Baia Mare, 10 iul /Agerpres/ - Nepoata scriitorului Augustin Buzura, Dana Gagniuc Buzura, evocă luni pe pagina sa de socializare momente din viaţa scriitorului atunci când acesta revenea acasă, în satul natal Berinţa, din judeţul Maramureş.

"Pentru mine a fost "unchiu' Augustin", cel care venea din când în când acasă în Berinţa şi pe care bunica, măruntă şi iute, încerca sa-l cuprindă cu mânuţele ei aspre şi noduroase, de parcă vroia să-l înăbuşe, să-l acopere cu totul. 'Dragu' mamii!' - şi i se lumina toată făptura aceea palidă şi osoasă, din care te izbeau doar ochii scânteietor de negri şi atât de adânci. Atunci, toată scena mi se părea, nu-ştiu-cum ... aproape obişnuită. Acum mi se pare aşa cum era de fapt: de-o duioşie supremă", scrie în postare Dana Gagniuc Buzura.

Nepoata scriitorului rememorează vizitele unor scriitori români importanţi care au venit în satul Berinţa, alături de Augustin Buzura, în decursul anilor.

"În copilăria aceea ruptă din poveste, pe Dâmburii Berinţei, habar n-aveam că Buzura, firesc şi demn, construia din mers şi aducea cu sine pagini de istoria literaturii române. Pentru noi, copii fericiţi şi bezmetici, necoborâţi încă în lumea reală, orice vizită era un motiv de bucurie, pentru că îmi plăceau mirosul şi foşnetul musafirilor, îmi plăcea să admir, de dincolo de uşa de la camera de oaspeţi, mesele spectaculoase pe care le întindea mama. Acolo au stat Mircea Zaciu, Gheorghe Pituţ, Romulus Guga, Mircea Iorgulescu, Victor Iancu, Mircea Marian şi mulţi, mulţi alţii. Îi auzeam lui Buzura râsul sănătos şi molipsitor şi mă întrebam ce-or fi vorbind oamenii aceia mari şi gravi, unii dintre ei cu barbă, alţii cărunţi, alţii îmbrăcaţi ciudat... Păreau total neobişnuiţi, misterioşi, unii chiar fioroşi, dar absolut fascinanţi", spune nepoata scriitorului.

Dana Gagniuc Buzura, care trăieşte în comuna Groşi şi-a amintit momente plăcute din întâlnirile avute de-a lungul timpului cu unchiul Augustin, aşa cum îl numeşte.

"Între noi a fost o dragoste destul de... nemărturisită, dar atât de mare şi de sinceră de ambele părţi. Cuvintele prea multe între noi nici nu păreau să-şi aibă rostul. Ar fi putut strica, ar fi putut risipi misterul... De câte ori venea, îmi punea o mână albă şi fină pe creştet: 'Ce faci copiliţă?'. Niciodată nu ştiu ce răspundeam, pentru că mă grăbeam întotdeauna să-mi întâmpin verişorii, să le arat ce-am mai desenat, ce-am mai cusut pentru păpuşă sau cât pământ am mai săpat din beci ca să fac vase de lut pe care apoi le pictam cu acuarele. Îi duceam prin curte, pe Coasta Popii, pe la nucul Ilichii, pe la tăul cu broaşte, cu sentimentul stăpânului care-şi prezintă domeniul. Şi, da... acela era tărâmul nepervertit al copilăriei mele...", îşi mai aminteşte Dana Gagniuc Buzura.

Un alt moment a fost acela în care tatăl nepoatei îl sfătuia pe scriitor să facă pe placul puterii comuniste pentru a putea să-şi publice cărţile, însă acesta a refuzat categoric o asemenea înţelegere.

"Mi se părea firesc să-l ştiu mereu acolo: trudind nopţi peste nopţi, citind şi scriind, făcându-şi notiţe şi fişe, în singurătatea lui atât de fecundă. Mi se părea firesc să-l văd adesea trist, adesea nemulţumit, dar niciodată umil, niciodată plecând capul sau făcând paşi în spate. Nici măcar în lateral. 'De ce nu scrii ce vor să audă?' - l-a întrebat tata, în perioada în care securitatea îl urmărea şi-l hărţuia, în perioada în care cenzura îi ţinea luni şi ani cărţile în sertare, pentru că el refuza să laude regimul. 'M-aş compromite pentru următorii 2000 ani!' Şi Buzura nu s-a compromis nici atunci, nici acum şi istoria literaturii va consemna acest fapt, atât de demn, atât de rar", scrie Dana Gagniuc Buzura.

Deşi plecat de ani mulţi din satul Berinţa, scriitorul Augustin Buzura se simţea mereu acasă, în satul natal.

"'Transmite-le consătenilor mei că nu pot să vin, dar că n-am plecat niciodată din Berinţa!' - a spus acum aproape patru ani, când l-am aniversat cu berinţenii mei, la împlinirea a 75 de ani. Şi cine l-a cunoscut, şi cine l-a citit o să vadă că Buzura n-a plecat niciodată de acasă. Chiar dacă a condus ani mulţi ani revistele 'Tribuna' la Cluj, apoi 'Cultura' în Bucureşti, chiar dacă s-a luptat să promoveze cultura română în lume prin Fundaţia Culturală Română, devenită apoi - fără voia lui - Institutul Cultural Român, chiar dacă şi-a găsit un bine-meritat loc în Academia Română, Buzura n-a plecat niciodată din Berinţa, satul începuturilor lumii lui... Doar acum puţin... Rămas bun, unchiu' Augustin!", a mai scris nepoata scriitorului din Maramureş.

Scriitorul Augustin Buzura a murit luni, la vârsta de 78 de ani. AGERPRES /(AS-autor: Leontin Cupar, editor: Antonia Niţă)