Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tulcea, 23 aug /Agerpres/ - Filmul "Lumea e a mea" de Nicolae Constantin Tănase a câştigat trofeul Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul care a fost decernat sâmbătă seara, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Premiul "Ovidiu Bose Paştină" a fost acordat scurtmetrajului "Nu există-n lumea asta" de Andreea Vălean, iar premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc a fost acordat filmului "Dispozitiv 0068" de Radu Bărbulescu. Filmul pentru cel mai bun scurtmetraj străin a fost acordat filmului "Listen" de Hamy Ramezan şi Rungano Nyoni (Danemarca- Finlanda).

"Lumea e a mea" este lungmetrajul de debut al lui Nicolae Constantin Tănase. Filmul spune povestea Larisei, o fată de 16 ani, care trăieşte într-un orăşel de la malul mării unde tot ce contează sunt influenţa şi banii. Tânăra crede însă că visurile ei merită orice sacrificiu.

În distribuţia filmului lui Nicolae Constantin Tănase se numără actori precum Ana Maria Guran şi Iulia Ciochină.

Scurtmetrajul "Nu există-n lumea asta" spune povestea a doi prieteni care se reîntâlnesc după mult timp. Unul dintre ei este un patron de bar dubios, iar altul este un art designer cu datorii la poker. Cei doi actori din distribuţie sunt Alexandru Potocean şi Conrad Mericoffer.

"Dispozitiv 0068" de Radu Bărbulescu urmăreşte un lunetist care se instalează în apartamentul unei bătrâne, pentru a asigura securitatea perimetrului, pe durata Summit-ului NATO ce a avut loc la Bucureşti. Bătrâna, semiparalizată, îi face o propunere lunetistului ce le va schimba amândurora viaţa. Din distribuţia filmului fac parte Cuzin Toma şi Tatiana Iekel.

Scurtmetrajul "Listen" spune povestea unei imigrante care poartă burqua şi care merge cu fiul său într-o secţie de poliţie, pentru a depune plângere împotriva soţului ei abuziv.

Premiile festivalului Anonimul ce s-a desfăşurat între 17 şi 23 august, au fost acordate în urma votului publicului. În premieră, la această ediţie a Festivalului Anonimul publicul a putut vota pentru cel mai bun scurtmetraj românesc şi pentru cel mai bun scurtmetraj străin. La ediţiile trecute, scurtmetrajele româneşti şi cele străine erau cuprinse în aceeaşi secţiune. Gala de premiere a Festivalului Anonimul a fost prezentată de către Florin Piersic Jr. şi a fost urmată de un concert al trupei Robin and the Backstabbers. AGERPRES / (AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.