Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alba Iulia, 12 oct /Agerpres/ - O expoziţie dedicată împlinirii a 95 de ani de la sfinţirea Catedralei Încoronării din Alba Iulia, precum şi de la încoronarea ca suverani ai României Mari, Ferdinand şi Maria, a fost vernisată joi, la Sala Unirii, probabil ultima manifestare de acest gen, potrivit reprezentanţilor Muzeului Naţional al Unirii (MNU), înainte ca imobilul să intre în restaurare.

În cadrul expoziţiei "Catedrala Încoronării - Istorie şi Har" pot fi vizionate fotografii realizate în diferite perioade ale înălţării edificiului, precum şi de la actul Încoronării, din 15 octombrie 1922. Fotografiile provin atât din colecţia MNU, cât şi din unele private.

În cadrul vernisajului a fost prezentat şi un volum intitulat tot "Catedrala Încoronării - Istorie şi Har", realizat de Ionela Simona Mircea, curatorul expoziţiei.

"Prin text şi prin documente, Ionela Mircea ne prezintă şi oameni şi fapte ale acelui moment, aducând trecutul în prezent. Fotografiile care abundă în acest splendid album au o imensă însemnătate, ştiind clar că o ilustrată sau o fotografie preţuieşte mai mult decât o mie de cuvinte", a declarat, cu acest prilej, arhiepiscopul de Alba Iulia, Irineu.

La rândul său, curatorul expoziţiei a afirmat că este Ť un moment de a ne aduce aminte de oameni şi fapte din acea perioadă ť.

Sfinţită la 8 octombrie 1922, Catedrala a fost ridicată, printr-un uriaş volum de muncă, în circa un an şi jumătate, cu scopul de a oferi un cadru adecvat încoronării Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, ale căror portrete pot fi admirate la intrarea în lăcaşul de cult.

Piatra de temelie a fost pusă în 28 martie 1921, a doua zi de Paşte, şantierul fiind vizitat o lună mai târziu, în 27 aprilie, de Ferdinand şi Maria, cu scopul de constata stadiul lucrărilor executate.

"Iniţial s-a făcut o breşă în zidurile de vest ale fortificaţiei (construite în secolul al XVIII-lea - n.r.) şi au fost demolate sediul comandantului cetăţii şi clădirile anexe, grajduri, magazii', aflăm din volumul semnat de Ionela Simona Mircea despre locul unde a fost edificat lăcaşul de cult.

Catedrala, care a fost construită după modelul Bisericii Mari a Curţii Domneşti din Tîrgovişte, cu planul în cruce greacă înscrisă, la care s-au adăugat detalii bizantine şi neoromâneşti, trebuia să amintească şi de fosta ctitorie a lui Mihai Viteazul, de la 1597.

Planurile de construcţie ale ansamblului catedralei de la Alba Iulia au fost concepute de arhitectul Victor Ghe. Ştefănescu şi au fost executate sub supravegherea inginerului Tiberiu Eremia.

Decoraţia interioară cuprinde lucrări de artă plastică deosebit de artistic lucrate, mai ales în partea superioară. Pictura murală în frescă, în stil neobizantin, este opera lui Costin Petrescu, autorul picturii de la Ateneul Român, şi a ucenicilor săi.

În cupola centrală este pictat Iisus Pantocrator şi pe bolta absidei altarului chipul Maicii Domnului şi alte scene biblice. De o parte şi de alta a iconostasului, sunt aşezate icoanele sfinţilor ierarhi mitropoliţii Sava Brancovici şi Ilie Iorest, cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi a Mucenicului Oprea Nicolae. Deasupra uşii veşmântăriei este zugrăvit autoportretul maestrului Costin Petrescu.

În pronaos sunt zugrăvite portretele lui Mihai Viteazul şi a doamnei Stanca.

Iconostasul, sculptat în lemn de stejar, este împodobit cu motive florale, având registrele tradiţionale cu scene biblice şi icoane realizate de către pictorul Ion Norocea.

Edificiul monumental al catedralei, simbol al unităţii neamului, care domină oraşul prin înălţimea turlelor sale, de aproape 60 de metri, este amplasat pe latura de apus a Cetăţii, având o amplă perspectivă spre Platoul Romanilor, locul în care, în urmă cu aproape un secol, 100.000 de români au aprobat cu entuziasm Unirea cu Ţara-Mamă.

Catedrala este cunoscută şi sub denumirile de Catedrala Reîntregirii Neamului şi Catedrala Arhiepiscopală. AGERPRES/ (A,AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.