COD GALBEN: 11-06-2025 ora 20 Intre 20:00 si 21:30 se va semnala Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, grindină, averse și descărcări electrice. in Județul Galaţi, Județul Vaslui;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 sep /Agerpres/ - Arhiva de documente a Studioului Sahia Film se află în proces de decontaminare la Centrul de Iradieri Tehnologice de la Măgurele - IRASM, autorizat de ministrul Culturii "pentru conservarea bunurilor culturale mobile".

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, precizează, vineri, pe pagina sa de Facebook, că decontaminarea efectuată la IRASM este "o condiţie esenţială" pentru oprirea procesului de degradare a documentelor pe hârtie, dar şi pentru începerea operaţiunilor de verificare, inventariere şi depozitare în condiţii adecvate a "acestei arhive, încă necercetate de specialişti".

"Zilele acestea, la IRASM s-a efectuat decontaminarea unei prime părţi din arhiva de documente a Studioului Sahia Film, arhivă redescoperită, într-o stare deplorabilă, la mijlocul lunii iulie, într-un subsol cu totul impropriu", susţine ministrul.

Potrivit acesteia, Studioul Sahia Film a fost, timp de patru decenii, principalul producător de material documentar din România.

"Începând din 2012, Centrul de Iradieri Tehnologice - IRASM de la Măgurele, departament al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară 'Horia Hulubei', a demarat un program de dezinfecţie prin iradiere a patrimoniului cultural, de la colecţii de icoane la piese de muzeu, arhive de documente şi de film, la solicitarea instituţiilor şi organizaţiilor deţinătoare ale acestor obiecte de patrimoniu. (...) Graţie altor programe şi proiecte derulate de IRASM, dezinfecţia patrimoniului cultural se poate face în mod gratuit", mai arată sursa citată.

Arhiva de documente a Studioul Sahia Film cuprinde materiale despre producţia cinematografică, colaborările internaţionale ale instituţiei, scenarii, decupaje, ce datează din perioada anilor 1950 - 1990.

"Ministerul Culturii şi Studioul Sahia Film mulţumesc IRASM pentru sprijinul acordat în efortul de salvare a unei arhive atât de importate pentru istoria filmului documentar din România", transmite Corina Şuteu. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Barbu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.