Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 oct /Agerpres/ - Ştefan Bănică şi-a lansat vineri CD-ul "Picat din Lună", un album despre care a mărturisit că "îl reprezintă" şi reflectă ce se întâmplă în viaţa lui acum.

"Ar fi multe de spus despre disc. Pot să spun doar că acest disc este, într-un fel, un cadou pe care mi l-am făcut singur de ziua mea, pentru că el reprezintă, într-un fel, şi ceea ce trăiesc, ceea ce se întâmplă cu mine acum, în 2017, ceea ce simt în 2017, şi un album care cred că mă reprezintă 100% atât pe mine cât şi pe cei cu care cânt, şi care cred că e, într-un fel, maturitatea noastră artistică, în cel mai bun sens al cuvântului. Acest album, din punctul meu de vedere şi al trupei mele, este poate unul dintre cele mai bun albume din ultimii ani", a spus Ştefan Bănică la lansare.

El a precizat că la materialele pentru albumul "Picat din Lună" a lucrat aproximativ doi ani şi că îşi doreşte ca împreună cu casa de discuri să scoată "într-o ediţie limitată" şi un LP, "pentru că un disc de vinil mi se pare cea mai frumoasă carte de vizită a unui artist".

"E un album de autor cu 13 piese care trebuiau lansate pe 13 octombrie, la ora 13,00. Bine, n-am ajuns eu la ora 13,00. Numărul acesta 13 nu mi-a adus vreodată ghinion, din contră, cred că îmi poartă noroc", a mai spus Ştefan Bănică.

Artistul a dorit să mulţumească fanilor şi le-a cerut să-i scrie pe pagina de Facebook care sunt părerile lor faţă de piesele de pe album.

"Vreau să vă mulţumesc vouă, cei care îmi ascultaţi muzica de peste 20 de ani şi cărora vă mulţumesc tot timpul pentru că dacă voi n-aţi fi n-aş avea ce să mai scriu. Mă inspiraţi de fiecare dată pentru că nimic nu e mai important pentru noi, cei care suntem pe scenă, decât să dăm viaţă, luând-o actoriceşte, acestui material discografic în concerte, pentru că cel mai important, până la urmă, rezultatul muncii noastre este întâlnirea cu voi, live, pe o scenă, unde aceste cântece vor prinde viaţă şi o altă formă decât pe album. Eu vă sfătuiesc în primul rând să ascultaţi albumul şi să îmi scrieţi pe Facebook, pe Stefan Bănică Oficial, care sunt piesele voastre preferate, care sunt părerile voastre vizavi de acest nou album şi apoi noi o să testăm toate cântecele în concertele care încep de pe 23 octombrie, când plecăm în turneu", a spus Bănică.

El a precizat că în perioada 23 octombrie - 7 noiembrie va pleca într-un turneu de promovare a albumului în 11 oraşe din România, iar pe 15 şi 16 decembrie va concerta la Sala Palatului din Capitală în cadrul deja cunoscutului Concert de Crăciun.

CD-ul "Picat din Lună" conţine pe lângă trei piese mai vechi - 'Gură, taci!', 'Când nu vezi' şi 'La masa mea' - şi piese noi, cum ar fi "Ea mi-a pus cătuşele", "Înger şi drac", "Să zbor", "Mama", "Când nu vezi" sau "Picat din Lună", piesă care dă titlul albumului. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.