COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 17 Intre 17:00 si 17:40 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, vijelie. in Județul Bistriţa-Năsăud; COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 16 Intre 16:30 si 17:15 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie. in Județul Maramureş, zona de munte de peste 1800 m, Județul Bistriţa-Năsăud; COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 16 Intre 16:25 si 17:10 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie. in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 27 ian /Agerpres/ - Campania de donaţii pentru achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia Pământului" ar trebui reluată, consideră Bernard Blistene, directorul Muzeului Naţional de Artă Modernă din cadrul Centrului Pompidou, în care se află şi atelierul lui Constantin Brâncuşi.

Prezent vineri la Cluj, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă şi Design, Bernard Blistene a declarat că moştenirea lăsată Franţei, prin Centrul Pompidou, de Brâncuşi este nepreţuită şi, în acelaşi timp, reprezintă o mare responsabilitate. Centrul Pompidou de la Paris, care va împlini luna aceasta 40 de ani de la înfiinţare, este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă şi contemporană din lume.

'Pentru noi, opera lui Brâncuşi este centrală. Nu aş vrea să nu vă spun că, evident, este cel mai mare sculptor al secolului XX. Deci nu am nicio ambiguitate, nu mă feresc să fac această afirmaţie. După ce a murit, ne-a lăsat nouă atelierul său, obligându-ne să îl reconstruim şi, la Paris, am transferat pur şi simplu atelierul peste care am construit o mare structură pentru a-l proteja, pentru a-l păstra intact. Avem această misiune de a păstra acest spaţiu aşa cum l-a lăsat Brâncuşi când a murit', a spus Blistene, vineri, într-o conferinţă de presă.

Acesta a precizat despre colecţia atelierului lui Brâncuşi, care are aproximativ o mie de piese, că este unică prin sculpturile în bronz, marmură şi lemn păstrate, dar şi prin uneltele, corespondenţa sau alte elemente inedite, cum ar fi discurile marelui artist.

'Toate acestea sunt păstrate, inclusiv colecţia de discuri şi corespondenţa şi tot ceea ce l-a pus în relaţie cu marii artişti ai epocii sale, cu prietenii săi. Noi avem miracolul de a fi moştenit, din punct de vedere istoric, şi pentru că a venit, trăit şi murit în Franţa, noi am moştenit acest atelier. Mi se pare miraculos că aveţi la Târgu Jiu aceste opere şi aveţi şi posibilitatea de a avea această sculptură (n. red. - Cuminţenia Pământului). Da, într-adevăr a devenit extrem de scumpă, dar în acelaşi timp este şi o moştenire naţională, care ar trebui să mobilizeze oamenii. Chiar dacă, din păcate, nu au reuşit, cred că ar trebui să se reia eforturile, pentru ca oamenii, românii care sunt bogaţi, dar şi cei care nu sunt, să contribuie pentru că şi noi am făcut asta în Franţa cu anumite opere ale patrimoniului nostru, care sunt simbolice. Este fundamental să reuşiţi în aceste eforturi', a declarat Blistene.

Acesta a precizat că, deşi Centrul Pompidou este o mare moştenire pentru Franţa, mii de vizitatori fiind primiţi zilnic în spaţiile sale, complexul reprezintă şi o mare responsabilitate, care generează costuri mari de întreţinere.

Blistene a recunoscut că şi Franţa se confruntă cu dificultatea unor preţuri 'nebuneşti' pentru opere de artă a căror achiziţionare este dorită, dar a spus că se caută permanent soluţii, mai ales pentru operele cu valoare simbolică şi istorică mare.

Cu o solidă pregătire în filozofie, istorie şi istoria artei, precum şi în arheologie la Sorbonna, Bernard Blistčne este specialist în conservarea patrimoniului, acordând la începuturile carierei sale o atenţie deosebită picturii vechi şi picturii franceze a sec. al XVII-lea, în special lui Nicolas Poussin, care a devenit un subiect predilect al activităţii sale.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de UAD, Bernard Blistene a publicat numeroase articole de specialitate în Cahiers du Musée national d'art moderne, Artpress, Artforum, Flash art sau +-0, dezvoltând numeroase legături cu artiştii timpului său.

Considerat 'om al muzeului', Bernard Blistene a dedicat o mare parte a activităţii sale din ultimii 30 de ani înfiinţării sau restructurării unor muzee de artă modernă sau contemporană din Europa ori de peste ocean.

Din 2014, Bernard Blistene este director al Muzeului Naţional de Artă Modernă-Centrul de Creaţie Industrială/Centrul Pompidou.

Centrul, deschis publicului la 31 ianuarie 1977, a apărut la cererea lui Georges Pompidou, preşedinte al Franţei, de a se crea, în inima Parisului o instituţie culturală originală, în întregime dedicată creaţiei moderne şi contemporane, în care artele plastice se învecinează cu cărţile, designul, muzica şi cinematograful.

În 2006, Centrul Pompidou primea 6,6 milioane de vizitatori pe an, ceea ce îl situa pe locul al treilea între cele mai vizitate instituţii din Franţa, după Luvru şi Turnul Eiffel. AGERPRES/(A, AS - autor: Elena Stanciu, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.