Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Roma, 20 mar /Agerpres/ - Italia, care deţine preşedinţia în exerciţiu a G7 (Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, SUA, Canada şi Japonia), a anunţat luni ca va convoca pentru prima dată acest grup în zilele de 30 şi 31 martie la Florenţa, pentru a discuta despre cultură şi mai ales despre necesitatea protejării artei de actele de terorism, relatează EFE.

Reuniunea miniştrilor culturii ai G7 se va desfăşura la Palatul Pitti din Florenţa, cu ocazia expunerii unei copii a Arcului de Triumf din complexul arheologic sirian al oraşului Palmira, distrus de jihadiştii grupării Statul Islamic (SI).

Va fi prima reuniune a G7 dedicată culturii şi se va acorda prioritate unor teme precum "protejarea patrimoniului cultural, traficul ilegal de artă şi cultura ca instrument de dialog între popoare", informează într-un comunicat Ministerul Culturii din Italia.

Dario Franceschini, ministrul italian al culturii, a subliniat că scopul acestei întâlniri este de a se ajunge la un acord, astfel încât "comunitatea internaţională să se angajeze să recupereze şi să apere patrimoniul umanităţii de conflictele şi terorismul care le distruge, aşa cum a fost cazul oraşului antic sirian Palmira", încheie EFE.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.