Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 25 sep /Agerpres/ - La 180 de ani după inaugurarea primei linii feroviare continentale din Europa între Bruxelles şi Malines, Belgia are primul său "muzeu al trenurilor", care se deschide pentru public vineri la gara Schaerbeek, la nord de capitala ţării, informează AFP.

Subtil pus în scena de către artistul de benzi desenate belgian François Schuiten, muzeul 'Train World', care a necesitat un buget de 25 de milioane de euro, oferă o incursiune fascinantă in istoria căilor ferate, a începuturilor locomotivelor cu aburi, precursoarele trenurilor moderne de mai târziu.

Vizitatorii se pot plimba în vechile clădiri ale gării Schaerbeek datând din 1887 şi 1913, unul dintre puţinele exemple de arhitectură feroviară din secolul 20 păstrate în regiunea Bruxelles. Complet renovată, dubla clădire, cu ghişeele sale de modă veche, cu sala de aşteptare şi ţigla în careuri de şah, păstrează puternica nostalgie a marilor plecări în vacanţă.

Trebuie văzută apoi gara modernă Bruxelles Midi, unde ajung trenurile 'Thalys' şi 'Eurostar' din Londra, Paris şi Amsterdam, situată la cincisprezece minute de mers cu trenul de gara Schaerbeek, intrând într-un mare depozit modern, cu acoperişuri înclinate, amintind de fabricile din perioada revoluţiei industriale din secolul al XIX-lea.

Cazane de cupru impecabil lustruite, mecanisme unse ... 'Le Belge', prima locomotivă cu aburi construită în Belgia în 1835, la "Waasland", care a ajuns la o viteză de 60 kilometri pe oră în 1844 sau locomotiva 'Type 18' (120 de kilometri pe oră în 1902) par să aştepte până la fluierul şefului de gară pentru a arunca din nou trombe de aburi şi fum de cărbune. Vizitatorii pot urca la bordul cabinei mecanicilor de locomotivă şi acţiona fluierul cu aburi al acesteia.

Ideea este aceea de a crea un spectacol cu ajutorul sunetului, imaginii, proiecţiilor, a explicat pentru AFP François Schuiten. Proiectantul a dedicat zece ani din viaţă proiectării muzeului 'Train World', situat la câţiva paşi de casa sa.

"Aceste maşini sunt bijuterii", a afirmat designerul, care a reabilitat în cariera sa de designer inclusiv staţia de metrou "Arts et Métiers" din Paris.

În acest muzeu va mai putea fi admirată locomotiva 'Type 12 Atlantic', simbol al perioadei de glorie a locomotivelor cu abur. Construită la Liege în 1939, această locomotivă a ajuns la o viteză record de 165 kilometri pe oră în ciuda celor 81 de tone ale sale. Colţurile rotunjite, culoarea sa verde striat cu linii galbene îi dă alura unui submarin aşezat pe nişte roţi cu un diametru de doi metri, scrie AFP.

Trimise la fier vechi în anii 1960, locomotivele "Type 12 Atlantic" (redenumite "La Douce" de Schuiten într-un album din 2012) au fost salvate în extremis de şeful depoului de locomotive din Bruxelles Midi.

Căile ferate de-a lungul timpului sunt un revelator al istoriei din ultimii 150 de ani, este de părere Schuiten. "Este vorba despre visul de a călători, dar şi despre dezvoltarea oraşelor, despre petrecerea timpului liber, despre tehnică", spune acesta.

În muzeu sunt expuse 22 de modele de material rulant, de la vagoane de clasa a treia până la luxoasele saloane ale vagoanelor Companiei internaţionale de 'wagons-lits' sau două vagoane regale belgiene din anii 1901 şi 1931.

Un simulator tridimensional permite pilotarea trenurilor cu până la 400 de kilometri la oră. Vor mai putea fi admirate 1.250 de obiecte diverse legate de căile ferate, o veche casă de cantonier, administrator al barierei feroviare, machete, precum şi 'nasul' celebrului tren de mare viteză TGV de astăzi.AGERPRES /(autor: Constanţa Niţă, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.