Săptămâna Brâncuși, în perioada 19-26 februarie, la Muzeul Național de Artă al României

 •  Cultură
245 afişări

O selecție de fotografii-document care surprind, pe de o parte, etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și, pe de altă parte, atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale vor fi prezentate, în perioada 19-26 februarie, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR).

f8e38116-fa71-4ec2-8c30-c400dd13c7a5

Potrivit unui comunicat al MNAR transmis, vineri, AGERPRES, expoziția este dedicată "Zilei Brâncuși", care se sărbătorește la nivel național la 19 februarie.

"Fotografiile din prima secțiune sunt imprimate după clișeele realizate în epocă de Ștefan Georgescu-Gorjan, inginerul care a coordonat lucrările de realizare și instalare a ansamblului monumental de la Târgu-Jiu. Celelalte fotografii provin dintr-o donație din anul 2006 a Centrului Pompidou din Paris și sunt imprimate după clișeele originale realizate de sculptorul român", se precizează în comunicat.

Expoziția va fi deschisă în Sălile Kretzulescu, cu program de vizitare și în zilele de luni și marți, între orele 10,00-18,00, în cadrul programului "Nocturnă muzeală" de sâmbătă, 25 februarie, cu acces până la ora 22,00, iar accesul este gratuit în calendarul anunțat.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres