Târgu Mureş, 6 mai /Agerpres/ - Castelul Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu, construit în secolul XVII de principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, este unul dintre cele mai reprezentative edificii ale arhitecturii acelei epoci şi unul dintre cele mai importantele ansambluri ale arhitecturii laice din Transilvania.

Castelul este situat la poalele dealului pe care tronează ruinele Cetăţii Gurghiului, atestată documentar în secolul al XIV-lea (1358) şi distrusă în urma unui asediu cu tunurile, care a durat aproape o jumătate de an, de trupele imperiale austriece conduse de comandantul Jean-Louis de Bussy-Rabuti, în 1708, în timpul Războiului Curuţilor.

Potrivit unui studiu realizat de istoricii de artă Karacsony Istvan şi Kovacs Zoltan, domeniul Gurghiului a fost unul dintre cele mai întinse şi mai importante domenii regale ale Transilvaniei medievale, pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind, de obicei, în posesia voievodului transilvan, a comitelui secuilor sau a vicecomitelui.

"Centrul acestui domeniu, format din mai mult de 20 de sate, era Cetatea Gurghiului, atestată pentru prima dată documentar în anul 1358, dar după toate probabilităţile cetatea a fost construită încă în perioada regilor Arpadieni (Dinastia Arpadiană, 1001-1301 - n.r). Documentele secolelor al XIV-XV-lea au păstrat numele mai multor castelani ai cetăţii. Prin parcurgerea şirului acestora se poate concluziona, că în cazul în care aceeaşi persoană purta funcţia de voievod transilvan şi comite al secuilor, Cetatea Gurghiului îi revenea vicecomitelui secuilor, care de cele mai multe ori era şi castelanul cetăţii. Pe lângă acestea, importanţa acestei fortificaţii este subliniată şi de unele evenimente istorice: de exemplu cu ocazia vizitei sale din 1366 în scaunele secuieşti însuşi regele Ludovic de Anjou (1342-1382) a fost cazat în cetate. Prima donaţie a domeniului o cunoaştem de la mijlocul secolului următor, când în anul 1453 regele Ladislau al V-lea (1452-1457) o donează lui Iancu de Hunedoara pentru meritele lui în luptele antiotomane. La începutul domniei lui Matei Corvin (1458-1490) domeniul reintră în posesia vistieriei regale, revenind voievodului sau comitelui secuilor, acestea rămânând posesorii lui până la formarea principatului transilvan. În perioada principatului domeniul se afla în proprietatea fiscului, fiind folosită de către principii Transilvaniei, dar ei deseori l-au ipotecat unor nobili din anturajul lor", se arată în studiu.

Potrivit lui Karacsony Istvan, în anii de după bătălia de la Mohács din 1526, Gurghiul era în posesia regelui Ioan de Zápolya, care l-a donat, ca dar de nuntă, soţiei sale Izabella de Iagellon.

Castelul din Gurghiu, care a fost iniţial un conac construit la poalele cetăţii de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în perioada domniei sale, între 1630-1648, avea rolul de a-l adăposti pe parcursul partidelor de vânătoare.

"Pentru asigurarea unor condiţii mai comode pentru ocazia acestor vânători, el, principele, a decis construirea unui conac sub poalele Dealului Cetăţii. Din informaţiile documentare şi cronicăreşti ale vremii se poate reconstitui în amănunte construirea acestei prime clădiri a castelului din Gurghiu. Astfel, în primăvara anului 1642 au fost sistate lucrările noului bastion al cetăţii, şi zidarii clujeni, conduşi de András Kis, au demarat construirea acestui conac sub supravegherea arhitectului Imre Sárdi. La mijlocul lunii septembrie patru dulgheri, veniţi tot din Cluj, au amplasat deja grinzile tavanelor şi cele ale şarpantei", se arată în studiul celor doi istorici de artă, care precizează că situaţia construcţiilor acestei clădiri este dezvăluită inclusiv într-o scrisoare din 10 octombrie 1642.

Domeniul Gurghiului, care se afla la depărtare de regiunile expuse incursiunilor turcilor şi tătarilor, era prevăzut şi cu o cetate greu de cucerit, iar după mijlocul secolului al XVII-lea a devenit tot mai important pentru curtea princiară a Transilvaniei.

"Acestei importanţe i se datorează şi faptul, că după ce moara de hârtie de la Lancrăm a fost distrusă de către oştile turceşti, în jurul anului 1655 pentru nevoile curţii princiare, la Gurghiu a fost construită o nouă moară de hârtie. După detronarea principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea în 1657, datorată dezastruoasei sale campanii poloneze, el a fost recompensat prin donaţia acestui domeniu, dar pe parcursul sângeroaselor lupte de succesiune la tron, îi revine vistieriei princiare. În perioada domniei principelui Mihail Apafi (1660-1690) Gurghiul rămâne fără întrerupere în posesia principelui, fiind una dintre frecventele locuri de şedere ale principesei Ana Bornemisza, ea supervizând de fapt organizarea bunei funcţionări a administraţiei domeniale. Importanţa clădirii conacului este demonstrată şi de faptul că între zidurile sale a fost ţinută dieta din martie 1662", susţin istoricii.

Aceştia spun că au avut la dispoziţie, la elaborarea studiului, care va sta la baza restaurării Castelului din Gurghiu, descrierile celor trei inventare ale clădirii de la sfârşitul secolului la XVII-lea (aprilie 1688, iulie 1694, iulie 1697), însă cercetarea nu este deloc uşoară. În inventarul din 1697 se oferă descrierea cea mai amănunţită a edificiului, este identificată camera Principesei, adică prima încăpere a aripii estice.

În fiecare inventar se menţionează faptul că atât deschiderile parterului, cât şi cele ale etajului aveau ancadramente din piatră, dar niciodată nu au fost dezvăluite informaţii despre forma şi decoraţiile lor.

După decesul principesei Ana Bornemisza din 1690, edificiul a devenit locuinţa juzilor domeniului fiscal. Războiul Curuţilor şi repetatele asedii ale cetăţii au afectat grav castelul, iar în inventarul din 1706 prin care judele curţii predă succesorului său această funcţie se arată că o parte a conacului a rămas fără şindrilă şi că în acesta nu se găseşte nimic demn de luat în seamă.

După ce castelul a stat un timp părăsit, domeniul Gurghiului intră, în anul 1717, în posesia familiei Bornemisza, când Ioan Bornemisza devine vicecancelarul ţării şi îl primeşte pentru 99 de ani.

Familia Bornemisza renovează, mobilează vechile clădiri, construieşte aripi noi, iar pe parcursul acestei renovări a fost construită, în anul 1730, şi capela castelului, pe un plan elipsoidal, un plan mai rar în Transilvania.

Istoricii au spus că datorită acestor noi transformări ale edificiului, clădirea numită consecvent în perioadele anterioare "conac", într-un document din 1734 acest ansamblu apare deja denumit "castel".

Cercetările au scos la iveală că fiecare dintre membrii familiei Bornemisza care au stăpânit castelul şi-au adus aportul la dezvoltarea domeniului, prin adăugarea de noi clădiri ansamblului, dar şi prin construirea de fabrici de hârtie şi de porţelan.

Istoricii susţin că perioadele de înflorire ale domeniului Gurghiului au alternat cu cele de distrugere, iar Revoluţia din 1848 a jucat de asemenea un rol important în viaţa castelului din Gurghiu.

"În seara zilei de 8 noiembrie 1848, curtea baronală a fost asediată de către iobagii localităţilor domeniului, fiind distrus tot mobilierul şi bunurile imobile aflate în castel, nefiind cruţate de distrugere nici canaturile ferestrelor şi uşilor, nici sobele. După terminarea revoluţiei de la 1848, familia Bornemisza, constrânsă şi de procesul de retrocedare a domeniului, renovează urgent clădirile distruse în evenimentele revoluţionare, într-un document din 1855 castelul fiind considerată 'în general locuibil'. Singurul izvor despre funcţiile încăperilor în perioada familiei Bornemisza este inventarul pagubelor din 1848, pe baza căruia se poate identifica denumirea şi funcţia fiecărei încăperi a castelului, aceasta, din cauza marilor distrugeri, fiind şi un izvor primordial în privinţa interioarelor edificiului", au precizat cei doi istorici.

Castelul avea la etaj o sală festivă, cameră de biliard, camere de dormit, sufrageria dinspre parc, salon, camere de oaspeţi, iar la parter camere de spălat, cuptor, bucătăria, sufrageria administraţiei domeniale, camera judelui curţii şi cea a preotului.
În curte mai exista şi "Micul palat", o încăpere cu cinci ferestre dinspre parc, a cărui pereţi au fost decoraţi cu 33 de picturi în ulei.

Întrucât în clădirile castelului a funcţionat din 1893 Şcoala Silvică din Gurghiu, clădirile s-au păstrat funcţionale, însă necesită investiţii foarte mari pentru restaurare, iar parcul dendrologic din spatele castelului este şi acum unul dintre cele mai bine păstrate parcuri istorice ale Transilvaniei.

Din studiul celor doi istorici mai aflăm că în acest parc exista o grădină cu flori, cu zarzavaturi şi o livadă, care avea şi un lac cu broaşte. În spatele acestei livezi a fost îngrădit un loc special pentru animale sălbatice (cerbi, căprioare, cerbi lopătari). Plantarea parcului englez, a cărui forme, în linii mari însă se păstrează îi este atribuită lui Leopold Bornemisza.

În 1835, după expirarea perioadei de 99 ani de folosinţă, statul a recuperat domeniul de la familia Bornemisza, după care castelul şi clădirile anexe au fost renovate pentru transformarea ansamblului într-un castel de vânătoare al prinţului succesor Rudolf.

Cu ocazia acestor lucrări grânarul curţii a fost transformat în 1882 în casă de oaspeţi. După sinuciderea prinţului Rudolf, în 1893 în clădirile castelului a fost inaugurată o şcoală silvică.

"Ansamblul castelului din Gurghiu este unul dintre cele mai importante ansambluri ale arhitecturii laice din Transilvania, păstrând pe lângă castel şi o serie de clădiri adiacente funcţiei de centru domenial, dar şi unul dintre cele mai bine păstrate parcuri istorice din regiune. În forma sa actuală castelul Rákóczi-Bornemisza păstrează planimetria şi cele mai importante elemente ale faţadelor conacului princiar de la mijlocul secolului al XVII-lea, fiind astfel una dintre reprezentativele edificii ale arhitecturii acestei epoci. Forma ancadramentelor de factură renascentistă târzie, cu fronton triunghiular, face parte din seria acestor tipuri arhitecturale răspândite în Transilvania începând cu ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, fiind una dintre formele specifice construcţiilor patronate de principii Gabriel Bethlen şi Gheorghe Rákóczi I. O altă caracteristică a edificiului o reprezintă elementele baroce, ce provin din construcţiile familiei Bornemisza", au mai afirmat Karacsony Istvan şi Kovacs Zoltan.

Studiul celor doi istorici de artă va sta la baza proiectului european pe care Muzeul Judeţean Mureş intenţionează să îl promoveze, evaluat la circa 9,3 milioane de euro, pentru restaurarea obiectivului.

Până atunci, Muzeul Judeţean Mureş a iniţiat demersuri pentru scoaterea din circuitul forestier a pădurii de pe dealul pe care se află ruinele Cetăţii Gurghiului, din care se văd o serie de ziduri, unele cu înălţimi considerabile, precum şi o capelă, care a fost construită în secolul XIX, de episcopul romano-catolic de Egert. AGERPRES/(A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Cristian Anghelache)