COD GALBEN: 22-01-2020 ora 10 Intre 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 20:00Fenomene vizate se va semnala 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 20:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 5 feb /Agerpres/ - Lungmetrajul "Zootopia" realizat de studiourile Walt Disney a obţinut 6 premii la cea de-a 44-a ediţie a Annie Awards, desfăşurată sâmbătă seara, eveniment ce recompensează cele mai bune producţii animate de cinema şi televiziune din anul precedent, informează duminică Variety. Printre distincţii se numără şi cea pentru Cel mai bun film de animaţie.

Cel mai recent succes al "Zootopia" vine la scurt timp după cel înregistrat la ediţia recentă a Globurilor de Aur la care a primit premiul pentru Cel mai bun film de animaţie, încoronând un an-record pentru grupul Disney. Pelicula, care a beneficiat de critici bune şi de o campanie masivă de promovare, se numără printre cele mai mari succese de box office ale anului trecut, având încasări de peste un miliard de dolari în întreaga lume. În plus, filmul a fost recompensat, la sfârşitul lunii ianuarie, şi cu premiul pentru cea mai bună animaţie în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor sindicatului producătorilor din America (Producers Guild of America - PGA).

Walt Disney Animation Studios a primit în total 10 premii la ceremonia Annie Awards desfăşurată la Royce Hall din cadrul UCLA.

Trofeele obţinute pentru "Zootopia" au ajuns şi la regizorii Byron Howard şi Rich Moore, la scenariştii Jared Bush şi Phil Johnston, dar şi la Cory Loftis pentru desen, Dean Wellins pentru storyboard şi de Jason Bateman, vocea vulpoiului Nick Wilde.

Filmul de animaţie 'Moana' al Disney a fost şi el recompensat cu premiul pentru vocea personajului principal - Auli'i Cravalho - dar şi pentru efecte.

Alte două distincţii acordate Disney au fost cea pentru serialul de televiziune 'Disney Mickey Mouse', şi pentru animaţia personajelor într-o producţie live-action - 'The Jungle Book'.

'Kubo and the Two Strings' al Laika a câştigat trei premii la această ediţie a Annie Awards.

'The Red Turtle,' o co-producţie a Studio Ghibli şi Wild Bunch, regizată de Michael Dudok de Wit, a luat premiul pentru cel mai bun film de animaţie independent, iar 'Piper', marca Pixar, regizat de Alan Barillaro, a câştigat la categoria filme de scurt metraj.

'Bob's Burgers' al Bento Box a câştigat premiul cel mare pentru audienţe la categoria emisiuni de televiziune, iar 'Adventure Time' şi 'Tumble Leaf' ale Bix Pix Entertainment au primit distincţiile cea mai bună producţie pentru copii, respectiv pentru preşcolari.

"Pearl" al Google Spotlight Stories şi 'DreamWorks Trollhunters' au primit câte trei premii fiecare.

"Zootopia" şi "Moana" se numără printre cele cinci nominalizări la premiile Oscar care vor fi decernate la 26 februarie, alături de "Kubo and the Two Strings", "The Red Turtle" şi "My Life as a Zucchini".AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.