Zalău, 19 oct /Agerpres/ - Ridicată într-o frumoasă poiană cu stejari din localitatea Bic, prin strădania Maicii Stareţe Marina, discipolă a părintelui Arsenie Boca, Mănăstirea Sfânta Treime este astăzi, la mai puţin de două decenii de la edificarea ei, loc de pelerinaj pentru tot mai mulţi români care vor să audă învăţămintele celui supranumit "Sfântul Ardealului" chiar din gura celei ce l-a cunoscut personal.
Istoria complexului monahal situat la cinci kilometri de Şimleul Silvaniei începe în 1994, an în care măicuţa Marina vine de la Prislop la Bic, cu gândul de înfiinţa o mănăstire în mica localitate din Sălaj. Începuturile au fost dificile, în condiţiile în care în sat nu exista la vremea respectivă mai nimic, iar prima "avere" a viitoarei mănăstiri a fost şcoala veche din sat.
"Mănăstirea Sfânta Treime Bic are o istorie lungă, deşi e de puţină vreme. Spun asta deoarece tot ce e aici s-a făcut cu multă jertfă. Am început în 1994. Atunci, la dorinţa creştinilor de aici, a preoţilor de aici din zonă, Episcopul Oradiei de atunci, Prea Sfinţitul Ioan, fiind eu la Prislop, m-a invitat să ajung aici. Aici în sat, în Bic, pe vremea aceea nu era nici drum, nici curent, nici telefon, nici nimic. Pentru că nu am avut unde să stau, preoţii din zonă mi-au propus să locuiesc în fosta şcoală a satului, ce nu avea nici uşi, nici ferestre, nici acoperiş şi nici tavane. Era ca după bombardament. Însă prin ajutorul primăriei, a Consiliului Judeţean şi Inspectoratului Şcolar am primit această şcoală, pe care am reparat-o şi pe urmă am sta în ea. Asta a fost în 1994, dar încă nu aveam locul de mănăstire şi până în 1995 am luptat pentru a găsi un loc", precizează Maica Stareţă Marina.
După mai multe încercări nereuşite de a găsi un loc pentru mănăstire, măicuţa a fost la un pas de a renunţa la proiect şi a se reîntoarce la Prislop, însă o familie din sat s-a angajat să doneze un hectar de teren. Alte două semne considerate de ea divine au determinat-o să îşi dorească să continue.
"Într-o zi am ieşit în sat, cu măicuţa cu care eram aici, să vedem de unde aducem apă. Când venim cu apa în găleţi, ne ies în cale două din cele mai sărace femei din sat, una din ele o văduvă, cu o olicioară cu doi litri de lapte. Ne-au spus că vor să ne dea nişte lapte. Mă uit la oală, mă uit la femeia ce ţinea oala în mână şi zic: mamă dragă, dacă mi-l dai cu oală cu tot, îl iau. Altfel nu pot, că n-am în ce-l pune. Şi l-am luat cu oală cu tot. (...) A doua zi ne trezim de dimineaţă şi ne uităm pe lângă casă. Doar în faţă era curăţat. În spatele casei erau bălăriile cât streaşina. Mă uit în pod, toate ţiglele sparte, toţi cornii copţi, vai şi amar. Zic: no soră, să ne apucăm de treabă. Când lucram curăţând la bălării vin două fetiţe mici, curioase, să vadă călugăriţele. Una cam şase anişori, una patru anişori. Ce să le dau, că n-aveam nimic? Aveam nişte sarmale rămase de la hram, într-o fructieră. Le dau la fetiţe câte-o sărmăluţă şi zic: mâncaţi-le cu mâna, că şi noi tăt cu mâna le mâncăm, că n-avem linguri, n-avem farfurii, n-avem nimic. Fetiţele au luat sărmăluţa în mână şi aşa cu seriozitate s-au uitat la noi, triste, şi au luat-o la fugă prin sat de nu le mai ajungeai nici cu doi cai. Ce credeţi? Primii mesageri. Întâi femeia văduvă cu laptele, apoi fetiţele. Vă dau cuvântul meu că până seara tot satul, tot săracul o adus, unii farfurii, alţii polonice, alţii oliceoare, fiecare ce-a putut'', rememorează Maica Stareţă de la Bic.
Piatra de temelie a mănăstirii s-a pus la 29 august 1995, însă nu pe locul donat de săteni ci pe un alt teren, de 10 hectare, primit cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, într-o frumoasă poiană cu stejari de la marginea satului. În 1997 a fost adusă la Bic din localitatea Stâna o biserică de lemn monument istoric, veche de 300 de ani, în acelaşi an construindu-se altarul de vară şi fundaţia pentru biserica mănăstirii. În 2001 s-a făcut sfinţirea mănăstirii. Actualmente ansamblul monahal, inundat de flori în perioada verii, include, alături de bisericuţa de lemn, biserica de zid, chiliile maicilor şi spaţiu de cazare pentru 100 de persoane, toate realizate cu sprijin financiar din partea statului dar şi a unor sponsori.
"Tot judeţul, tot Zalăul şi Şimleul, tot sufletul a fost alături de noi. Şi autorităţi şi armată şi preoţi şi creştini, toată lumea. N-a fost firmă din Zalău şi Şimleu care n-a contribuit cu ceva. Financiar poate n-au avut dar au dat materiale de construcţii sau alte ajutoare. Şi în străinătate am fost după ajutor. M-a primit cu dragoste toată lumea şi m-au ajutat. Două ierni am scos mănăstirea, cu azilul de bătrâni cu tot şi datorii în bănci cu bani de la creştini din America. În 2004 a fost şi Gigi Becali pe aici şi a dat un miliard şi jumătate de lei, în bani vechi", afirmă Maica Stareţă.
Mănăstirea de la Bic are însă şi o importantă componenţă socială, în fosta şcoală în care s-a început activitatea funcţionând în prezent şcoală confesională cu clasele I-IV şi grădiniţa, în vreme ce, într-o casă donată mănăstirii de o familie de bătrâni, a fost înfiinţat un azil unde îşi găsesc alinarea 25 de bătrâni.
"Ne merge greu pentru că nu avem bani. Avem grădiniţă, şcoală de drept confesional - 20 de copilaşi din Bic şi din satele vecine şi 25 de bătrâni la azil. Copiii sunt din familii cu situaţii grele şi stau la noi, la internat. Noi îi hrănim, noi îi îmbrăcăm şi îi educăm. Azilul l-am făcut în casa a doi bătrâni care n-au avut copii şi ne-au lăsat-o nouă. E greu cu plătitul salariilor pentru cele 10 persoane de la mănăstire", precizează maica Marina.
Mănăstirea Sfânta Treime Bic este însă mai mult decât un complex de clădiri şi asta pentru că cea care este sufletul locului l-a întâlnit în mai multe rânduri pe părintele Arsenie Boca, astfel încât astăzi, când cel supranumit Sfântul Ardealului nu mai este printre muritori, Maica Stareţă Marina împărtăşeşte încă celor interesaţi învăţămintele acestuia.
Prima întâlnire între cei doi a avut loc în urmă cu aproape patru decenii, într-o perioadă când Arsenie Boca picta biserica din Drăgănescu, iar stareţa era grav bolnavă.
''Sănătate şi viaţa mea o datorez lui Dumnezeu, prin părintele Arsenie Boca. Eu am fost între viaţă şi moarte când am ajuns la dânsul. În 1974 am intrat la mănăstirea de la Govora. În 1975 am căzut bolnavă rău de tot şi maica stareţă de acolo m-a cărat pe la medici - Cluj, Sibiu, Bucureşti, Timişoara, peste tot. Toţi doctorii au spus să mă ducă acasă că am să mor, că nu mai este speranţă. Atunci maica s-a hotărât să mă trimită la biserica de la Drăgănescu, la părintele. Şi dânsa, la vremea ei, a fost vindecată în mod miraculos de Arsenie Boca, fiind ucenică a lui. Eu am mers prin noiembrie 1975. Aici este minunea că părintele, fiind văzător cu duhul, în câteva cuvinte mi-a spus toată viaţa mea. Era în uşile bisericii de la Drăgănescu, pe când am ajuns şi cu asta m-a întâmpinat: în sfârşit ai venit! Părintele ştia de când am dorit să ajung la dânsul!", povesteşte Marina.
Aceasta afirmă că întâlnirea cu Arsenie Boca şi cuvintele acestuia au vindecat-o atât de cancerul de la ficat, de problemele cu stomacul, dar şi de reumatismul de care suferea după ce în tinereţe s-a rătăcit într-o iarnă în pădure, fiind descoperită aproape îngheţată, la un pas de moarte. "Cuvântul cancer din gura părintelui l-am auzit prima dată. Eu am umblat 10 ani tot prin spitale şi staţiuni şi nimeni nu a pomenit de aşa ceva şi deja eram în ultima fază şi doctorii numai la maica stareţă i-au spus. Îmi amintesc că părintele aşa mi-a zis: 'Tu cu sănătatea eşti ca într-un azil de bătrâni, dar îţi spun ceva ce tu nu ştii. Îţi spun o pildă. Un om era bolnav de cancer. Doctorii l-au dat acasă, că moare. El a venit la mine. Eu i-am spus să se pregătească de moarte. Peste un an se duce la control şi doctorii nu-i mai găsesc nimic'. Eu am înţeles că omul acesta sunt eu. Şi apoi nu a mai spus nimic. Merge, vorbeşte cu lumea şi mă lasă. Am plecat, dar i-am spus persoanei cu care eram că trebuie să mă întorc, pentru că nu pot pleca fără să ştiu ce va fi de soarta mea. (...) M-am întors şi l-am întrebat dacă mai am de trăit sau nu. M-a scuturat puternic de mână şi zice: până mai e nevoie de tine, ai să mai trăieşti, când nu, nu. Şi la final mi-a zis: şi orice necaz în viaţă vei avea, să nu te prea necăjeşti şi orice bucurie, cât va fi ea de mare, să nu te prea bucuri. Atât, asta a fost reţeta", afirmă stareţa de la Bic.
Ulterior n-a mai fost la medic dar toate problemele au dispărut şi după 20 de ani, în 1994 şi-a făcut un ecograf la ficat şi stomac, iar doctorul i-a spus că totul e ca la un nou născut. Şi astăzi este la fel de sănătoasă, împărtăşind celor care vin de la distanţe apreciabile învăţămintele părintelui Arsenie Boca.
"Părintele sfânt a spus că vremurile merg după purtările oamenilor. Când se împlinesc măsurile fărădelegilor, vin măsurile lui Dumnezeu şi atât mai ţine Dumnezeu lumea până mai e cineva care ţine legătură cu el. Aşa vorbea de te cutremura: "Da' ştiţi voi, mă, care e cea mai primită rugăciune la Dumnezeu? Când toată viaţa ta, când toată fiinţa ta o aduci ca o rugăciune la Dumnezeu", spune măicuţa. Eu eram tânără atunci şi mă tot gândeam ce vrea să spună cu asta. 'Mă, vă dau un exemplu de rugăciune', ne-a spus, citindu-ne gândurile: Eram la Drăgănescu şi acolo era biserica goală. Eu eram în sfântul altar. În biserică nu era nimeni. Intră o femeie, vede că nu e nimeni şi atunci se aruncă cu faţa la pământ şi spune cuvintele: Doamne, scapă-mă, Doamne, nu mă lăsa, Doamne, scapă-mă, Doamne, nu mă lăsa. Şi se întoarce spre noi şi spune: 'Aia rugăciune!', povesteşte stareţa Marina.
După ani buni de la întâlnirile cu Arsenie Boca, unele din cuvintele sale se dezvăluie şi capătă înţeles pentru Maica Stareţă doar în prezent. "Părintele era odată cu noi, la masă şi ne-a spus: 'Îmi pare rău că voi pleca şi trebuie să plec şi am multe taine pe care nu pot să le spun şi n-am cui să le spun acum şi mă duc cu ele'. M-am tot gândit atunci, oare unde merge părintele, oare ce taine are de spus şi de ce nu ni le spune acum? N-am înţeles. Dar văzând în iarna asta că era coada până la poartă şi mulţime de lume la mormântul părintelui şi auzind lumea, fiecare în parte, taine ce are de spus şi îşi primesc răspunsul, aşteptând cu răbdare fie ploaie, fie ninsoare sau vreme bună, mi-am primit răspuns în suflet că acum părintele Arsenie împărtăşeşte taine cu care a plecat fiecăruia în parte. Chiar mie personal mi-a zis: "Nu vă năcăjiţi. Că dacă mă duc o să vă ajut mai mult", spune stareţa.
Pentru aceste învăţăminte, dar şi pentru multe alte amintiri cu părintele Arsenie Boca vin astăzi la Bic tot mai mulţi pelerini, dornici să o întâlnească pe cea care l-a cunoscut personal pe Sfântul Ardealului iar acum îi propovăduieşte învăţămintele. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Adrian Drăguţ)
Istoria complexului monahal situat la cinci kilometri de Şimleul Silvaniei începe în 1994, an în care măicuţa Marina vine de la Prislop la Bic, cu gândul de înfiinţa o mănăstire în mica localitate din Sălaj. Începuturile au fost dificile, în condiţiile în care în sat nu exista la vremea respectivă mai nimic, iar prima "avere" a viitoarei mănăstiri a fost şcoala veche din sat.
"Mănăstirea Sfânta Treime Bic are o istorie lungă, deşi e de puţină vreme. Spun asta deoarece tot ce e aici s-a făcut cu multă jertfă. Am început în 1994. Atunci, la dorinţa creştinilor de aici, a preoţilor de aici din zonă, Episcopul Oradiei de atunci, Prea Sfinţitul Ioan, fiind eu la Prislop, m-a invitat să ajung aici. Aici în sat, în Bic, pe vremea aceea nu era nici drum, nici curent, nici telefon, nici nimic. Pentru că nu am avut unde să stau, preoţii din zonă mi-au propus să locuiesc în fosta şcoală a satului, ce nu avea nici uşi, nici ferestre, nici acoperiş şi nici tavane. Era ca după bombardament. Însă prin ajutorul primăriei, a Consiliului Judeţean şi Inspectoratului Şcolar am primit această şcoală, pe care am reparat-o şi pe urmă am sta în ea. Asta a fost în 1994, dar încă nu aveam locul de mănăstire şi până în 1995 am luptat pentru a găsi un loc", precizează Maica Stareţă Marina.
După mai multe încercări nereuşite de a găsi un loc pentru mănăstire, măicuţa a fost la un pas de a renunţa la proiect şi a se reîntoarce la Prislop, însă o familie din sat s-a angajat să doneze un hectar de teren. Alte două semne considerate de ea divine au determinat-o să îşi dorească să continue.
"Într-o zi am ieşit în sat, cu măicuţa cu care eram aici, să vedem de unde aducem apă. Când venim cu apa în găleţi, ne ies în cale două din cele mai sărace femei din sat, una din ele o văduvă, cu o olicioară cu doi litri de lapte. Ne-au spus că vor să ne dea nişte lapte. Mă uit la oală, mă uit la femeia ce ţinea oala în mână şi zic: mamă dragă, dacă mi-l dai cu oală cu tot, îl iau. Altfel nu pot, că n-am în ce-l pune. Şi l-am luat cu oală cu tot. (...) A doua zi ne trezim de dimineaţă şi ne uităm pe lângă casă. Doar în faţă era curăţat. În spatele casei erau bălăriile cât streaşina. Mă uit în pod, toate ţiglele sparte, toţi cornii copţi, vai şi amar. Zic: no soră, să ne apucăm de treabă. Când lucram curăţând la bălării vin două fetiţe mici, curioase, să vadă călugăriţele. Una cam şase anişori, una patru anişori. Ce să le dau, că n-aveam nimic? Aveam nişte sarmale rămase de la hram, într-o fructieră. Le dau la fetiţe câte-o sărmăluţă şi zic: mâncaţi-le cu mâna, că şi noi tăt cu mâna le mâncăm, că n-avem linguri, n-avem farfurii, n-avem nimic. Fetiţele au luat sărmăluţa în mână şi aşa cu seriozitate s-au uitat la noi, triste, şi au luat-o la fugă prin sat de nu le mai ajungeai nici cu doi cai. Ce credeţi? Primii mesageri. Întâi femeia văduvă cu laptele, apoi fetiţele. Vă dau cuvântul meu că până seara tot satul, tot săracul o adus, unii farfurii, alţii polonice, alţii oliceoare, fiecare ce-a putut'', rememorează Maica Stareţă de la Bic.
Piatra de temelie a mănăstirii s-a pus la 29 august 1995, însă nu pe locul donat de săteni ci pe un alt teren, de 10 hectare, primit cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, într-o frumoasă poiană cu stejari de la marginea satului. În 1997 a fost adusă la Bic din localitatea Stâna o biserică de lemn monument istoric, veche de 300 de ani, în acelaşi an construindu-se altarul de vară şi fundaţia pentru biserica mănăstirii. În 2001 s-a făcut sfinţirea mănăstirii. Actualmente ansamblul monahal, inundat de flori în perioada verii, include, alături de bisericuţa de lemn, biserica de zid, chiliile maicilor şi spaţiu de cazare pentru 100 de persoane, toate realizate cu sprijin financiar din partea statului dar şi a unor sponsori.
"Tot judeţul, tot Zalăul şi Şimleul, tot sufletul a fost alături de noi. Şi autorităţi şi armată şi preoţi şi creştini, toată lumea. N-a fost firmă din Zalău şi Şimleu care n-a contribuit cu ceva. Financiar poate n-au avut dar au dat materiale de construcţii sau alte ajutoare. Şi în străinătate am fost după ajutor. M-a primit cu dragoste toată lumea şi m-au ajutat. Două ierni am scos mănăstirea, cu azilul de bătrâni cu tot şi datorii în bănci cu bani de la creştini din America. În 2004 a fost şi Gigi Becali pe aici şi a dat un miliard şi jumătate de lei, în bani vechi", afirmă Maica Stareţă.
Mănăstirea de la Bic are însă şi o importantă componenţă socială, în fosta şcoală în care s-a început activitatea funcţionând în prezent şcoală confesională cu clasele I-IV şi grădiniţa, în vreme ce, într-o casă donată mănăstirii de o familie de bătrâni, a fost înfiinţat un azil unde îşi găsesc alinarea 25 de bătrâni.
"Ne merge greu pentru că nu avem bani. Avem grădiniţă, şcoală de drept confesional - 20 de copilaşi din Bic şi din satele vecine şi 25 de bătrâni la azil. Copiii sunt din familii cu situaţii grele şi stau la noi, la internat. Noi îi hrănim, noi îi îmbrăcăm şi îi educăm. Azilul l-am făcut în casa a doi bătrâni care n-au avut copii şi ne-au lăsat-o nouă. E greu cu plătitul salariilor pentru cele 10 persoane de la mănăstire", precizează maica Marina.
Mănăstirea Sfânta Treime Bic este însă mai mult decât un complex de clădiri şi asta pentru că cea care este sufletul locului l-a întâlnit în mai multe rânduri pe părintele Arsenie Boca, astfel încât astăzi, când cel supranumit Sfântul Ardealului nu mai este printre muritori, Maica Stareţă Marina împărtăşeşte încă celor interesaţi învăţămintele acestuia.
Prima întâlnire între cei doi a avut loc în urmă cu aproape patru decenii, într-o perioadă când Arsenie Boca picta biserica din Drăgănescu, iar stareţa era grav bolnavă.
''Sănătate şi viaţa mea o datorez lui Dumnezeu, prin părintele Arsenie Boca. Eu am fost între viaţă şi moarte când am ajuns la dânsul. În 1974 am intrat la mănăstirea de la Govora. În 1975 am căzut bolnavă rău de tot şi maica stareţă de acolo m-a cărat pe la medici - Cluj, Sibiu, Bucureşti, Timişoara, peste tot. Toţi doctorii au spus să mă ducă acasă că am să mor, că nu mai este speranţă. Atunci maica s-a hotărât să mă trimită la biserica de la Drăgănescu, la părintele. Şi dânsa, la vremea ei, a fost vindecată în mod miraculos de Arsenie Boca, fiind ucenică a lui. Eu am mers prin noiembrie 1975. Aici este minunea că părintele, fiind văzător cu duhul, în câteva cuvinte mi-a spus toată viaţa mea. Era în uşile bisericii de la Drăgănescu, pe când am ajuns şi cu asta m-a întâmpinat: în sfârşit ai venit! Părintele ştia de când am dorit să ajung la dânsul!", povesteşte Marina.
Aceasta afirmă că întâlnirea cu Arsenie Boca şi cuvintele acestuia au vindecat-o atât de cancerul de la ficat, de problemele cu stomacul, dar şi de reumatismul de care suferea după ce în tinereţe s-a rătăcit într-o iarnă în pădure, fiind descoperită aproape îngheţată, la un pas de moarte. "Cuvântul cancer din gura părintelui l-am auzit prima dată. Eu am umblat 10 ani tot prin spitale şi staţiuni şi nimeni nu a pomenit de aşa ceva şi deja eram în ultima fază şi doctorii numai la maica stareţă i-au spus. Îmi amintesc că părintele aşa mi-a zis: 'Tu cu sănătatea eşti ca într-un azil de bătrâni, dar îţi spun ceva ce tu nu ştii. Îţi spun o pildă. Un om era bolnav de cancer. Doctorii l-au dat acasă, că moare. El a venit la mine. Eu i-am spus să se pregătească de moarte. Peste un an se duce la control şi doctorii nu-i mai găsesc nimic'. Eu am înţeles că omul acesta sunt eu. Şi apoi nu a mai spus nimic. Merge, vorbeşte cu lumea şi mă lasă. Am plecat, dar i-am spus persoanei cu care eram că trebuie să mă întorc, pentru că nu pot pleca fără să ştiu ce va fi de soarta mea. (...) M-am întors şi l-am întrebat dacă mai am de trăit sau nu. M-a scuturat puternic de mână şi zice: până mai e nevoie de tine, ai să mai trăieşti, când nu, nu. Şi la final mi-a zis: şi orice necaz în viaţă vei avea, să nu te prea necăjeşti şi orice bucurie, cât va fi ea de mare, să nu te prea bucuri. Atât, asta a fost reţeta", afirmă stareţa de la Bic.
Ulterior n-a mai fost la medic dar toate problemele au dispărut şi după 20 de ani, în 1994 şi-a făcut un ecograf la ficat şi stomac, iar doctorul i-a spus că totul e ca la un nou născut. Şi astăzi este la fel de sănătoasă, împărtăşind celor care vin de la distanţe apreciabile învăţămintele părintelui Arsenie Boca.
"Părintele sfânt a spus că vremurile merg după purtările oamenilor. Când se împlinesc măsurile fărădelegilor, vin măsurile lui Dumnezeu şi atât mai ţine Dumnezeu lumea până mai e cineva care ţine legătură cu el. Aşa vorbea de te cutremura: "Da' ştiţi voi, mă, care e cea mai primită rugăciune la Dumnezeu? Când toată viaţa ta, când toată fiinţa ta o aduci ca o rugăciune la Dumnezeu", spune măicuţa. Eu eram tânără atunci şi mă tot gândeam ce vrea să spună cu asta. 'Mă, vă dau un exemplu de rugăciune', ne-a spus, citindu-ne gândurile: Eram la Drăgănescu şi acolo era biserica goală. Eu eram în sfântul altar. În biserică nu era nimeni. Intră o femeie, vede că nu e nimeni şi atunci se aruncă cu faţa la pământ şi spune cuvintele: Doamne, scapă-mă, Doamne, nu mă lăsa, Doamne, scapă-mă, Doamne, nu mă lăsa. Şi se întoarce spre noi şi spune: 'Aia rugăciune!', povesteşte stareţa Marina.
După ani buni de la întâlnirile cu Arsenie Boca, unele din cuvintele sale se dezvăluie şi capătă înţeles pentru Maica Stareţă doar în prezent. "Părintele era odată cu noi, la masă şi ne-a spus: 'Îmi pare rău că voi pleca şi trebuie să plec şi am multe taine pe care nu pot să le spun şi n-am cui să le spun acum şi mă duc cu ele'. M-am tot gândit atunci, oare unde merge părintele, oare ce taine are de spus şi de ce nu ni le spune acum? N-am înţeles. Dar văzând în iarna asta că era coada până la poartă şi mulţime de lume la mormântul părintelui şi auzind lumea, fiecare în parte, taine ce are de spus şi îşi primesc răspunsul, aşteptând cu răbdare fie ploaie, fie ninsoare sau vreme bună, mi-am primit răspuns în suflet că acum părintele Arsenie împărtăşeşte taine cu care a plecat fiecăruia în parte. Chiar mie personal mi-a zis: "Nu vă năcăjiţi. Că dacă mă duc o să vă ajut mai mult", spune stareţa.
Pentru aceste învăţăminte, dar şi pentru multe alte amintiri cu părintele Arsenie Boca vin astăzi la Bic tot mai mulţi pelerini, dornici să o întâlnească pe cea care l-a cunoscut personal pe Sfântul Ardealului iar acum îi propovăduieşte învăţămintele. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Adrian Drăguţ)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.