Ozzy Osbourne a anunțat un turneu mondial ''de adio''

 •  Cultură
489 afişări

Ozzy Osbourne, legenda muzicii heavy metal, a anunțat luni că va face un turneu mondial ''de adio'' în 2018, potrivit AFP.

08a30632-62d3-4d7c-8a24-2db6b2ba7e7a

Osbourne va porni în turneu pe 5 mai, în Mexic. Supranumit ''prințul întunericului'', artistul va concerta apoi în Chile, Argentina și Brazilia, după care va petrece o lună în Europa, începând cu spectacolul de la Moscova, pe data de 1 iunie.

Rockerul britanic în vârstă de 68 de ani va concerta apoi în America de Nord, datele spectacolelor urmând a fi anunțate ulterior.

''Oamenii mă tot întreabă când am de gând să mă pensionez'', a declarat Ozzy Osbourne într-un comunicat. ''Acesta va fi ultimul meu turneu mondial, dar e posibil să mai susțin câte un concert ici-colo''.

Acest turneu marchează întoarcerea chitaristului american Zakk Wylde, care a contribuit la crearea sonorităților specifice muzicii lui Ozzy, la sfârșitul anilor '80. Decizia de a-l înlocui pe Zakk Wylde a fost luată chiar de Ozzy Osbourne, în 2009.

Ozzy Osbourne se va îmbarca în anunțatul turneul final la un an după ultimul său concert cu Black Sabbath, pe 4 februarie 2017, la Birmingham, Marea Britanie.

Osbourne, exclus din formația Black Sabbath în 1979 din cauza consumului excesiv de droguri, și-a construit o carieră de succes ca artist solo. Cântărețul a fost protagonistul, în 1982, al unui incident devenit celebru, în care a smuls cu dinții capul unui liliac, în timpul unui concert.

AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe