Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 19 sep /Agerpres/ - Filmul "120 battements par minute", marele premiu al ultimului festival de la Cannes, o frescă amplă privind anii de început ai SIDA, a fost desemnat marţi candidatul Franţei la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, a anunţat Centrul naţional al cinematografiei, relatează AFP.

Regizat de Robin Campillo, filmul va trebui să aştepte totuşi până în luna ianuarie a anului viitor pentru a primi o nominalizare în lista finală de cinci din partea Academiei americane de film. Anul trecut filmul "Elle", al lui Paul Verhoeven, a fost nominalizat la această categorie, în timp ce actriţa din rolul principal, Isabelle Huppert, a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriţă în rol principal.

"120 battements par minute" s-a aflat foarte aproape de trofeul Palme d'or al Festivalului de la Cannes, decernat în final filmului suedez "The Square". Pelicula care povesteşte din interior lupta asociaţiei franceze "Act Up" în anii de început ai răspândirii SIDA continuă să-i bulverseze pe spectatorii din săli, mult după unda de şoc de la Cannes.

"Este un film ambiţios, angajat, care se bucură de o interpretare remarcabilă a unei noi generaţii de actori, care a bulversat festivalurile din întreaga lume, de la Cannes la Toronto. Cu '120 battements par minute', Robin Campillo ne oferă un film excepţional pe un subiect crud, universal şi încă de actualitate", a subliniat marţi Frederique Bredin, preşedinta Centrului naţional al cinematografiei şi al imaginii animate (CNC).

În cursa pentru locul Franţei la această categorie s-au mai aflat "Le Redoutable", regizat de Michel Hazanavicius, şi "Barbara", de Mathieu Amalric. Cea de a 90-a ediţie a Premiilor Oscar va avea loc la 4 martie 2018.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Codruţ Bălu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.