COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 06-06-2025 Intre 06:50 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 iun /Agerpres/ - Peleşul este templul statalităţii noastre, cea mai vie expresie a acestor 150 de ani din viaţa noastră ca naţiune, dar povestea lui e mai importantă decât Castelul, a afirmat, marţi, Principele Radu al României la lansarea cărţii-album "Povestea Castelului Peleş", lansată în foaierul Ateneului Român.

"Peleşul este templul statalităţii noastre, cea mai vie expresie a acestor 150 de ani din viaţa noastră ca naţiune, (...) dar povestea Castelului este mai importantă decât Castelul, tot aşa cum cartea noastră este mai importantă pentru cei care nu s-au născut încă, decât pentru cei care sunt în sală astăzi", a spus principele.

În opinia acestuia "nu există nimic în spaţiul românesc care să simbolizeze mai puternic destinul nostru ca stat suveran, independent şi ca naţiune modernă, europeană decât această clădire la care au contribuit cel puţin 14 naţionalităţi".

El a mărturisit că atmosfera de la Peleş este una "frumos apăsătoare".

"Atunci când noi mergem la Peleş pentru diverse angajamente publice, trebuie să ştiţi că nu simţim aceeaşi ocrotire, aceeaşi relaxare, acelaşi calm pe care îl simţim când mergem la Săvârşin. Peleşul este o clădire care obligă, care-ţi aduce în fiecare secundă aminte că ai o datorie şi am înţeles de ce este atât de frumos apăsătoare această frumoasă, minunată durare de piatră şi de lemn. Pentru că pereţii ei, am descoperit, nu sunt acoperiţi cu lambriuri, aşa cum se vede. Camerele sunt grele de toate durerile care s-au impregnat în acele ziduri. Toate bucuriile, tristeţile, dezamăgirile, trădările, deciziile greu de luat, bucuriile obişnuite, simple, de familie - cum ar fi faptul că se îmbrăcau în costume copiii şi jucau o piesă de teatru în sala de spectacole - toate acestea sunt în fibra pereţilor camerelor de acolo şi scriu împreună nu cultura României, ci statalitatea ei", a spus principele Radu.

Istoricul Georgeta Filitti a caracterizat volumul, apărut la Curtea Veche Publishing, drept "o carte excepţională", accentuând că, din 1873 şi până astăzi, Castelul Peleş a rămas o emblemă.

"Avem prilejul să vorbim despre România Modernă care a însemnat şi înseamnă România Regală, (...) care şi-a avut şi câteva simboluri. Între ele, Castelul Peleş a rămas, din 1873 şi până astăzi, o emblemă a statalităţii noastre regale pe care l-am folosit, ne-am mândrit cu el şi despre care s-a scris foarte mult", a spus Filliti.

În opinia istoricului, lucrarea reprezintă "o prezentare de suflet".

"Dincolo de prezentare ştiinţifică, dincolo de prezentare artistică, cum spunea şi Alteţa Sa, este vorba de un element în plus, este vorba de o prezentare de suflet, pe care nu putea s-o facă decât un membru al Familiei Regale. Cu alte cuvinte, această prezentare caldă, această prezentare care coboară de la Familia Regală către noi, către poporul român, îşi are o virtute unică, şi anume stabileşte o dată în plus această legătură sufletească între Coroana României şi poporul român", a mai spus Georgeta Filitti.

Ea a sugerat editurii să grăbească ediţia în limba engleză a lucrării, "o carte de vizită absolut excepţională, deopotrivă pentru români şi pentru străini".

Arhitectul Augustin Ioan a afirmat că lucrarea, pe care a citit-o "ca pe un roman poliţist", "este încheiată la toţi nasturii academici", remarcând că "textul cu totul desăvârşit" are 300 de note de subsol, "cel puţin la fel de interesante ca şi textul propriu-zis".

Despre cartea lansată au mai vorbit directorul general al Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, amfitrionul evenimentului, care a afirmat că sprijină activităţile pe care Casa Regală le întreprinde în sprijinul creşterii prestigiului României, şi Iren Arsene, directorul Curtea Veche Publishing.

Evenimentul a avut loc în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta a României şi a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, prezentarea cărţii fiind urmată de o sesiune de autografe. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.