Iaşi, 16 ian /Agerpres/ - Ileana Iliescu, una dintre cele mai mari prim balerine din România, care a reuşit să strălucească nu numai pe scenele din ţară, dar şi pe cele internaţionale, continuă să impresioneze cu şarmul, graţia şi talentul său.

Ea dezvăluie, într-un interviu acordat AGERPRES, că după mai bine de 50 de ani petrecuţi pe scenă dansul continuă să fie nu doar o pasiune, ci viaţa ei, modul de a privi lumea. ''Părerea mea, şi nu numai, e că misiunea mea a fost îndeplinită în măsura în care am reuşit să trec de rampă şi să rămân pe retina şi în sufletul spectatorilor chiar şi după atâţia zeci de ani de când am ieşit de pe scenă'', spune aceasta.

Plină de voie bună, eleganţă, emanând o puternică energie creatoare, la cei 77 de ani Ileana Iliescu continuă să impresioneze antrenându-se alături de mai tinerii balerini care urmează să evolueze sâmbătă, în cadrul primei Gale extraordinare pentru Anul Nou, spectacol care se va desfăşura pe scena Teatrului Naţional ''Vasile Alecsandri'' din Iaşi şi a cărui coregrafie îi poartă amprenta.


AGERPRES: Cariera unei balerine este foarte intensă şi relativ scurtă. Este baletul o profesie, o viaţă sau o artă?

Ileana Iliescu: Părerea mea, şi nu numai, e că misiunea mea a fost îndeplinită în măsura în care am reuşit să trec de rampă şi să rămân pe retina şi în sufletul spectatorilor chiar şi după atâţia zeci de ani de când am ieşit de pe scenă. Cred că asta este într-adevăr încununarea celor peste 50 de ani petrecuţi pe scena Operei. E impresionant faptul că te recunosc oameni, unii dintre ei fiind puţin mai tineri, după atâţia zeci de ani de când ai urcat pe scenă.

A venit odată la mine o persoană care spunea că m-a văzut în urmă cu 30 de ani. Am întrebat: "Dumneata ai treizeci şi ceva de ani. Cum poţi să spui că m-ai văzut pe mine acum treizeci de ani în urmă?" Mi-a răspuns: "M-a adus mama, când eram copil, la 'Lacul lebedelor', la 'Don Quijote' ". E ceva extraordinar! Pe mine m-a emoţionat extrem de mult. Îmi spun: "Domnule, n-am trăit degeaba. Las ceva în urma mea!".

Copii nu am. Îmi pare rău. Îi iubesc foarte mult. Am lucrat cu mulţi copii atunci când am predat. Mă uit în toate cărucioarele, la toţi copiii pe care îi văd prin parcuri, dar zic că a fost mai puternică dorinţa mea de a reuşi în această artă şi de a ajunge în vârful piramidei. Maestrul meu spunea: ''Dacă vrei să ajungi în vârful piramidei, nu ştii nimic decât casă - şcoală, şcoală - teatru". Într-adevăr, nu ştiu dacă în timpul şcolii vedeam vreun film sau ieşeam cu prietenii la plimbare. Era program fix. Iată că sacrificiile mele, cred eu, au meritat. Am ajuns acolo unde am dorit, acolo unde am muncit ca să ajung.

Baletul e o profesie foarte dificilă. Nu poţi să stai pe scaun şi să ajungi prim dansator. Sigur, ai şi accidente, care sunt inerente unei astfel de profesii, dar treci peste ele şi mergi mai departe. Pasiunea mea e dansul. Şi aşa rămâne în continuare. Viaţa mea e dansul. Aşa a fost şi va rămâne! Chiar şi acum le predau antrenamentul balerinilor Operei Naţionale Române din Iaşi. Lucrez cu ei pentru că nu poţi să le explici un exerciţiu dacă nu îl faci. Poate nu îţi mai ies toate atât de perfect, dar îl faci. Mă simt renăscută. Mă simt foarte bine.


AGERPRES: Baletul nu înseamnă numai graţie, talent, ci şi efort şi foarte multă voinţă şi disciplină şi totodată renunţare.

Ileana Iliescu: Pentru dans renunţi să ieşi cu prietenii la un restaurant sau film. Bine, în momentul în care cariera e spre sfârşit îţi permiţi şi asta, însă până ajungi în momentul dorit sacrificiile sunt din dragoste pentru dans. Eu am condus timp de opt ani şi jumătate Compania de balet a Operei Naţionale din Bucureşti. Am lucrat la un moment dat în Italia, la o academie de dans la Torino. Tinerii se plâng din cauza problemei banilor. Aşa a fost întotdeauna. Vin tinerii şi-mi spun: ''Doamnă, ştiţi, salariile astea...'' şi le spun ''Voi credeţi că pe vremea mea erau bani?''.

Când am intrat în teatru nu mai erau locuri. Directoarea de atunci a angajat două pe un post. Luam 350 de lei lunar, salariul fiind de 700 de lei pe vremea aia, adică în '54. Pe urmă, la pensie, a fost considerat jumătate de normă. Dar nu mi-a părut rău. Asta şi spun, arta merită sacrificii. Baletul este o meserie, o artă pe care trebuie să o faci cu o pasiune nebună, să te dedici ei, să o faci astfel încât să uiţi de tot ce este în jurul tău, că ai greutăţi, că ai salariu, că n-ai salariu. Aşa cred eu. Totul e să o faci din dragoste. Dacă o faci ca meserie de birou, atunci e altceva.


AGERPRES: Când v-aţi dat seama că baletul este drumul spre succesul în viaţă? Care a fost visul copilului Ileana?

Ileana Iliescu: Visul a fost al mamei mele. Ea a vrut să facă balet. Pe vremea ei părinţii nici nu concepeau acest lucru. Li se părea indecent să faci balet. Pasiunea ei mi-a transmis-o mie. Am început la Braşov, la Şcoala Populară de Arte. Ea m-a dus, aşa cum fac mamele, să fac puţin balet. Nu eram foarte entuziastă la început, dar pofta vine mâncând.

Pe urmă, încet-încet, lucrurile s-au schimbat. Am venit în '49 la Bucureşti, când s-a înfiinţat prima şcoală de coregrafie de stat. De acolo a început. Nu pot spune că a existat un moment special care m-a marcat. Intri la cursuri, în timp avansezi, creşti şi începi să faci lucruri mai mici, mai mari. În teatru la fel. Sigur eu am făcut nişte paşi giganţi.

După doi ani de când am intrat în teatru, am interpretat "Lacul lebedelor", ceea ce e enorm pentru că e regele baletului. Desigur, după aceea dacă păşeşti cu dreptul primul pas restul vine de la sine. Maeştrii m-au apreciat. Şi Oleg Danovski, care era maestrul nostru cel mai performant în arta coregrafică românească, după aceea a fost Vasile Marcu.

Veneau foarte mulţi maeştri din Rusia, care au montat spectacole senzaţionale la noi. Vreau să spun că a fost o perioadă în care cele mai mari companii de teatru de operă şi balet din lume veneau pe scena teatrului nostru din Bucureşti. Mă întreb cum puteau atunci persoanele în cauză să plătească companii de acel nivel să susţină la noi un spectacol întreg cu solişti de cor, orchestră, solişti de canto, balerini, ansamblu, iar acum nu prea mai avem ocazia asta.


AGERPRES: A fost un rol pe care aţi dorit să îl interpretaţi şi nu aţi reuşit?

Ileana Iliescu: Nu. Eu am debutat cu ''Lacul lebedelor'', care este regele baletelor, dar spectacolul pe care l-am iubit cel mai tare a fost ''Don Quijote''. Îmi ieşea prin pori. Era, aşa, ca o explozie spectacolul acesta. E ceva extraordinar. Sunt balerine tehnice şi clasice. Tehnice, în sensul de turaţie, viteză, pe urmă sunt lirice, cum a fost colega mea Magdalena Popa, care abordau mai mult roluri lirice. Eu interpretam roluri negative, roluri care pentru public sunt mult mai pregnante. Când intră un personaj puternic, rău, e mult mai captivant şi apreciat de public. Astea au fost rolurile mele. Nu am dansat niciodată Julieta. În schimb am dansat Giselle, cu partenerul meu Marinel Ştefănescu, la Leningrad. Acolo este academismul pur. Am avut succes. Pe urmă am dansat la Moscova, în "Lacul lebedelor", cu compania artiştilor Teatrului Balşoi, ceea ce zic eu că a fost pentru mine un premiu imens. Foarte puţini solişti străini reuşesc să intre în spectacolele lor.


AGERPRES: O balerină radiază sub lumina reflectoarelor. Pentru o prim balerină există viaţă dincolo de scenă?

Ileana Iliescu: Atâta timp cât eram în ''funcţie'', cum zic eu, adică pe scenă, viaţa era destul de plată: casă - teatru - casă. Bine, am avut multe turnee, spectacole. După ce am ieşit la pensie, pasiunea mea s-a transformat într-o altă artă: arta culinară. Vreau să spun că toată viaţa noi aveam un anumit regim alimentar, ceea ce nu era cazul meu deoarece munceam foarte mult şi ardeam toate caloriile, dar nici nu mâncam prea mult. Acum nu pot să spun că mănânc mult, dar îmi place să gătesc pentru prieteni, pentru familie. Mă pasionează să fac fel de fel de invenţii culinare, să reinventez reţeta chiar şi pentru o friptură. Am învăţat o mulţime de reţete italieneşti. Toate le fac acasă. De ziua mea vin să mă felicite 30-40 de prieteni. Bine, nu toţi odată. Fac mese pentru prieteni. Toţi mă întreabă cine mă ajută. Nu mă ajută nimeni. Nu intră nimeni în ''laborator'', fac totul singură. O altă pasiune este cea a maşinilor. Am avut 14 până acum. Unele mai la second-hand, mai una nouă. Îmi place foarte mult să şofez. Plecam la drum, dădeam drumul la muzică, de exemplu la ''Frumoasa din pădurea adormită'', şi îmi imaginam că sunt pe scenă. Şi uite aşa trecea timpul.


AGERPRES: Care sunt cele mai frumoase momente pe care le-aţi trăit pe scenă?

Ileana Iliescu: Nu poţi să întocmeşti categorii. Sunt momente excepţionale, altele mai puţin excepţionale. Vin persoane să te felicite pentru un moment pe care l-au considerat ei extraordinar, dar poate că tu îţi spui că ai fost mai bun în altă seară. Se întâmplă să greşeşti un pas, o piruetă. Atunci trebuie să apelezi la mici trucuri, aşa cum fac şi cântăreţii atunci când mai greşesc uneori. Se întâmplă să ai accidente în timpul dansului, cum mi s-a rupt un tendon.


AGERPRES: Există o diferenţă între publicul de azi şi de ieri?

Ileana Iliescu: În perioada aceea nu erau toate tentaţiile de astăzi, să ai atâtea televiziuni, aparate. Pe atunci era simplu. Oamenii mergeau ori la teatru, ori la operetă. Distracţiile erau reduse. Acum poţi să stai acasă şi să vezi spectacole live de la Metropolitan, spre exemplu. Nu eşti în sala Operei newyorkeze, dar vezi spectacolul în direct. Acum sunt alte posibilităţi de a încânta publicul. Acum depinde şi de spectacol. Dacă e un spectacol mediocru, lumea nu vine. Dacă e un spectacol de marcă, lumea ştie despre el, află şi atunci interesul creşte.


AGERPRES: Avem o şcoală de balet în România?

Ileana Iliescu: E un subiect foarte trist pentru mine. Noi am avea elemente. Mai puţin băieţi, din cauza mentalităţii părinţii vor să îşi facă băieţii doctori, avocaţi, ingineri. Sunt milioane. Dansatori sunt câţiva. Un dansator de marcă câştigă de zece ori mai mult decât inginerul. E vorba de mentalitate. Şcoala noastră de coregrafie, în primul rând, nu are condiţii. Băieţii copii învaţă în nişte săliţe de casă, de apartament. Nu e posibil. Pentru toate există bani, dar pentru şcoala de coregrafie nu. E păcat...Şcoala noastră e pusă foarte departe de locul unde ar trebui să fie.


AGERPRES: Mai au spectacolele de balet public?

Ileana Iliescu: Publicul vine la spectacole. Depinde însă de spectacole. Am văzut transpuneri moderne ale pieselor de balet clasic. E ca şi când ai vedea "Mona Lisa" cu un ochi în frunte. Mai puţin agreate sunt spectacolele contemporane. Şi asta pentru că nu sunt toţi maeştri de dans contemporan la fel de bine pregătiţi ca în alte ţări. Am avut ocazia să cunosc maeştri şi trupe fantastice. Fără nicio discuţie, toţi dansatorii de dans contemporan ar trebui să studieze baletul clasic.


*** Ileana Iliescu a studiat la Conservatorul din Bucureşti, debutând cu dublul rol "Odette-Odile" din "Lacul lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski, la începutul anilor '60, într-un spectacol regizat de Oleg Danovski, avându-l ca partener pe Gelu Barbu. Marea artistă a jucat acest spectacol de peste 400 de ori în ţară şi în străinătate. Prim balerina Ileana Iliescu a strălucit pe scenă şi în "Coppelia" de Leo Delibes, "Don Quijote" de Ludwig Minkus, "Bolero" pe muzica lui Joseph Maurice Ravel sau "Iancu Jianu" de Mircea Chiriac.

De-a lungul carierei sale artistice, Ileana Iliescu a susţinut nenumărate turnee internaţionale în Germania, Polonia, Ungaria, Rusia, Grecia, Cuba şi Spania. Recunoscută şi apreciată în întreaga lume ca o mare artistă, Ileana Iliescu a predat la o şcoală de balet din Torino (Italia), ca mai apoi să se întoarcă în România pentru a conduce Compania de balet a Operei Naţionale Bucureşti.

În anul 2001 a fost distinsă cu Ordinul Naţional "Serviciul credincios în grad de Cavaler", pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică.

Cariera de coregraf a Ilenei Iliescu a început cu spectacolul "Seară vieneză" la Opera Naţională Bucureşti, urmând apoi Opera Naţională Română Cluj-Napoca şi actualmente la Opera Naţională Română Iaşi. Spectacolul a fost prezentat 7 ani în Franţa, inclusiv la Teatrul "Olympia" din Paris. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu)