Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Los Angeles, 29 mar /Agerpres/ - Peste 180 de cinematografe din Statele Unite vor difuza filmul "1984" pe 4 aprilie, în replică la politicile administraţiei preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP.

Filmul, o adaptare din anii '80 a cărţii cu acelaşi nume de George Orwell, va fi proiectat în 165 de oraşe din 43 de state din SUA, dar şi în ţări precum Canada, Anglia, Suedia şi Croaţia, potrivit unui site care prezintă evenimentul şi enumeră locaţiile unde publicul va putea viziona pelicula.

"La mai puţin de o lună de la instalarea noii administraţii prezidenţiale, proprietarii cinematografelor cred că ceasurile bat deja ora 13", a indicat site-ul menţionat (făcând aluzie la fraza care deschide romanul, n.red.).

"Portretul făcut de Orwell unui guvern care produce propriile sale fapte, care solicită ascultare totală şi îşi demonizează duşmanii străini, nu a fost niciodată mai actual'', completează acesta.

Proiecţiile vor avea loc pe 4 aprilie, dată la care, în roman, personajul principal Winston Smith începe un jurnal, precizează acelaşi site.

Regizorul filmului, Michael Radford, va filma o introducere şi o discuţie care vor fi proiectate odată cu filmul, informează revista Variety.

O parte dint încasările obţinute în ziua respectivă vor fi donate sau folosite pentru a finanţa alte programe "educaţionale sau privind comunitatea", mai informează site-ul evenimentului.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Dana Purgaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.