sunt momentele semnificative, cum ar semnarea Păcii de la București sau revenirea familiei regale în Capitală după refugiul de la Iași'', a explicat Alexandra Brutaru.

Ea a menționat că imaginile provin de la Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Militar Național ''Regele Ferdinand I'', precum și din colecții particulare.

Expoziția, un proiect al Asociației DAR DEVELOPMENT, lansată la București în 3 noiembrie, va putea fi vizionată în Alba Iulia în perioada 10-14 noiembrie, după care va fi prezentată publicului din Iași.

AGERPRES/(A, AS — autor: Marinela Brumar, editor: Nona Jalbă, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe