Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Braşov, 25 mai /Agerpres/- Castelul Brukenthal din localitatea braşoveană Sâmbăta de Jos, construit de contele Jozef von Brukenthal în stil baroc între anii 1750-1760, se află într-o stare avansată de degradare, fiind foarte aproape de a se prăbuşi.

Castelul este în patrimoniul Regiei Naţionale a Pădurilor care caută soluţii pentru reabilitarea lui.

"Singura soluţie pentru reabilitarea acestui obiectiv sunt fondurile europene, dar noi nu suntem eligibili pentru a accesa aceste fonduri datorită statutului pe care îl avem. Din estimările noastre ar fi vorba de cca 5-6 milioane de euro. Avem în vedere acest edificiu, şi sperăm ca în cel mai scurt timp să reuşim să-l reabilităm, dar până acum fondurile europene ar fi o primă soluţie. Noi suntem în prezent într-o reorganizare a tuturor celor 16 herghelii din ţară, între care şi cea de la Sâmbăta de Jos, în apropierea căreia se află Castelul Brukenthal. Cu siguranţă, după această reorganizare se va avea în vedere şi reabilitarea castelului" a declarat pentru AGERPRES Gheorghe Dima, directorul Direcţiei Creşterea, Exploatarea şi Ameliorarea Cabalinelor din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor.

Potrivit lui Gheorghe Mitran, directorul executiv al Direcţiei pentru Cultură a judeţului Braşov, castelul reprezintă un monument valoros de secol al XVIII-lea, care a fost abandonat în ultimii ani.

'Umiditatea excesivă a făcut ca în timp monumentul să se degradeze progresiv, să sufere avarii importante, până la colapsul ansamblurilor structurale, astfel că şarpanta din lemn a corpului central şi planşeele din lemn intermediare să se prăbuşească în luna martie 2013, antrenând şi alte componente constructive până la compromiterea întregului ansamblu arhitectural. Din păcate, nu suntem proprietarii acestui castel, iar din câte am înţeles demersurile făcute de Regia Naţională a Pădurilor către Ministerul Culturii pentru a fi preluat s-a soldat cu un eşec. Reabilitarea acestui castel este un proiect structural şi interdisciplinar. El presupune, pe de o parte, identificarea biodegradărilor, dar şi analize istorice, cercetări arhitecturale. Este nevoie de un studiu de fezabilitate, pentru a se găsi şi o funcţiune ulterioară a clădirii", a precizat pentru AGERPRES Gheorghe Mitran, directorul executiv al Direcţiei pentru Cultură a judeţului Braşov.

Până se vor găsi fonduri pentru reabilitare, Castelul Brukenthal a fost acoperit cu prelate pentru a-l feri de ploi, umezeală şi alte intemperii.

Castelul este o clădire monumentală, construit de Jozef von Brukenthal în stil baroc între anii 1750-1760, are 36 de încăperi, o fundaţie solidă, mai multe beciuri, parter, etaj, şarpantă din lemn, învelitoare din ţiglă. Zidurile portante longitudinale şi transversale de contur sunt din cărămidă plină, cu o grosime de cca 120 de cm. Sistemul structural al construcţiei este bine reprezentat pe cele două poziţii principale, atât ca poziţionare faţă de axele celor două poziţii principale, cât şi ca poziţionare a golurilor de uşi şi ferestre în diafragmele portante. Tâmplăria s-a realizat din lemn de stejar vopsit şi apoi lăcuit, iar sobele de teracotă erau foarte mari, construite cu multă măiestrie. Acoperişul castelului este din ţiglă din argilă arsă.

Corpul central al faţadei este decorat în treimea inferioară cu bosaje şi în zona superioară sub şarpantă, cu o profilatură şi capiteluri decorative vegetale stilizate în relief plastic, specific epocii baroce a secolului al XVIII-lea.

Terenul i-a fost cedat contelui de împărăteasa Maria Thereza, având drept de folosinţă asupra lui pentru o perioadă de 90 de ani. Legenda spune că Jozef von Brukenthal ar fi ridicat castelul pentru întâlnirile cu împărăteasa Maria Thereza pe care o iubea foarte mult.

Din 1950 şi până în 1990 în clădire a funcţionat sediul Gospodăriei Agricole de Producţie. Castelul Brukenthal a fost înscris în Lista Monumentelor Istorice (LMI), în anul 2010, fiind administrat din anul 2002 de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

Castelul Brukenthal se află în localitatea Sâmbăta de Jos, la 15 km distanţă de municipiul Făgăraş. În apropierea castelului se afla una dintre cele mai renumite herghelii de cai din ţară. AGERPRES/(AS - autor: Jana Pintili, editor: Mihai Simionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.