COD GALBEN: 26-01-2022 Intre 07:00 si 12:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70-80 km/h, spulberând zăpada sau viscolind ninsoarea in Județul Gorj; COD GALBEN: 26-01-2022 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala burniţă care local depune polei in Județul Cluj, Județul Satu Mare;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Abu Dhabi, 6 sep/Agerpres/ - La zece ani de la lansarea proiectului, muzeul Luvru din Abu Dhabi îşi va deschide porţile la 11 noiembrie, au declarat miercuri promotorii săi, care îl descriu drept primul muzeu universal din lumea arabă şi, totodată, un simbol al toleranţei, informează AFP.

Preşedintele francez Emmanuel Macron este aşteptat la inaugurarea muzeului, proiectat de arhitectul Jean Nouvel, pe insula Saadiyat, în capitala Emiratelor Arabe Unite.

Operele de artă, manuscrise şi obiecte de la începuturile civilizaţiilor şi până în prezent vor permite vizitatorilor să înţeleagă influenţele împărtăşite de diferite culturi de-a lungul istoriei.

Deschiderea muzeului a fost amânată de mai multe ori din cauza unor probleme de finanţare. Dar de data aceasta lucrurile par însă să se încheie, în condiţiile în care o conferinţă de presă a fost organizată miercuri la Abu Dhabi pentru a anunţa data inaugurării.

Muzeul reprezintă "răspunsul comun" al Parisului şi al Abu Dhabi-ului într-un moment în care "cultura este atacată", a declarat ministra franceză a culturii, Françoise Nyssen.

Proiectul s-a născut dintr-un acord interguvernamental semnat în 2007 între Paris şi Abu Dhabi.

Cu o durată de 30 de ani, acordul prevede ca Franţa să îşi pună la dispoziţie expertiza, să împrumute lucrări de artă şi să organizeze expoziţii temporare în schimbul unui miliard de euro. Din acest total, simpla împrumutare a numelui "Luvru" până în 2037 aduce muzeului parizian suma de 400 de milioane de euro.

Construcţia muzeului - la un cost estimat iniţial la 654 milioane de dolari (582 milioane de euro) - a fost finanţată de Abu Dhabi, în plus faţă de acordul de cooperare.

Jean Nouvel a fost inspirat de cultura arhitecturală arabă pentru a proiecta acest "oraş-muzeu", acoperit în mare parte de un dom cu diametrul de 180 de metri, ornat cu stele prin care trece o "ploaie de lumină".

Spaţiile de expoziţie vor acoperi o suprafaţă de 8.600 de metri pătraţi, iar cele 23 de galerii permanente vor găzdui 600 de opere de artă, dintre care 300 vor fi împrumutate de 13 muzee franceze în primul an de funcţionare a muzeului.

Printre operele care vor fi expuse figurează lucrări celebre, cum ar fi "La Belle Ferronniere", de Leonardo da Vinci (Luvru), "Bonaparte franchissant les Alpes" de Jacques-Louis David (Versailles) şi "Autoportret" de Vincent Van Gogh (Musée d'Orsay).

Marea majoritate a lucrărilor va documenta însă istoria timpurie a civilizaţiilor, culturilor şi religiilor, cum ar fi expunerea unei file din Coranul albastru de la Kairouan (un Coran datat sfârşitul secolului al IX-lea sau debutul secolului al X-lea, n.red.), a unei Biblii în limba gotică, a unui Pentateuh, dar şi a unor texte budiste şi taoiste.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.