COD PORTOCALIU: 17-01-2018 ora 14 Intre 18 ianuarie, ora 01 - 18 ianuarie, ora 17 se va semnala precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori COD GALBEN: 18-01-2018 ora 10 Intre 10:00 si 16:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 60...70 km/h in Județul Buzău, Județul Brăila, Județul Ialomița, Județul Călărași; COD GALBEN: 18-01-2018 ora 10 Intre 10:00 si 15:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55...60 km/h in Județul Teleorman; COD GALBEN: 18-01-2018 Intre 05:00 si 11:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h, izolat70 km/h in Județul Mehedinţi, Județul Olt, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Piatra Neamţ, 19 apr /Agerpres/ - Tot mai puţini oameni interesaţi de viaţa şi activitatea literară a scriitorului Calistrat Hogaş mai trec pragul casei memoriale a acestuia, situată chiar în centrul municipiului Piatra Neamţ, deşi în acest an se împlinesc 100 de ani de la moartea acestuia.

Pe 19 aprilie, zi în care marele scriitor s-a născut la 1847, a fost o linişte deplină în incinta muzeului. Uşa închisă, pe care de ani de zile este un afiş care te îndeamnă să suni şi să aştepţi două minute până vine cineva, dovedeşte că rar se întâmplă ca cineva să vină pe acolo. Doar grupuri de copii, în special în excursiile şcolare, trec pe la casa lui Hogaş să vadă masa la care a fost scris romanul Pe drumuri de munte sau copita celebrului său cal, Pisicuţa, personaj de roman. Atât de drag i-a fost calul cu care mergea în călătoriile sale montane încât, după moartea sa, i-a păstrat o copită pe care a făcut-o scrumieră.

Muzeograful Mihai Constantin spune că anul trecut a fost unul foarte bun în privinţa vizitatorilor, asta pentru că cei peste 2.000 de vizitatori înseamnă mult faţă de câteva sute. Chiar şi aşa, nu reprezintă decât o medie de 6-7 vizitatori pe zi.

Din păcate, turiştii care vizitează sunt în număr mai mic. Anul trecut a fost unul destul de bun, am avut vizitatori din ţară. Între două şi trei mii de vizitatori. Din păcate, lumea este preocupată de alte lucruri decât de cultură. Am avut odată un tânăr care a stat mai mult timp la poartă până a intrat şi după ce a vizitat mi-a spus: m-am gândit mult dacă să intru sau nu, iar acum nu îmi pare rău. Biletul costă doar trei lei, a povestit muzeograful Mihai Constantin.

Pentru că ziua de naştere a scriitorului s-a nimerit, anul acesta, în preajma sărbătorilor pascale, momentul va fi marcat mai târziu, dar nu va fi într-un mod foarte spectaculos. Pe 26 aprilie va fi organizat un colocviu literar la care vor participa scriitori de la Iaşi, Suceava şi Neamţ, iar apoi, pe 28 august, va fi organizat şi un eveniment dedicat centenarului morţii scriitorului.

Calistrat Hogaş este nemţean prin adopţie, scriitorul fiind născut, pe 19 aprilie 1847, la Tecuci.

În 1869 a venit, prin concurs, la noul gimnaziu înfiinţat de autorităţi la Piatra Neamţ, ca director şi profesor pe partea umanistă, gimnaziu care se numeşte acum Colegiul Naţional Petru Rareş. Un alt colegiu din Piatra Neamţ, cu profil uman, poartă numele scriitorului.

În 1871, Calistrat Hogaş s-a căsătorit cu Elena Constantiniu, fiica protopopului de Piatra Neamţ, Costache Gheorghiu. Au avut împreună 8 copii dintre care 3 au murit la vârste fragede.

Prin căsătorie, soţia lui a primit o dotă, o casă de tip rural şi o bucată de pământ chiar în centrul oraşului. Casa actuală, care adăposteşte muzeul, a fost construită în 1880 pe vechiul amplasament al casei, şi este compusă din trei antreuri şi cinci camere. În primul antreu avem o invitaţie la călătorie pe care ne-o face Calistrat Hogaş prin echipamentul său, imensa sa pelerină şi pălăria de stil calabrez, dar şi alte obiecte primite în călătoriile lui. Din acest antreu intrăm în camera turcească unde ar fi fost un postament pe care se stătea turceşte la cafea şi la discuţii. În această cameră vom întâlni actul de naştere al său, o celebră mitră care certifică anul de naştere 1847, nu cum se mai găseşte în diferite antologii 1848 sau 1849", a povestit muzeograful Mihai Constantin.

Potrivit acestuia, printre obiectele păstrate în acest muzeu se află inclusiv diplomele primite de scriitor de la Casa Regală, precum şi biroul la care acesta şi-a scris o mare parte din opera literară.

"Mai vedem diplomele primite de la Casa Regală pentru anii de activitate şcolară, dar şi pianina la care a cântat Sidonia Hogaş, fiica cea mai mică a scriitorului, absolventă de Conservator. Aici, ea a pregătit câteva generaţii de viitori solişti de operă şi pian. Mai avem scrisori primite de prietenii lui de la Viaţa Românescă din Iaşi, cum ar fi George Topârceanu sau A.D. Xenopol. Mai avem un antreu unde Sidonia şi-a amenajat un birou pe unde ajungem la al treilea antreu care duce spre locuinţa anexă, unde scria sau se odihnea Calistrat Hogaş. Dormitorul casei este specific moldovenesc, de sfârşitul secolului 19, unde avem diverse obiecte ale familiei, iar biroul de lucru este cel la care a scris o mare parte din opera sa, a mai relatat muzeograful.

Scriitorul Calistrat Hogaş a murit pe 28 august 1917 şi a fost înmormântat, la fel ca şi fiica sa Sidonia mai târziu, în cimitirul Eternitatea din Piatra Neamţ.

De-a lungul vieţii a scris la revistele literare Viaţa românească şi Asachi, iar cele mai importante romane ale sale sunt Pe drumuri de munte şi În munţii Neamţului. AGERPRES / (A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.