Frizele Parthenonului vor rămâne în Marea Britanie după Brexit

 •  Cultură
279 afişări

Grecia nu poate să spere prea mult, în baza legilor europene de repatriere a bunurilor culturale furate, să recupereze după Brexit frizele din marmură furate din Parthenon, potrivit unui răspuns al Comisiei Europene expediat unui deputat grec, informează joi AFP.

939faf3a-1807-47d3-acab-d23c695c3fdc

Stelios Kouloglou, ales din partea partidului de stânga Syriza, aflat la putere, a cerut Comisiei Europene într-o solicitare scrisă să îi spună dacă, înainte de Brexit, intenționează să recupereze din Marea Britanie, unde sunt expuse la British Museum din Londra, frizele Parthenonului, aduse în capitala Marii Britanii de un diplomat englez, lordul Elgin, la începutul anilor 1800, într-o perioadă în care Grecia făcea parte din Imperiul Otoman.

Stelios Kouloglou a dorit să afle și dacă instituția căreia i s-a adresat consideră că este justă o directivă despre "restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unei țări din UE", care se aplică doar bunurilor ce au părăsit țara lor de origine "după 1 ianuarie 1993". Același deputat grec dorește să afle și dacă forul european intenționează să ia măsuri "pentru a remedia acest vid juridic".

În răspunsul său de marți, comisarul european pentru educație și cultură, Tibor Navracsics, nu evocă viitorul Brexit și nu a făcut altceva decât să reamintească domeniul de aplicare și limitele celor două directive existente în această privință, în special data de 1 ianuarie 1993, adăugând în încheiere că "niciuna dintre cele două directive nu se aplică frizelor din marmură ale Parthenonului".

Comisia Europeană spune că "nu poate să facă nimic pentru marmurele Parthenonului pentru că ele sunt prea vechi", a rezumat, cu ironie, în titlul comunicatului său de presă, deputatul grec.

Lordul Elgin a susținut întotdeauna că autoritățile otomane i-au dat permisiunea de a lua cu ele acele frize, pe care Parlamentul britanic le-a cumpărat în 1816 pentru a le dona apoi administratorilor de la British Museum.

Un sondaj realizat recent de YouGov pentru revista Times în rândul britanicilor a arătat că doar un sfert dintre ei consideră că sculpturile ar trebui să rămână la Londra. Jumătate dintre britanici estimează că ele ar trebui restituite Atenei, iar un sfert sunt indeciși în această privință.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe