Octavian Andronic a celebrat patru decenii de carieră în caricatură, la vernisajul "Ando XXXX" (GALERIE FOTO)

 •  Cultură
1143 afişări

Expoziția retrospectivă de grafică "Ando XXXX" a caricaturistului Octavian Andronic (Ando) a fost vernisată marți, la Galeria "Orizont" din Capitală, în prezența artistului și a admiratorilor săi.

75764ab6-d004-4f56-a1b1-9863a889486d

Au vorbit despre opera autorului criticul și istoricul de artă Grigore Arbore, politologul și jurnalistul Octavian Știreanu și academicianul Răzvan Theodorescu. A prezentat Octavian Ursulescu.

Grigore Arbore s-a referit la opera lui Andronic, amintind de celebrul nume dat caricaturilor acestuia, și a declarat că "o andografie poate fi, uneori, rezultatul unei veritabile saga". El l-a numit pe caricaturist "unul dintre cei mai intenși demistificatori ai schemelor retorice".

La rândul său, Octavian Știreanu a spus că umorul lui Andronic este un mod de reacție la realitatea înconjurătoare. "Umorul nu este o formă a resemnării, ci o formă de îndemn la angajament civic", a subliniat jurnalistul.

Academicianul Răzvan Theodorescu a arătat că Andronic este "un intelectual plin de har", iar cele patru decenii de carieră ale acestuia reprezintă "40 de ani de inteligență vizuală românească".

La "Orizont" sunt expuse 30 de caricaturi din întreaga carieră a artistului, cu anul realizării menționat.

Andronic a vorbit despre greutatea de a selecta lucrările pentru expoziție și a mulțumit soției și fiicei pentru susținerea oferită de-a lungul timpului. "M-au enervat constant prin aprecierile diferite de ale mele în legătură cu ce ar trebui să figureze în expoziție și ce nu", a glumit el.

Evenimentul a avut loc sub egida Uniunii Artiștilor Plastici din România și oferă vizitatorilor imaginea evoluției de-a lungul a patru decenii de prezență pe simeze — de unde și numele "XXXX" — a unui stil și a unei atitudini care l-au plasat pe autor în avangarda creatorilor unui gen ce s-a bucurat și se bucură de o constantă popularitate.

Expoziția poate fi vizitată până pe 26 martie, zilnic, între orele 10,00 și 18,00.

AGERPRES/(A, AS — autor: Oana Ghiță, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Cultură

Cele mai citite din Cultură

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres