COD GALBEN: 17-02-2025 ora 10 Intre 17 februarie, ora 10 – 19 februarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite și strat de zăpadă COD GALBEN: 17-02-2025 ora 10 Intre 17 - 19 februarie    Fenomene vizate se va semnala 17 - 19 februarie    Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 mar /Agerpres/ - Volumul "Dicţionar român-ceh de cuvinte similare", semnat de Petra Adamkova şi Jirina Vyoralkova, va fi lansat joi seara la Librăria Cărtureşti Verona.

Potrivit unui comunicat al Centrului Ceh din Bucureşti, transmis marţi AGERPRES, alături de autoare, la eveniment vor participa directorul Curtea Veche Publishing, Grigore Arsene, traducătoarea Anca Irina Ionescu, scriitoarea Doina Jela şi dr. Gelu Angheluţă.

"Dicţionarul român-ceh de cuvinte similare" este prima publicaţie dedicată cuvintelor care se pronunţă la fel în cele două limbi, scopul acestuia fiind acela de a face cunoscut cititorului cuvintele care au acelaşi sens în ambele limbi, precum şi cuvintele cu sens diferit care pot fi un prieten fals pentru vorbitorii de limba română.

Adresându-se publicului larg, dar şi specialiştilor interesaţi de limba şi cultura cehă, lucrarea este împărţită în capitole uşor de urmărit, organizate în funcţie de originea cuvintelor şi de asemănarea sau diferenţa semantică.

"Am selectat aproape 600 de cuvinte din vocabularul actual. Cele mai multe şi-au păstrat sensul iniţial (aproximativ două treimi) şi doar o treime au deviat de la acesta. În dicţionar veţi găsi, de asemenea, cuvinte intrate în limba cehă din limba română", explică autoarele, citate în comunicat.

Absolventă de cehă şi spaniolă şi fost cercetător de la Facultatea de Filosofie a Universităţii Palacky din Olomouc, Petra Adamkova este acum lector de limba cehă la Facultatea de Limbi şi Literaturi străine a Universităţii din Bucureşti şi lector de cehă pentru străini la Centrul Ceh Bucureşti.

Jirina Vyoralkova este absolventă de română şi cehă la Facultatea de Filosofie a Universităţii Caroline din Praga, traducătoare din limba română. În prezent lucrează la Centrul Ceh Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.